January 30

Cirque du Soleil, Quidam: The Show

Nu e prima dată când văd un spectacol Cirque du Soleil, așteptările nu erau câtuși de puțin mici, dar artiștii au reușit să se ridice la înălțimea lor, ba chiar să treacă dincolo de ele.
În primul rând, a fost punctualitatea. Spectacolul a început la ora 20. Fix, nici un minut în plus sau n minus, tot așa cum și pauza a avut exact 20 de minute. La Cirque unul dintre secrete e rigoarea și nu de dezmint la nici un nivel, în nici un detaliu.

Spre deosebire de anii trecuți, când un artist ne spunea, în română, Bună seara și Bine ați venit, de data asta a fost o voce din off. Nici n-ar fi avut cum altfel, fiindcă, după introducerea în atmosfera circului și interacțiunea cu câțiva dintre spectatori, înceutul poveștii Quidam ni-i arată pe Zoe alături de pre(a)ocupații săi părinți care o ignoră și care vor și dispărea din poveste, ridicați, cu tot cu fotolii, și transportați ușurel pe telepherique, până în spaele scenei.

fotolii
E semnalul prin care Zoe pătrunde timid într-o altă lume, dând frâu imaginației de copil. Apare adesea pe scenă și de fiecare dată are câte un balon roșu, sau mai multe, mai mari sau mai mici. O fetiță cu un balon e genul de imagine care pe mine mă transportă instant în anii propriei copilării și mă face să zâmbesc chiar și fără să vreau.

Rând pe rând, artiștii Quidam ne încântă cu arta lor exersată până la perfecțiune. Roata germană care se rotește și rostogolește odată cu cel dinăuntrul ei și numărul cu chinese yo-yo ne uimesc prin precizia cu care sunt executate. Între acte, ca un intermezzo, apar Zoe și John și Boom-Boom cel supărat, omul fără cap, și toți oamenii în alb care sunt pe rând căței sau foci ce-și țin bilele în vârf de bot.

Ne uimește acrobata în costum mulat de culoarea pielii, cu păr lung, negru, care-și face numărul la înălțime, prinsă cu două fâșii de mătase roșie. Știm, știm!, că o să-și dea drumul de acolo la un moment dat, dar tot ne ținem respirația când face asta, într-o cădere perfect controlată. Unicul ei sistem de siguranță e reprezentat de repetițiile îndelungi, la fel ca și la ceilalți artiști. Uneori repetă cu coardă, dar în spectacole nu există așa ceva. Riscul e real.

0030_resize
Apar, pe rând, și alții, pe unii i-am văzut la repetiții, și nu simt când trece prima oră și e pauză, apoi revenim în lumea Quidam. am râs cu clovnul care face filme cum nu credeam că poți râde cu un clovn. Am fost plăcut impresionată de viteza cu care au intrat în rol cei aleși din rândul publicului – patru persoane, trei domni și o doamnă. Clovnul le aruncă total neceremonios jachetele de pe scenă, dar nimeni nu se supără. Până la urmă, nu e puțin lucru să joci pe scena Cirque du Soleil! Nu știu dacă au emoții sau nu, dar noi, restul publicului, am râs cu lacrimi.

Probabil cel mai frumos moment din punct de vedere vizual a fost cel al Statuilor. I-am văzut și la repetiții, însă doar cu un fragment din spectacolul lor și fără costume. Sigur, nu mai puțin impresionant, dar acum au fost mult mai cursivi și au făcut lucruri care mi s-au părut imposibile în termeni de echilibru și concentrare.  N-am înțeles (și mi-a displăcut) de ce mai era un cineva pe scenă, cineva care se rotea în jurul lor și atît. Nu i-am văzut rostul deși sunt convinsă că avea unul – Cirque nu face lucruri aiurea. Poate pentru contrast? Nu știu, dar aș fi vrut să nu fie acolo.

0073_resize
Totuși, momentul preferat (și mult-așteptat) a fost al celor de la Banquine, despre care v-am povestit și din culise. Ăi văzusem și la repetiții, dar tot așa, pe bucăți. Întregul lor moment este cu adevărat impresionant, că nu degeaba au câștigat cu ele cea mai importantă echivalentul Oscarului din lumea circului, The Golden Clown. Nu e doar despre precizia cu care sunt aruncați și prinși cei care se ritesc prin aer ca și cum ar sfida gravitația, ci și despre încrederea pe care o au de a sări cu spatele. Șigur, viteza cu care sunt executate toate mișcările nu-ți oferă timpul să te gândești dacă cei care trebuie să te prindă sunt acolo, sunt atenți și te aspteaptă. Rolul tău e să sari, iar al lor să te prindă. Poate la figura următoare e invers. Sau la alt număr, sau la alt spectacol…

0079_resize

Dacă-s buni? Nu sunt buni. Sunt perfecți. Și nu am cum să știu dacă asta li se întâmplă de fiecare dată, înclin să cred că da. Dar aseară așa au fost. Ei, și toți ceilalți din spectacol. La final, ei și-au scos perucile, iar noi ne-am scos… pălăriile! S-a aplaudat în picioare!

Cred că e inutil după rândurile astea să vă mai îndemn să mergeți. Dar dacă ajută cu ceva, totuși, o fac: mai sunt cinci reprezentații și mai sunt și bilete. Și știu că aveți pe cap o mulțime de griji reale și preocupări fel de fel, o grămadă de scuze să nu mergeți, dar genul ăsta de spectacol e ceva cu care rămâi peste timp iar amintirea lui te poate monta să faci și lucrurile alea care nu-ți plac… cum ar fi, în cazul meu, când termin de scris asta, spălatul vaselor! :)

For tonite, the show is over!
For tonight, the show is over!

PS Mulțumesc, Events, că i-ați adus (și o să-i mai aduceți) din nou!



Tags: , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 30/01/2015 by ruxandra in category "evenimente

1 COMMENTS :

  1. By Andra on

    Știam că n-o să mă dezamăgească textul ăsta. <3 Cum ar veni, trebuie să mă învrednicesc să spăl vasele doar dacă am văzut spectacolul sau și dacă doar am citit recenzia ta?

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *