October 27

Caut job în PR!

E greu să găsești un job bun în PR la noi. Industria nu e dezvoltată suficient, sunt stoluri de absolvenți care ies pe bandă rulantă, alte stoluri de jurnaliști care se reorientează către relații publice iar teoria din școală nu prea se potrivește cu practica de la angajator. Și, cel puțin în agenții, toți șefii par să aibă niște pretenții de ți se învârte capul: să poți vorbi și scrie corect în română, să ai ceva experiență, creativitate, chef de muncă, să-ți placă PR-ul și să pricepi că, de fapt, nu ajungi Samantha Jones odată cu primul job… ăăă… în domeniu!

Spun toate astea (din nou!) pentru că ieri, pe grupul Joburi PR & Jurna, s-a strecurat următorul anunț:

caut job

Da, e o postare cu multe greșeli, pornind de la postarea însăși. Dar să vedem care sunt și de ce. Ca să nu le mai facă și alții, zic.

În primul rând, ca PR, te interesează unde se duce mesajul tău și dacă respecți regulile comunității căreia i te adresezi, iar aici nu e cazul. Nici de una, nici de alta. În al doilea rând, dacă tot ai postat în speranța că-l vede un potențial angajator, ai grijă mare la formă și la conținut.

După virgula ce urmează formulei de adresare începem cu literă mică. Da, chiar și pe rând nou fiindcă virgula înseamnă că, după ea, propoziția continuă. Și ea, propoziția, continuă cu literă mică. De asemenea, poate că nu e cea mai bună idee ca primul cuvânt după formula de adresare să fie o negație și un fel de scuză: Nu sunt de multă vreme aici, dar am impresia că… Păi dacă nu ești de multă vreme, poate mai aștepți un pic înainte să ai o impresie.

Lucrez ca PR de la 18 ani – nu-i pasă nimănui de la câți ani lucrezi ca PR ci câtă experiență ai acumulat până acum. Care acum nu e precizat, deci stimatul angajator nici măcar nu poate uza de aritmetică pentru a aflat asta, fiindcă nu știe câți ani ai tu! Poate ai 19. Poate ai 18 ani și două luni!

… am avut realizări de succes – era o realizare dacă formula asta nu apărea scrisă. Niciunde. Niciodată.

Am terminat și Masterul în Comunicare (n-ai zice!) și am lucrat în Anglia până de curând ca și PR la o companie cu renume PRFM – ce-i aia ”ca și PR”? PR și altceva? De fapt nu era PR ci altă poziție dar făcea și PR? Iar PRFM e un termen de clasificare a renumelui? Că dacă era numele companiei, puneam și noi o virgula, acolo, sau măcar două puncte: voila, așa se cheamă compania.

Nu în ultimul rând, sigur că CV-ul are relevanță când îți cauți job, însă după o asemenea introducere nu știu cine l-ar mai deschide, spațiul de dinaintea semnului exclamării nu ajută nici el, iar faptul că numele documentului cu CV-ul e oana cv 1 versiune 1 nu dă bine, de asemenea. Indicat ar fi CV Prenume Nume.

Deci, da, există cel puțin câteva motive pentru care, deși fata din povestea noastră aplică zilnic la tot ce e postat pe grup, nu primește nici un răspuns. Iar acum știe, sper, o parte din ele. Cu plăcere!

pr job
PS Aici pe blog există câteva interviuri în care managerii unora dintre cele mai importante agenții de comunicare de la noi vorbesc despre ceea ce caută la un nou angajat. Succes!



Tags: , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 27/10/2014 by ruxandra in category "PR sau piar

23 COMMENTS :

  1. By alaxandra on

    Am o singura completare/remarca. :)
    Langa denumirea unui fisier adaugat intr-o postare, facebook alatura si versiunea documentului.

    Pentru ca autorul postarii poate edita postarea si sa modifice atasamentul. La o prima modificare, va aparea versiunea #2.

    Reply
  2. By Silviu on

    Intentia e buna, doar ca s-a strecurat o eroare acolo, care nu prea e ok din partea cuiva ca dvs:

    Astfel, se scrie cu litera mare în corespondență, cereri etc., cuvântul cu care începe prima comunicare după formula de adresare urmată de virgulă:
    Domnule Director,
    Subsemnatul, …, vă rog să binevoiți…

    Domnule Director,
    Vă rog să binevoiți…

    Conform normelor actuale gramaticale.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      asta nu e o cerere oficiala, e o scrisoare. si nu vad logica pentru care, intr-o formula de tipul draga cutare, trebuie sa urmeze cuvant scris cu litera mare. poate ca e norma, dar lipseste logica.

      Reply
  3. By Silviu on

    Scrisoarea nu intra la categoria corespondenta?
    Logica scapa in multe cazuri, in Romania asta mare si postrevolutionara. Dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa respectam normele, nu?
    Daca se da chestia asta la un test la admitere la CRP, cum se corecteaza? Cf. logicii sau cf. norme?

    Reply
  4. By David on

    E o vorbă dureros de simpatică “Nu vezi pădurea de copaci” Cam așa e și în cazul vostru. Silviu, conform normelor actuale gramaticale ai șanse mari să devii o buna secretară, succes în carieră. Ruxandra, incearcă să depășești bariera analizei de text și vezi mesajul care cu adevărat contează. Cîteodată disperarea că nu-ți găsești un job deși ești pregătit te face să uiți de politețuri. Semantică, gramatică, reguli de redactare, omul ăla tot fără loc de muncă rămîne. Silviu, ai mai da 1 LEU unei bătrîne dacă și-a scris pe un carton “Î-mi este foame. V-ă rog să mă ajutați?

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      david – nu pot, pentru ca in meseria la care aspira tanara domnisoara se face analiza de text! :)

      Reply
  5. By Larisa Toader on

    Exista o alta greseala, in textul anuntului, care este mult mai grava si care nu a fost remarcata in articol.

    Persoana care a scris anuntul isi spune PR. Ceea ce este total gresit. In Romania (si in Anglia) nu exista functia ”PR”. Exista Specialist in Relatii Publice – functia din Nomenclator sau, in agentii, PR Manager, PR Executive, PR Consultant etc.

    PR (adica Relatii Publice – in engleza) este functia. Cel mult poti folosi functia PR-ist (desi suna mai putin placut) dar niciodata nu se foloseste PR pentru a desemna functia unei persoane.

    Eu resping din start, la interviuri, persoanele care mentioneaza ca lucreaza ca ”PR”. Deoarece, in majoritatea cazurilor, aceste persoane au doar o ”spoiala” de cunostinte, fara o pregatire temeinica, in domeniu.

    P.S. Te rog sterge primul comentariu.
    Dupa ce l-am scris, am observat cateva greseli si, din pacate, nu am mai putut sa fac modificari.

    Multumesc.

    Larisa

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      larisa – formula asta e general acceptata. stiu ca nu e neaparat corecta, PR-ul fiind disciplina, nu functia, dar e intrat in limba si, prin urmare, acceptabil.

      Reply
      1. By Zeta Jones on

        Asta cu general acceptata m-a amuzat. Pai ori suntem mai catolici ca popa ori nu mai suntem? Cand arunci cu rahat in altii tre sa folosesti protectie ca ti se intoarce inapoi.

        In alta ordine de idei, Oana, mai citesti? E buna scuza asta cu e general folosit deci acceptat deci accetabil deci se accepta. Da, da, stiam ca nu e neaparat corect. Asa se face Oana! Ia aminte!

      2. By ruxandra (Post author) on

        Eu nu sunt catolica. Deci nu suntem.
        E bine ca Oana are prieteni. Da-i si-un job daca esti asa saritoare! Sau saritor, ca preferi anonimatul asumarii propriilor comentarii..

  6. By Silviu on

    David, esti destept, m-am convins. Si la restul materiilor invatate in scoala, tot dupa logica te ghidai? Si incercai sa le explici oamenilor ca ei nu au dreptate in manual, ca tu cunosti mai bine, nu?

    Reply
  7. By Oana L. on

    Ce ai cu mine?
    Ai putea să pui diacritice, dacă tot scrii corect!!!

    Reply
  8. By Valentin Scintee on

    Stimata d-na Ruxandra Predescu(cu R si P), inainte de a va lega de slaba pregatire a altora, dealtfel complet paralela d-ra cu pricina, va rog sa recititi postul dvs. si sa imi spuneti cate greseli gramaticale flagrante gasiti.
    Va spun sincer ca ele exista.
    In alta ordine de idei, nu contest profesionalismul dvs. in PR si sper sa nu socotiti acest coment drept o ofensa.
    Cu respect si bune intentii,
    Valentin Scintee

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      cred ca am invatat gramatica după reguli diferite, dar astept sa-mi indicati greselile alea… flagrante!

      Reply
  9. By Violeta on

    alle,
    probabil “neam saturat de voi”era adresat “targetului” care scrie “lasa-ti”…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *