Că tot văd, cu bucurie (sau invidie!), poze şi poveşti de la Enescu zilele astea, şi pentru că sunt unii care se plâng că nu mai suportă cum toată lumea e fan de muzică clasică în perioada asta, iată, asta e pentru ei:
(via Andi)
De fiecare dată când ascult un concert sunt vrăjită de felul în care cineva şi-a imaginat o lume întreagă transpusă în sunete, şi tot aşa încerc să fac şi eu. Dialoguri între pian sau vioară şi orchestră, ritmul impus de dirijor, orice poate deveni “a fost odată…”
Nu vă mai strâmbaţi, lăsaţi oamenii să se bucure de muzică şi de magie! Până şi voi, cârcotaşilor, aţi ascultat muzică din asta clasică, după cum se poate demonstra mai sus, dacă o să apăsaţi pe butonul play. Adică joacă, apropo :p
Şi încă o chestie care o să vă placă: Lang Lang, un pianist fenomen, originar din China (şi când spun “fenomen” nu exagerez deloc, a cântat cu multe dintre marile orchestre ale lumii, e in Time’s Top 100 Cei mai influenţi oameni, ambasador UNICEF şi multe altele, la doar 31 de ani) a povestit odată cum s-a îndrăgostit de pian, pe vremea când era copil, văzând The Cat Concerto, un film animat în care, desigur, şoarecele îi face zile fripte pisicii, şi care a câştigat şi Oscarul, în 1946!
Tom cântă (sau încearcă!) Liszt. “Pe atunci nu ştiam cine e Franz Liszt, dar îl cunoşteam pe Tom, şi asta m-a făcut să vreau să ştiu să cânt la pian mai mult decât ar fi putut reuşi îndemnurile părinţilor”.
Mai târziu, Lang Lang avea să spune despre Liszt că, din punct de vedere al tehnicii, a fost cel mai bun pianist al lumii.
Mai jos aveţi Rapsodia ungară nr 2 în interpretarea motanului Tom şi, după aia, în interpretarea unui fan, Lang Lang (care cred că s-a amuzat un pic, nush de ce!)
Leave a Comment