February 15

Și acum? Abia acum începe!

Sunt, azi, patru săptămâni de când am ieșit în stradă ca să spun că planurile Guvernului legate de modificările aduse Codului Penal și Codului de Procedură Penală, dar și cele legate de grațiere, nu mi se par ok*. Mă așteptam, în miercurea aia, la câteva sute de oameni. Era îngrozitor de frig și proiectele doar ce fusesera publicate. Au ieșit mii.

În duminica de după au ieșit și mai mulți, a fost și un marș, și apoi iar, pe 29 ianuarie. Am crezut că a fost suficientă și vădită opoziția populară, că nu vor avea curaj. Au avut. Marti, pe 31 ianuarie, ”noaptea, ca hoții”, au dat deja-celebra ordonanță de urgență cu numărul 13. M-am îmbrăcat și-am ieșit imediat, că nici nu stau departe de mamuți. Și am ieșit, de-atunci, în fiecare seară, ca la program. Muncă-protest. Muncă-protest. Muncă-protest. Obositor, fără îndoială, dar nici nu știu când m-am mai simțit atât de încărcată de energie bună, de conștiința faptului că fac ce trebuie, sunt unde și alături de cine trebuie, în felul ăsta.

Mi-e din ce în ce mai clar, totuși, că abrogarea OUG 13 și penibila demisie a lui Iordache e cam tot ce putem obține de la ăștia, așa, acum. Și că, oricât de furioși am continua să fim, pentru ce-au făcut, pentru ce continuă să facă, pentru toată amețeala cu uite abrogarea, dar are o portiță, hai să treacă, uite, trece, dar 13le încă nu are lege de respingere, iar acum abrogarea lui 14 e cerută prin instanță, nu ne putem pune ”on hold” viețile și nici producția de taxe la buget, vorba aia, ca să fim, zilnic, vreme de câteva ceasuri în Piață în următorii patru ani.

Sigur, o să mai ies, dacă se mai iese, mie încă nu mi-a trecut furia, ba chiar mi-o și alimentează alde puterea cu tot soiul de inițiative (vezi amenințarea cu amendă pentru cei care au fost cu copiii în piață) și declarații de dragni, olguțe, tăriceni, gabriele sau serbani, toate mustind într-un sos puturos de provocatoare aroganță. Totuși, prefer să-mi păstrez rezervele de pesimism în ceea ce privește demisii mai răsunătoare decât a lui Iordache în acest moment, și să sper că, de data asta, chiar nu vor avea tupeul să trântească 14 sau să nu respingă 13. Rezerve de pesimism, dar și hainele groase la îndemână. Cum ziceam, stau aproape de mamuți, și, chiar și după atâția ani, versurile de la Imnul Golanilor mi-au revenit în minte de parcă ieri l-aș fi ascultat ultima dată!

Suntem, și încă am putea să fim

Cea mai importantă și răsunătoare victorie a Pieței (a Piețelor din toate orașele în care au fost proteste!) este, însă, faptul că am aflat că putem să fim. Împreună, furioși, informați, mulți, creativi, rezistenți, implicați, curajoși, neobosiți. Sunt deja câteva inițiative civice și ONG-uri care se vor reuni, cumva, în a centraliza energiile nesecate în Piață și regăsitul simț civic al multora dintre noi.
Sunt convinsă că toată creativitatea și resursele adunate în Piață în aceste săptămâni vor putea fi coagulate într-un orizont optimist de timp pentru a putea convinge mai mulți oameni să voteze, mai mulți oameni să se informeze din surse care informează, nu interpretează după bunul plac și interes, mai mulți oameni să înțeleagă că orice decizie și abuz al puterii ne afectează pe toți, într-un fel sau altul.

Cred că am înțeles de-acum (mai mulți, că de la toți n-am pretenții) că indiferența și lipsa de implicare nasc monștri și că, din păcate, ăsta e un joc în care o să fie nevoie să facem marcaj strâns. Cu informat, cu citit, cu explicat și, da, cu multă răbdare. Nu e un hei-rup, ca în alea două-trei săptămâni de dinainte de alegeri, când ne îndemnam să ieșim la vot. E și trebuie să fie felul fiecăruia dintre noi de a face politică, oricât ne-ar dezgusta apucăturile-i de curvă, pentru că, iată, dacă n-o facem noi, ne face ea pe noi.

#rezist

Sigur, există și soluția emigrării, dar decât o viață departe de cei dragi, nu mai bine ne rupem din puținul timp zilnic și rămânem atenți și implicați, setăm noi niște standarde pentru ei, le arătăm noi cum trebuie și cum vrem să fie, prin a nu mai închide ochii la măgării, prin a nu mai da șpăgi (există numere de telefon unde puteți reclama condiționarea actului medical, de exemplu), prin a reclama, unde și când e cazul, dacă ni se încalcă drepturile?
Până la urmă, țara asta nu înseamnă o haită de canalii. Țara asta, al cărui imn l-am învățat mai bine în ultimele săptămâni, suntem noi. De noi depinde. De fiecare.

___
PS M-ați întrebat, unii dintre voi, nu puțini, de ce nu scriu pe blog despre ce s-a întâmplat, despre proteste, despre tot. Motivul e simplu: de data asta am simțit că sunt mai ok cu mine și e mai important să fiu în stradă în loc să scriu (aici, că pe FB-ul meu parcă e festivalul rezistenței!).
Oricum, nu cred că aș fi putut scrie altceva decât Ieșiți în stradă! 

* Am ieșit după ce am citit cele două proiecte de ordonanță. Și ordonanțele. Și proiectul de lege pentru grațiere, dimpreună cu celelalte acte care-l însoțesc în parcursul său prin parlament. Și decizia 405 a CCR, deși e oribil de lungă. Și… tot. Asta dacă avea cineva vreun dubiu.

FOTO unicorniană: Sergiu Radu Pop.




Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 15/02/2017 by ruxandra in category "ganduri printre randuri

2 COMMENTS :

  1. By Diana on

    Eu speram la mai mult! Nu rasturnari de guverne sau alte bazaconii ci sa punem lucrurile la punct ca deja am aflat cine sunt cei care fura, care iau spaga, care fac mizerii.

    Reply
    1. By ruxandra (Post author) on

      ba eu speram si la demisia guvernului, macar sa plateasca toata brambureala asta cumva. daca erau managementul unei companii private, erau sutuiti in fund instant dupa atatea balbe si greseli. da’ la noi la stat li se pare ok… :(

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *