După ce, acum două săptămâni, Uniunea Europeană dădea undă verde tranzacției de 18,4 miliarde de euro între Vodafone Group și Liberty Global, prin care Vodafone Group preia activitățile companiei din Germania, Cehia, Ungaria și România, astăzi compania a anunțat oficial finalizarea procesului de achiziție.

Ani la rând m-am ferit să ies din casă la Noaptea Muzeelor și, admit onest, am zâmbit la vederea cozilor imense de la intrări: păi, dacă tot te pasionează arta, ce contează câțiva lei pentru bilet?
Dar, pe măsură ce-au trecut anii, am devenit un mic fan al manifestării pentru că, între timp, au început să fie organizate tot felul de evenimente speciale în noaptea asta, expoziții pe care ai ocazia să le vezi doar atunci. Mai mult, am decis că orașul plin de plimbăreți culturali are ceva mișto, occidental, pe placul meu.
Anul ăsta, mă plimb între Primăverii și Odeon, via Piața Victoriei, la expozițiile unde se îmbină arta și tehnologia, și musai îmi iau o baterie externă cu mine pentru telefon, că o să-mi trebuiască.

Sunt, din unele puncte de vedere, o persoană mai degrabă conservatoare. De la unele alimente pe care refuz să le consum încă din copilărie, deși probabil gusturile și papilele mi s-au mai schimbat, la dragostea pentru print, desene animate clasice, muzică și m-aș mai putea gândi la exemple, probabil, dar cred că ați prins ideea.

În schimb, sunt fascinată de noile tehnologii, de tot ce înseamnă R&D și descoperiri, tratamente și instrumente inovatoare cu aplicare în te miri ce domenii. N-o să admit prea curând inevitabilul, și anume că AI o să decimeze (dacă nu mai rău) joburile în frumoasa industrie a comunicării și scrie deja știri de capul lui, dar mi se pare fascinant nivelul de desăvârșire la care ne-au dus curiozitatea și creativitatea.
În categoria asta intră și chestiile care țin de tehnologie și, mai mult, îmbinarea între artă și tehnologie.

Săptămâna trecută am avut ocazia să revin la Big Build, evenimentul anual organizat de Habitat pentru oameni faini și muncitori dar care nu au condiții decente de locuit. Bonus, pentru că excursia a fost organizată de VEKA România, am avut parte și de un veritabil How It’s Made, de data asta episodul cu ferestre PVC. Prin urmare, primul popas spre șantierul Big Build 2018 a fost Ceptura, la fabrica Aplast unde am învățat cuvinte noi precum debavurare – cu plăcere!

Vă povesteam zilele trecute că ediția asta de festival e mai pe chill. Văd un film, scriu, documentez, mă duc la un concert, mai stau la povești, mai văd un film, mai mă bucur de invitații lui Mihnea Măruță la TIFF Lounge… Când nu mă duc undeva, sunt prin Lounge-ul IQOS din Piața Unirii și mai trag cu urechea la ce spun promoterițele sau la materialele lor informative – deh, metehne de comunicator!

V-am povestit că anul ăsta sunt oarecât pe chill la TIFF*, mă bucur de bucuria oamenilor, mai intru la un film, mă mai văd cu prieteni dragi la o cafea și mi-am făcut cartierul general în Piața Unirii – inevitabil, toată lumea trece pe aici! Prin urmare, filme și evenimente și, între, în majoritatea după amiezelor, stau în Lounge-ul IQOS, la umbră, pe pufii comozi, ascult muzică bună și îmi fac lecțiile.
OK, bine, uneori beau și niște Campari. Sau un Staropramen. Dar numai granat, pe cuvânt!

Am scris din nou, zilele trecute, despre solo antreprenoriatul meu, și despre motivele care mă rețin, de aproape opt ani, să fac pasul spre antreprenoriat, cu firmă, cu angajați, cu sediu și costurile aferente. Mă rog, motivul, că în principal e doar unul: nu am curaj, pentru că toate poveștile zbaterile micilor antreprenori mai ales în relația cu statul, dar și cu alte categorii de parteneri, sunt de natură să mă demotiveze teribil. Ce lipsește e fix ceea ce ați citit în titlu și, chiar dacă pe hârtie lucrurile ar putea să arate decent, când mă izbesc de birocrație și poala de hârtii și condiții necesare pentru orice, cozi și nervi, îmi pun coada proprie pe spinare și (iar) mă îndepărtez ușurel de planuri și idei de creștere.

La începutul lui 2018 vor fi opt ani de când am ales să rămân pe cont propriu, cu proiecte de comunicare în regin de freelancing. N-a fost neapărat prima decizie, eram obișnuită să fiu lipsită de bătăi de cap la sfârșitul lunii – mă rog, dacă nu punem la socoteală întârzierile cu salariile pe care industria media le-a experimentat din 2008 încoace – dar, cumva, uite că s-au făcut opt ani și, vorba cântecului, I’m still standing. Însă n-a fost și nici nu a devenit mai ușor între timp.

Mă preocupă de ceva vreme creativitatea și mecanismele ei, fiindcă mi se pare fascinantă apariția unei idei și drumul până acolo, dar și ce se întâmplă cu ea după aia, cum ajunge, dacă ajunge!, să fie pusă în practică, dacă și cum se transformă și cum e percepută de alții. Pe-a mea o exerzez cât pot și, uneori, îmi și place ce iese, dar cel mai adesea îi admir pe alții. Cum ar fi, în cazul de mai jos, rezultatul fericit al colaborării dintre un client curajos care-și asumă propriile valori, o agenție de top și o execuție fără cusur semnată de un director de imagine multipremiat cu Oscar. Să urmărim împreună ce poate face o alcătuire de genul ăsta:

Sunt dintre cei care nu apasă instant pe telecomandă când începe un calup publicitar, pentru că-mi place să știu cine ce campanii mai face și îmi plac reclamele. Din păcate, în ultima vreme la noi reclamele sunt un șir lung de prostii, prejudecăți, sexisme, lipsă de responsabilitate sau educație – vezi aproape orice supliment alimentar care-ți promite să te facă să te simți bine după ce mănânci mult și aiurea. Din fericire, mai sunt și excepții , iar campania VEKA România – Calendarul de 50 de ani – e una dintre ele.