August 11

Să scriem frumos cu RMGC!

Nu, nu e un post despre proiectul cu mineritul şi nici unul despre excursia bloggerilor din Cluj şi Alba la Roşia Montană. E un post despre cum nu se scrie, când se scrie, pe site-ul unei corporaţii. În exemplul de azi, asta:

Trecem, dacă vreţi peste lipsa ghilimelelor din titlu, ca să nu ziceţi că, eventual, ar fi putut lipsi. N-ar fi putut, fiincă mai încolo numele evenimentului e reluat cu ghilimele. Dar nu pot să trec peste “un concerte” şi peste formularea “formaţii locale renumite, dar şi din Ţara Moţilor şi Bucureşti”. Nu că ar exista, pe bune, o ţară a moţilor dar, dacă ar exista, Roşia nu e pe-acolo, pe undeva?! Plus că amestecăm renumele cu locurile într-o nedelicată harababura stilistică!

O altă formulare mirobolantă: “printre cei mai cunoscuţi artişti de muzică populară care au urcat pe scenă se numără (…) dar şi solişti de muzică uşoară” cum ar fi, continuă comunicatul, un nene căruia i-au stâlcit numele şi două formaţii care, trupe fiind, nu au cum să fie solişti. Şi nici soliştii de muzică uşoară n-au cum să fie printre cei mai cunoscuţi artişti de muzică populară.

La final aflăm că RMGC a sprijinit acest eveniment virgulă deoarece susţine cultura şi tradiţiile locale. Păi, să vedem: corul de copiii din Roşia a făcut o demonstraţie de vals şi tango. Ce legătură are asta cu tradiţiile locale? Sau asta, că tot veni vorba:

PS Probabil că dacă nu puneau link pe Twitter la această mostră de scriere piaristică de tipul “Aşa NU”, nu citeam în veci comunicatul ăsta. Dar dacă au făcut trimitere, nu pot decât să prespun că lor li s-a părut ok. Ei bine, nu e. Sorry!


Tags: , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 11/08/2011 by ruxandra in category "PR sau piar", "ţara mea de d'oh!", "texte de tot râsu'

9 COMMENTS :

    1. By ruxandra (Post author) on

      fac fite tastele, si i si â si a din cand in cand, am corectat deja, ca’mi sarise in ochi la recitire. mersi :)

      Reply
  1. Pingback: Raspunsuri melodioase | Tomata cu scufita

  2. By amariei on

    e bine ca ai trecut peste episodul cu “la eveniment au participat formatii care au luat parte” :)))))) genial de delicios!

    Reply
  3. Pingback: polimedia.us/fain/

  4. Pingback: Hai să ne rupem urechile ca să salvăm ţara! | printreranduri.eu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *