January 11

Globurile de Aur 2015, cadouri, meniu și alte bunătăți

Globurile de Aur nu sunt doar o simplă festivitate de premiere organizată de Asociația Presei Străine de la Hollywood, sunt și o oportunitate grozavă pentru o mulțime de branduri de a ajunge în preajma unor vedete. De la designeri de modă și accesorii până la cadourile pe care le primesc vedetele, împărțite în două mari catedorii, adică nominalizați și restul lumii care mai bine pe-acolo, prezentatori și oaspeți. Darurile sunt alese de Hollywood Swag Bag, o companie care fix cu asta se ocupă: cadorisesc vedetele cu tot felul de daruri de firmă.

Să vedem ce-au primit vedetele în acest an dar și cum arată meniul de la marea petrecere care are loc în seara asta!

La categoria A-Star List valoarea cadourilor se ridică până la 1500 de dolari, iar ceilalți invitați primesc cadouri în valoare de vreo 600 de dolari. Brandurile oferite anul ăsta sunt atât celebre cât și unele mai puțin cunoscute dar care, iată, au fost selecționate pe lista scurtă, cum ar fi: Anastasia Beverly Hills, Bugatti, Gucci, L’Oreal Paris, Rituals, Ross & Brown, StriVectin pentru doamne, iar pentru domni: Zirh, Ursa Major, Bumble and Bumble, Container Store, 4711 Original Eau de Cologne, Equinox, Gold Toe, Hello Products, L’Oreal Paris, Lug Life, Martial Vivot, Misfit Shine și S’well.

cadouri toata lumeaLa categoria superfițe se mai adauga niște pantofi de la Jakii, bijuuri de la 3Nines și alte cadouri de la Anastasia Beverly Hills, Guggi sau Bugatti, vouchere la SPA, Slushi Makers, cafea, vin și alte alintături. Cam așa:

fite
În ceea ce pricește meniul serii, nici acesta nu e mai puțin sofisticat și poartă semnătura lui Troy N. Thompson, unul dintre cei mai cunoscuți chef-i din Beverly Hills! Una dintre misiunile sale a fost să ofere gustul perfect asortat cu puține calorii fiindcă, se știe, vedetele țin la silueta lor! Astfel că salata nu lipsește: mere, șelină și struguri tăiați fin cu un dressing de albuș de ou și suc de lămâie pe un pat de salată creață, un felie de pâine prăjită de vezi prin ea și câțiva stropi de ulei de nuci.

salata
Felul doi propune un filet mignon marinat cu ceapă și somon (un neam de somon) gătit încet (habar n-am cum se zice la noi slow cook, e o modalitate de preparare a mâncării la temperaturi mai mici) însoțite de o crochetă de cartofi și cireșe heirloom, fondue de tomate și o frunză de lacinato kale.

felul doi
Desertul e o explozie de gusturi combinate: cheesecake cu lămâie, mini prăjituri cu cremă de alune și caramel sărat cu sos de ciocolată pură și ciocolată albă și o reducție făcută din mango, zmeură și lămâie. Pe unul din turnulețe, zic ei, e o bilă de aur. Da, există o formă de aur comestibil. De ce? De gustibus!

desert
Există, firește, și variante de meniu pentru vegetarieni sau pentru cei care au alergii ori intoleranțe la diversele ingrediente din meniul de bază. Pentru a servi cei 1300 de oaspeți așteptați în seara asta există peste 150 de persoane, 10.000 de tacâmuri si farfurii, 600 de sticle de vin, 400 de șampanie (Moet) și, desigur, multe pahare cu cockteilul serii, Moët Sunset Starlet: Lillet, dry Curacao, miere, lămâie, orange bitters, coajă de clementină pentru decor, Moet & Chandon Rose Imperial.

sampanie
Ca să meargă bine toate astea, cei de la Mark’s Garden au fost provocați să asigure aranjamentele florale. Anul acesta s-a mers cu trandafiri, orhidee, hortensii și lisianthus:

flori
Pentru al treilea an, gazdele ceremoniei sunt Tina Fey și Amy Peohler:

prezentatoare
iar prezentatorii acestei ediții sunt: Amy Adams, Adrien Brody, Robert Downey, Jr., Anna Faris, Ricky Gervais, Kevin Hart, Salma Hayek, Kate Hudson, Gwyneth Paltrow, Chris Pratt, Channing Tatum, Lily Tomlin, Kristen Wiig, Owen Wilson, Catherine Zeta-Jones, Oprah Winfrey, Jared Leto, Paul Rudd, Benedict Cumberbatch, Jack Black, David Duchovny, Colin Farrell, Katie Holmes, Melissa McCarthy, Sienna Miller, Clive Owen și Naomi Watts.

Iar George Clooney e singurul care a câștigat deja, fiind premiat, în acest an, cu trofeul Cecil B. DeMille, pentru ”outstanding contributions to the world of entertainment”. Aș zice că se califică!

Deocamdată nu știu unde se transmite ceremonia, HBO România nu pare să aibă asta trecut în program, dar căutăm și undeva o vedem noi și pe-asta!
Să nu uit! Nominalizările acestei ediții a Globurilor de Aur sunt, de asemenea, pe blog.



Tags: , , , , , , ,
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 11/01/2015 by ruxandra in category "evenimente", "Filme

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *