Se tot spune, pe la colțuri, mai ferit sau nu, că social media nu e pentru oricine. Nici pentru orice întreprindere, aș adăuga, tru suplimentară lămurire, și nici pentru orice persoană care se recomandă (sau se visează) Social Media Specialist. Da, publicul și clienții sunt online, dar, depinzând de specificul activității, așa cum spun, nu oricărei companii i se potrivește o prezență în acest mediu. Sau, cel puțin, nu pe orice (fiecare) rețea socială!

E nevoie de motivații clare, de strategie și de oamenii potriviți pentru conținut. Unde acest mix lipsește, ne trezim cu poze salvate de pe Google Images alături de mesaje à la Poptămaș, fără nici o legătură cu brandul. Și, da, poate că vor primi aprecieri, dar, dacă n-au nici o legătură cu brandul, la ce bun, la ce vă folosesc?!


La polul opus, se află cei care au înțeles că a avea o prezență în Social Media nu e suficient, fără să cunoști bine acest canal de comunicare/promovare, fără strategii potrivite pentru fiecare rețea socială, fără oamenii potriviți. Și, ca să avem exemple de bună practică, revista BIZ a lucrat din nou la un Top Social Brands, un clasament și eveniment aflate la a șasea ediție în 2014 – numai bine de comparat, de la an la an, bugete, strategii și eficiență.

TSB Afis sepia_4 copy

Pe 6 iunie, în București, la Howard Johnson, puteți afla care sunt campionii din acest an (am votat și eu!), dar și lecții utile de la cei care au făcut succes în acest domeniu. Nu în ultimul rând, va avea o prezentare și Marta Ușurelu, redactor-șef și acționar majoritar al BIZ, și (vă a)sigur (că) are multe de spus, cu atât mai mult cu cât BIZ, o revistă care apare în print, da?, face multe evenimente cu și despre actori din Social Media. Iar Marta, dincolo de sinteze, spune lucrurilor pe nume, inclusiv lucrurilor care nu sunt ok, întocmai ca titlul conferinței de vineri și al acestui post.

Detalii despre eveniment găsiți aici, și voi reveni și eu cu clasamentul când o să fie public. Da’ e mai mișto să-l aflați live, așa că eu zic să mergeți la eveniment.

Share: