April 26

Lecţiile de fericire

Când eram acolo, ieşeam des în oraş. În oraş, adică la Buftea, acolo unde a fugit de nesuferitul Bucureşti. Făceam asta destul de des când rămâneam la ea mai multe zile. În oraş aveam opriri clare: cofetăria din centru, unde serveam, fiecare, o violetă şi-o limonadă, librăria din Complex şi librăria de la şcoală.

Într-una din ieşirile astea, ţin minte ca ieri, deşi aveam doar vreo 9-10 ani, mi-a cumpărat Teatru de I. L. Caragiale. Tot drumul am discutat despre piese şi personaje. Eu eram familiarizată, fireşte, cu Domnul Goe şi cu Bubico, dar ea mi-a prezentat aşa frumos toată pleiada de personaje caragialene încât am decis pe dată să facem un spectacol când ajungem acasă. Zis şi făcut. A ales câteva scene şi am jucat, pe rând, diverse personaje. Ne-am distrat minunat iar Darly cred că a făcut cel mai bune roluri de Trahanache şi Cetăţeanul Turmentat pe care le-am văzut.

Dulceaţa de cireşe albe şi şerbetul de trandafiri

Tot de la ea am am prins drag de Minulescu şi de Rebreanu fiindcă ştia ce fragmente din opera lor să aleagă pentru ca mie să îmi placă. Şi inventa cele mai năstruşnice deserturi, nu ştiu de unde le scotea, dar erau minunate. Păstra ascunse borcanele cu dulceaţă de cireşe albe sau şerbet de trandafiri şi le scotea când te aşteptai mai puţin. Nu mă servea niciodată altfel decât cu farfurioară şi pahar de apă alături, uneori şi pentru păpuşă sau vreun personaj imaginar pe care îl invitam noi la ceai şi cu care purtam nişte discuţii foarte “serioase”.

Suflet de copil şi educaţie de pension

Nu ştiu de unde avea atâta răbdare să-mi spună şi explice de toate, presupun că se distra si ea odată cu mine, dar mereu am avut senzaţia că, dintre toţi adulţii din jur, ea mă trata cel mai puţin ca pe un copil. Probabil fiindcă o parte din ea a rămas mereu copil, cine ştie..

Darly a fost educată la cel mai fiţos pension de domnişoare din Capitală, apoi a vrut să fie – şi a fost – studenta lui Iorga, şi-a cunoscut soţul la un bal şi, pentru că acesta a iubit-o atât de mult, a avut la nuntă, în ianuarie, buchetul de liliac alb pe care şi l-a dorit. O boemă şi o sentimentală, învăţa de drag poezii de Minulescu sau Radu Gyr, şi nu ştia ce să mai facă sau ce să ne mai dea, atunci când mergeam în vizită.

Dar mai mult şi mai presus şi mai important decât orice, Darly m-a învăţat cum să fiu fericită din lucruri aparent mărute: o floare, un zâmbet, un gând răzleţ, şi pentru asta n-am să pot niciodată să-i mulţumesc suficient. E salvarea mea într-o lume invadată de nervi, stres şi negativism.

E foarte bolnavă acum şi nu mai zâmbeşte, nu mai spune poezii. De fapt, abia respiră şi noi ştim că nu-şi va reveni. Eo chestie de zile, poate nici atât. În puţinele momente în care e conştientă, spune, din când în când, Ruxandra, fericita mamii. Îmi face sufletul ţandări când o văd aşa, dar am vrut, mult,  să povestesc toate lucrurile astea despre ea la prezent, fiindcă la trecut n-am să pot nicicând. Iată.

Darly este bunica mea :)


Tags: , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 26/04/2011 by ruxandra in category "de suflet", "Din casă

17 COMMENTS :

  1. By Ioana on

    Te felicit ca ai invatat sa te bucurii de lucrurile marunte din viata! Pentru ca sunt unii, carora chiar daca le arati / explici, nu pricep… Si e pacat :-)

    Reply
  2. By Marieta on

    Am trecut prin asta de nici nu mai ştiu câte ori, de suficiente ori cât să rămân singură.
    O misiune e pe cale să se încheie, a ei, altele continuă, a părinţilor tăi după va veni şi vremea să-i înveţi şi tu pe alţii. Cu toţii avem câte ceva de dat, unii mai mult alţii mai puţin, după cum ne-a înzestrat natura.

    Reply
  3. By zapacita on

    Draga de ea. Crede-ma ca am plans citind pentru ca m-am gandit la strabunica mea si la jocurile noastre. Nici ea nu se simte bine si zambeste tot , mai rar. Si ea iubeste liliacul, maine vreau sa-i duc un buchet mare.

    Reply
  4. By Cat on

    Si eu imi amintesc, Rux, de o mana cu cea mai fina piele, de cel mai cald si mai bun suflet din lumea asta. Urlu in mine de multe ori. De dor ca nu mai e. Alteori, ca o tampita, desi au trecut 13 ani, imi vine sa pun mana pe telefon si sa o bucur cu bucuria mea sau sa-i cer un sfat sa-mi opreasca lacrimile. Imi amintesc si ma uit in sus si ii spun ce ma roade. Era cel mai simplu, cel mai destept si cel mai curat om pe care mi-a fost dat sa-l cunosc vreodata si tot ce am mai bun i se datoreaza.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      Da, si Darly a mea e la fel. Si sunt sigura ca o sa’mi fie mult dor de ea.. Sper doar sa am atata imaginatie sa’mi imaginez cum ne’am mai distra si atata minte incat sa nu’i uit nicodata lectiile :)

      Reply
  5. Pingback: Jurnal de Festival (IV) « pr intre randuri

  6. Pingback: 1 Iunie – La mulţi ani, copii! « pr intre randuri

  7. By Madalina on

    Am fost impresionata de ce ai scris ! Si eu ma consider o “creatie” a bunicii mele ! A contribuit la formarea mea spirituala si nu numai !!! A plecat de linga mine la citeva luni dupa ce devenisem mama !

    Reply
  8. Pingback: Lecţii de fericire peste vreme « pr intre randuri

  9. Pingback: Viaţa în roz | printreranduri.eu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *