Am mai spus în câteva rânduri că am o admirație profundă pentru Apple, chiar dacă toate device-urile mele nu țin de marea companie. Nu pot să nu apreciez, însă, că la ei toate se leagă, e un sistem în care, odată intrat, nu prea ai motive să ieși. Iar iPhone, mai ales dacă e cel mai recent lansat pe piață, e un statement. De-aia nu mă miră câtuși de puțin isteria și discuțiile pe marginea lansării iPhone 6 și iPhone 6 Plus. Dar ce aduc ele în plus, în afară de un boost la ego-ul posesorilor?

Săptămâna trecută mi-am pus rochia de prințesă și am participat la Gala prin care Fundația Vodafone a aniversat 17 ani în România. Și cum altfel s-o facă decât prin a-și onora și premia  partenerii, instituții și organizații non-guvernamentale, sau, mai pe scurt spus, Oameni care au înțeles ce înseamnă cu adevărat să te implici pentru a reda speranțe.

Primesc, anual, câteva comunicate din partea lor, le-am parcurs și rapoartele de activitate în ultimii ani, așa că mi se părea că sunt, cumva, la curent, cu activitatea lor de făcut bine. Cu toate astea, când sunt strânse și prezentate, alături de beneficiari și cei care s-au implicat pentru a face lucrurile mai bune, sentimentul e ușor copleșitor.

Oare există pe lumea asta doamne și domnișoare care se trezesc dimineața și părul lor e disciplinat și mătăsos de parcă fix atunci ar fi ieșit pe ușa coaforului? Ca-n filme, așa, în cadrele alea în care Ea doarme cu un zâmbet fericit pe mutră, iar părul e milimetric aranjat pe pernă, ca un halou strălucitor? E, dacă există, le invidiez rău pentru că trec liniștite prin viața lor care are numai ???good hair days???!

În afară de cazul în care l-am întins în ziua respectivă și seara, înainte de culcare, îl prind în vârful capului, părul meu nu stă nicicum dimineața. Uneori nici la prânz, ba chiar nici seara!

Problema pierderii locului de muncă și dificultatea de a găsi unul nou când nu mai ești chiar tânăr nu există doar pentru cei aflați în poziții mai îndepărtate de vârful companiilor ci și la top management. Și tocmai despre asta, viziuni și perspective, am discutat cu Mădălina Uceanu, Managing Partner la Career Advisor, care se ocupa cu recrutare mai ales pentru pozitii de top.

M-a rugat să nu-i dau numele, pentru că nu e, spune ea, și nici nu vrea să fie vreo ???vedetă??? doar pentru că face ce i se pare firesc. O să-i respect dorința, desigur, dar eu tot cred că e un exemplu de viață activă și de cum vârsta din buletin e mai degrabă o șansă de a-ți capitaliza și extinde experiența și nu vreo piedică.

O să-i spunem D., de la ???doamna profesoară???.

Într-o economie de piață atât de bramburită cum e cea din România, există mulți oameni care se tem că vor rămâne fără job, fără ???siguranța zilei de mâine???. Știu că sintagma asta sună clișeistic atunci când n-ai dubii legate de venitul cu care să-ți umpli coșul zilnic și să plătești facturile curente, dar când ai, ei bine, realitatea nu e prea simpatică.

Cred că e prima dată în mulți ani când nu mă bucur că se termină vara, probabil pentru că pe asta chiar am simțit-o foarte puțin ca fiind anotimpul… vacanței! Nu mi-e dor de lumina blândă de toamnă, de serile parfumate cu miros dulce-amărui de must și nuci verzi și încă visez la câteva zile petrecute la malul mării, departe de lumea dezlănțuită.
M-am uitat acum pe prognozele meteo și se pare că vom avea un septembrie cald și calm, cu temperaturi de plajă, fără cine știe ce ploi, și mă gândesc că, poate, reușeșc să mai fur măcar câteva zile. Însă la cum se vede agenda pentru luna asta, șansele sunt mici.

S-a făcut final de august iar eu n-am simțit mai deloc vara asta, și nu mă refer doar la canicula care ne-a cotropit ci și la relaxare. Lasă că oricum nu sunt genul care știe să-și ia vacanță din aia cu telefonul închis și mail cu autoresponse, și oricum toată lumea care știe cât m-am plimbat vara asta crede că am fost într-o vacanță de aproape trei luni – ceea ce, mă credeți sau ba, chiar nu e cazul, că am prestat piarește și/sau blogosferic pe toate coclaurile pe care am fost.

Mai rău, sunt în urmă cu cititul fiindcă seara, frântă fiind, limita era de cel mult o pagină până să-mi pice tableta din mână, iar eu în mașină nu pot să citesc, fiindcă mi se face rău.

Îmi place la nebunie când brandurile (dar și oamenii) pricep că nu poate fi mereu despre ei și, pentru o comunicare cursivă, empatică, una care să conteze, trebuie să-și pună în centru atenției interlocutorul. Fiindcă acolo e emoția, nu în biroul ultraordonat al brand managerului.

Am scris în mai multe rânduri de campanii deștepte, empatice, și cel mai la îndemână exemplu, probabil și cel mai viral, e ce-a făcut WestJet acum câteva Crăciunuri.

Sunt plecată de acasă de două săptămâni deja și m-am întâlnit cu multe grade Celsius. Ce-i drept, și cu zone în care m-am ???lăfăit??? doar cu 18, dar, în majoritatea zilelor, canicula și-a făcut simțita prezența și pe drumurile patriei. Căldură din aia care-ți dă în cap!

Am, însă, câteva secrete care mă ajută să trec mai ușor prin zilele de cuptor. Sunt testate și probate în ani, și zic ca poate vă ajută.