October 5

Pandișpan

Din pricina răcelii, azi dimineață la șase (fix!) m-am trezit că-mi zboară somnul. Singur, așa, și brusc! Normal, dacă ar fi trebuit să mă trezesc la ora aia, mai ales că am adormit greu, pe la două jumate, aș fi tras de mine cu snooze și tot chinul. Dar așa, că nu trebuia, eram mai trează decât un participant la întâlnirile AA!

M-am uitat la telefon ca să văd cât e ceasul și atunci am observat că mă sunase mama, puțin după miezul nopții. Normal, m-am panicat instant fiindcă, deh, la ore de-astea nu te sună să te întrebe câte linguri de zahăr pui în pandișpan. Și, oricum, știe, ca doar de la ea am învățat rețeta!

Am vrut să sun imediat, dar era șase dimineața și m-am gândit că poate doarme, totuși, orice-ar fi fost, și că dacă era ceva rău de tot (tata e cardiac cu ștate vechi) suna până dădea de mine, suna la babe să mă trezească, făcea cumva! Dar tot am stat ca pe ace până s-a făcut o oră decentă de sunat.

Maine Coon mother cat, Bambi, and her tabby kitten

Pe la opt jumate, cu inima mică, sun:

– Ce e mama, m-ai sunat azi noapte.
– A, da. Păi n-aveam somn și mi se făcuse așa, dor de tine. Ești bine?

Am vrut să-i spun că m-a speriat cu telefon la ora aia, dar n-am mai zis nimic și, după ce am închis (Sunt bine, mama, da), nu știu cum, dar mi-au dat lacrimile de drag.

Cred că azi o să fac un pandișpan cu mac. Uite-așa, doar pentru că știu rețeta!

PS Zis și făcut! Și rețeta, care e foarte simplă!

Separați cinci ouă. Gălbenușurile se freacă cu cinci linguri de zahăr (dacă e pudră, e și mai bine) și cu cinci linguri de ulei (eu folosesc de struguri) până se fac cremă. Albușurile se bat bine cu un praf de sare, după care se adaugă cinci linguri de făină, aromă de lâmîie și mac, vreo două-trei linguri. Se amestecă ușor, cât să se omogenizeze. Se tapetează forma, se pune la cuptor vreo 20 de minute (de păzit, că depinde de cuptor) la foc mic.
Siropul de lâmîie e dintr-o cană jumate cu apă, miere și două lămâi ciopârțite – fierbeți treaba asta vreo 10-15 minute. Se toarnă peste pandișpan. Se mânâncă și, opțional, se ling degetele! Poftă bună!

chec (2)



Tags: ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 05/10/2014 by ruxandra in category "ganduri printre randuri

1 COMMENTS :

  1. By Sorin on

    Aww, ce mama draguţă. A mea mă sună doar când am uitat să platesc factura la internet :d

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *