Pentru că a cam început sezonul concediilor și drumurilor la mare, la soare, preocuparea pentru bronzul perfect, mi-am zis că poate n-ar fi rău să scriu despre importanța protecției solare. Mai ales că, la începutul lunii, pe când eram la TIFF, după o noapte tremurată în Piața Unirii, a doua zi, la Bonțida, cu doar un pic de soare și fără excesiv de multe grade Celsius, seara, la hotel, am descoperit că eram nițel prăjită. Cu frisoane incluse.
Mi-a plăcut mult ideea celor de la MasterCard de a oferi o experiență de star la ceremonia de premiere din cadrul TIFF 2015. Covor roșu, ținută de designer, coafor și make-up realizate de profesioniști și, desigur, emoțiile aferente!
Tot ce aveai de făcut pentru a câștiga o asemenea experiență era să completezi, pe pagina lor de Facebook, fraza ???Mă simt ca un star atunci când…??? și gata!, intrai în concurs!
Câștigătoarea, căci a fost o ???ea???, se numește Andreea Georgescu, e medic stomatolog, și, fiindcă am fost curioasă de impresii, am stat un pic la povesti după ce experiența de star a trecut și au rămas doar amintirile.
Oare știți voi cine a intrat în Cartea Recordurilor pentru cele mai multe bilete vândute, 1,6 milioane, într-o singură zi? Sau cine a intrat în Cartea Recordurilor pentru cele mai multe, 17, Brit Awards? Și, pe lângă voce, se mai pricepe să cânte și la chitară, vioară, tobe, pian ori muzicuță?
Sau cine o să vină, în sfârșit, în România, pentru un super concert, pe 17 iulie?
Dacă nu știți, și nici nu vă interesează, e ok, puteți să vă opriți aici cu cititul: postul și concursul ăsta nu sunt pentru voi :)
???După cum la scenografie nu mă tem să mă las pe mâna lui Buhagiar, tot așa la fotografie nu mă tem să mă las pe mâna lui Bulboacă, fiindcă respectă ce se întâmplă pe scenă??? – Radu Afrim.
Nu știu alții cum sunt, dar eu, dacă aș fi fotograf de teatru și unul dintre cei mai importanți regizori de la noi ar spune asta despre mine, în fața prietenilor și a presei, la chiar vernisajul expoziției mele, m-aș super emoționa!
Azi, pe la 11, a avut loc deschiderea Bursei de spectacole de la Sibiu. Evenimentul are aproape douăzeci de ani, a fost, până anul ăsta, în cadrul FITS, acum e independent, și, pentru că am fost la șase ediții în ultimii ani, pot să vă spun că e din ce în ce mai amplu, atât prin numărul participanților dar și prin conferințe.
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a rămas așa, cu tilulatura asta, de ani de zile, dar, în fapt, nu mai e, de ceva vreme deja, doar de teatru. Nu doar pentru că spectacolele au loc în locuri neconvenționale, în catedrale, cafenele, librării și pe stradă, ci și pentru că vorbim de dans, literatură, muzică și alte dimensiuni integrate în ceea ce numim, generic, ???artele spectacolului???.
Iar faptul că FITS s-a dezvoltat atât de mult în zona asta neconvențională e un semn de empatie, iar eu prețuiesc foarte mult asta.
Mai și iunie sunt, pentru mine, unele dintre cele mai ocupate luni din an, poate chiar cele mai. Prin urmare, nu mai am vreme să mă pun la curent cu ultimele noutăți din domenii care – vai! – sunt lipsite, vremelnic, de steluța roșie care le stabilește prioritatea în fața altora.
Așa se face că, deși îl am și îl folosesc de vreo două săptămâni, noul deodorant de la Farmec a intrat direct în rutina zilnică de îngrijire, fără să am vreme să mă pun la curent cu informațiile despre beneficiile lui… altele decât cele pe care pielea mea, mai sensibilă decât mine, le-a înregistrat.
Când eram copil, maică-mea avea o prietenă, fostă colegă de liceu, Ada, medic stomatolog. Cabinetul ei era chiar la noi pe stradă, așa că mergeam ba în vizită, ba la control, însă mereu cu plăcere fiindcă Ada avea câte o istorie pentru fiecare instrument cu care lucra. Prin urmare, rămâneam oricum cu gura căscată și nu neapărat fiindcă așa trebuie să stai pe scaunul de la dentist!
Cred c-a fost bafta mea proprie și personală fiindcă, altfel, nu-mi amintesc să fi venit cineva la școală să ne explice cum se face un periaj corect – și nu, frecatul dinților sus-jos nu intră la categoria periaj corect – și nici măcar cum cerneala penetrează creta, dacă mai țineți minte reclama.
Fac parte din categoria celor care preferă să fotografieze infinit mai mult decât să fie fotografiați. Nu știu să pozez, nu mă amuză chestia asta, iar cele mai multe fotografii cu mine care mi se par acceptabile sunt făcute fără ca eu să știu. Îmi place, în schimb, să fac poze!
Prin urmare, moda selfie nu m-a prins prea tare… deși am observat, totuși, că din ce-și face omul cu mâna lui ar putea rezulta o poză mai reușită decât a altora. Mă rog, sunt si modestă! Argumentul suprem, însă, e că poți să-ți faci câte selfie-uri din astea vrei tu si să alegi sau să nu alegi nici măcar una, iar restul imaginilor caraghioase cu tine să fie șterse din memoria telefonului ca și cum n-ar fi existat niciodată!
Anul ăsta ziua mea m-a prins cu dreapta în mânușă ghipsată, așa că am reportat sărbătorirea în cadru eventual festiv, alături de gașca de prieteni, pentru vremuri mai bune, mai ales că mă gândesc la o variantă outdoor, la iarbă verde. Prin urmare, cine a vrut să-mi ureze ceva, a venit, a sunat, a trimis curieri, a fost la liber. Dar eu nu am organizat nimic.
La vreo săptămână dupa ziua mea și două zile dupa ce-am scăpat de ghips, una dintre prietenele mele m-a rugat să vin până la ea și să stau de vorbă cu o cunoștință care avea nevoie de niște consultanță pe comunicare pentru un proiect.
