Fiindcă săptămâna trecută Maxine Jazz a compus un manifest, dar și pentru că tocmai se termină Provocarea de trei săptămâni, astăzi am decis s-o țin de vorbă pe vedetă, poate mai aflăm câte ceva din lumea pisicească. Deci, un interviu. Cu dânsa:

Acesta este un guest-post de care s-a ocupat Lady Maxine Jazz from House of Gardiunor. Adică ea:

Probabil știți că după ce l-am pierdut pe Domnul Sony m-am făcut cu un motan mic și blond care s-a dovedit a fi o pisică fetiță extrem de neastâmpărată și care a căpătat numele de Maxine Jazz. Așa arăta când a devenit pisica mea:

În ciuda faptului că în baia mea cu greu se mai găsește loc să arunci un ac de creme și loțiuni și măști și alte secrete bine păstrate în cutii mai mici sau mai mari, n-aș zice că sunt obsedată de bunăstarea tenului personal. Sigur, obrazul mă străduiesc să-l țin subțire, și la propriu și la figurat. Mai o mască, mai o cremă, un tonic, să fie primite! Dar mi se întâmplă să treacă săptămâna fără astfel de tratații, iar acum, că am o singură mână la… îndemână, operațiunile de curățat tenul devin chiar un pic frustrante! Cu atât mai mult cu cât am stat mai mult ca niciodată în casă!

Acu’ vreo săptămână mi-am amintit că tot nu găsesc o anumită ojă de la Farmec prin magazine, așa c-am zis să intru pe site si să mi-o comand. Asta:

Nu e ca și cum n-aș avea vreo zece tonuri de roșu și roz inchis de la Farmec deja. Dar n-o aveam pe asta, na!, iar damblalele (cel puțin cele de acest tip) nu se chestionează ci se execută! Așa că zis și făcut!, am intrat pe site să-mi completez colecția fiindcă știam – de la comenzile anterioare – că e foarte simplu. Și când colo…

După ce că e destul de greu să faci surprize plăcute altora, când vine vorba să ne facem nouă o surpriză, că merităm și noi, ce!, devine aproape imposibil. Firește, dacă excluzi cazurile în care găsești bani uitați în haina de iarnă sau pitiți prin paginile vreunei cărți. Dar altfel e complicat!
Există, totuși, variantele în care îți faci un cadou, o cutie cu produse cosmetice, special alese pentru tine de experți, pe baza preferințelor tale. Știi că o să fie produse de calitate și pe placul tău, știi și câte, dar nu știi exact care vor fi acelea.

Nu știu cine a zis că-s lenți clujenii, dar pare-mi-se că nu s-a întâlnit cu cei de la Farmec! Păi acolo se lansează câteva produse noi în fiecare lună, într-un ritm demn de invidiat! Cercetare, testare, ambalaje, producție, comunicare –  fiecare produs trece prin etapele astea în drumul spre noi și pentru noi, și puțin nu e!

N-aș avea cum să le utilizez pe toate, mai ales că unul dintre produsele mele favorite, la care nu știu când și de ce aș renunța (dar asta e și o provocare pentru compania din Cluj, să scoată altceva care să mă convingă, muhaha!) – mă refer la crema asta – e dintr-o gamă lansată acum vreo câțiva ani, dar fiecare nou produs are motive să mă seducă! Ei, poftim dilemă!

Îmi plăcea să fiu răcită când eram mică fiindcă eram încă și mai alintată ca de obicei. În plus, când făceam amigdalită – și făceam destul de des! – luam antibiotice iar mama îmi dădea, obligatoriu, și iaurt. În care – ce bucurie! – era voie să se strecoare și niște zahăr ori ceva dulceață de caise, preferata mea! Oricum nu făceam nazuri la iaurt (dar cu adaos de zahăr aveam voie doar când eram blnavă), dar când luam antibiotice era chiar obligatoriu și am rămas cu obiceiul ăsta până în ziua de azi. Ba mă și amuz, că maică-mea nu prea se înnebunește după produsele lactate, dar când e răcită rău și ia antibiotice îi zic mereu să mănânce iaurt! Ha!

Habar n-aveam eu când eram copil că iaurtul provenit din prima producție industrializată, comercializată în 1919 de către Danone, era făcut cu fermenți de la Institutul Pasteur și se vindea în farmacii, ca ajutor în infecțiile intestinale.

Acum vreo zece zile, convinsă de Maxine Jazz, care n-are altă treabă decât să dea jos fardurile care stau cuminți (și) pe policioara din baie (mi-a făcut praf o pastilă de blush), m-am apucat să fac niște ordine printre produsele mele de îngrijire, surprinsă cumva că erau și acolo, pe policioară, și în trusa de călătorie, prin genți, în dormitor, sub oglindă… Hm!

Așa am descoperit că am vreo cinci sau șase fonduri de ten, însă nici unul nu e dintre preferatele mele. Două le am de la Londra, cumpărate anul trecut într-o repriză frenetică de shopping, unul că era la ofertă, un altul că eram plecată la nush ce festival și cel din kitul de călătorie se termina, un altul… nici nu mai știu! La fel, vreo cinci mascara, dintre care două erau uscate. O cutie de farduri de pleoape era expirată. Oricum n-o mai folosisem de cel puțin un an.

Am fost destul de băiețoasă în copilărie. Aveam păpuși, dar preferam Optik-Cabinet și alte jucării care nu prea țineau de universul fetițelor, cum ar fi mașinuțele sau Meccano. Mă rog, alta a fost situația când venea vorba de haine (mai ales ale mamei), pantofi (mai ales ai mamei) și, mai târziu, prin liceu, farduri – exclusiv ale mamei!…

… deși tata avea o politică foarte severă referitoare la fardatul meu în perioada aia: zero fard, zero toleranță! Fix la fel, dacă asta consoleaza pe cineva acum, ca în cazul propriilor sale eleve care, dacă veneau fardate la ora de istorie, era trimise frumușel unde știu ele ca să-și îndepărteze vopeaua de pe față!