Ieri a avut loc un miting al medicilor în Bucureşti. Interesată fiind de problemele din sistem, aşa cum fiecare dintre noi ar trebui să fie, de fapt, am întrebat care sunt cererile cadrelor medicale. Citez din răspuns: “Alocarea pentru sănătate a 6% din PIB până în 2016, o legislație care să protejeze independența profesioniștilor dar și a autonomia spitalelor, apărarea demnității și renunțarea la denigrarea profesioniștilor de către autorități, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate; dublarea salariilor medicilor rezidenți, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii promte şi de calitate pentru pacienţi”.

N-am putut să nu observ că ultimii pe listă sunt pacienţii. Şi am comentat în sensul ăsta. Şi am fost pusă la punct imediat de medici. De sus, de foarte sus de undeva, atenţia şi dispreţul lor s-au pogorât asupra mea doar fiindcă am spus că pacienţii ar trebui să conteze ceva mai mult în toată ecuaţia asta…

Sau că medicii ar trebui remuneraţi după performanţă, nu doar pentru că au 24 de ani de şcoală, aşa cum s-a pretins în discuţie cu o virulenţă care era să mă lase, chiar şi pe mine, fără replică. Din păcate, însă, sunt prea pornită. Şi pe sistem, dar şi pe faptul că, în context, medicilor pare să le pese mai mult de salariile lor decât de bunul mers al sănătăţii, şi pe faptul că eu, una, nu ştiu pe nimeni care nu fi plătit spagă în spital.

Da, au salarii mici. Da, au salarii mult prea mici comparativ cu importanţa jobului pe care îl au şi cu ceea ce se pretinde de la ei: o populaţie sănătoasă, aptă de muncă şi de impozite, care să nu cheluie “banii statului” pe medicamente şi servicii medicale compensate. Dar şi dacă ar avea salarii (mai) mari, pacienţii tot n-ar fi mai bine trataţi.

Aş vrea să văd că medicii ies în stradă mai degrabă pentru că nu au cum şi cu ce să-şi facă meseria aşa cum trebuie, pentru că, în spitale, pacienţii ajung să aducă până şi faşă de la farmacie, pe banii lor, să iasă în stradă pentru că există o mafie a trimiterilor la CT sau RMN, pentru că au colegi care iau şpagă. Aş ieşi şi eu alături de ei pentru asta.

Am fost acuzată că generalizez, că aberez, că nu e deloc aşa. Că medicii sunt un fel de Dumnezei pe pământ, cu 24 de ani de şcoală, cărora ar trebui să ne închinăm, că ce contează că pacienţii plătesc penru servicii pe care nu le primesc, că şi medicii plătesc pentru drumuri, de exemplu, şi acolo mor oameni, şi nu se mai supără nimeni. Şi că s-au săturat să audă de asta cu şpaga – tot o generalizare.

No shit! Generalizez? Hai să facem un sondaj, zic, să vedem dacă eu generalizez sau nu cumva şpaga la medic e chiar o practică generalizată. Sunt conştientă că îmi pun medicii în cap. Dar tot cred că scopul lor principal ar trebui să fie binele pacienţilor, aşa cum au promis, cu jurământul lui Hippocrate, la terminarea facultăţii. Fiindcă dacă pacienţilor le e bine, înseamnă că sistemul funcţionează. Şi funcţionează şi pentru ei.

Share: