Sunt de două zile la Buzău, la un mic festival de film aflat la doar a treia ediție, BuzzCEE, cu gândul că genul ăsta de inițiativă într-un oraș fără cinema merită încurajate și promovate. Poate și datorită acestui festival, în seara deschiderii, primarul orașului a promis că peste doi ani o să existe cinematograf modern în Buzău. Să vedem.
Am văzut câteva scurte, un film macedonean care nu m-a dat pe spate și un documentar cu și despre Stela Popescu. Popeasca.
Popeasca face un soi de (auto)biografie a artistei, un mix între câteva momente ale carierei, așa cum s-au văzut ele mai ales la TV, și poveștile ei despre propria devenire ca om și ca artist – ???Mama era o femeie foarte frumoasă. Eu semăn cu tata???, plus câteva filmări private. Mi-a plăcut (mult) pentru onestitatea cu care povestește dar și pentru autoironie. Pentru o actriță atât talentată și iubită ar fi putut să afișeze o aroganță enervantă și o rupere de realitățile de zi cu zi, însă nu a fost deloc cazul. Mai mult, continua, chiar și la vârsta înaintată, să-și facă piața singură, să meargă la coafor, să glumească, să-și piardă capul și geanta.
Cred că cel mai impresionant a fost când a povestit despre soțul ei, Mihai Maximilian, care s-a stins de aproape două decenii, cu aceeiași duioșie, respect și dragoste pe care i le-a purtat toată viața, dar și cu dor – e și un fragment dintr-un reportaj în care Stela și Puiu Maximiliam vorbesc unul despre altul și despre relația lor, minunat.
Documentarul, filmat și montat de nepoata actriței, Stanca Radu, arată o Stela Popescu de care ți-e drag instant, un om, pur și simplu, dincolo de ea ca artist, cu umor, asumare și firesc, fără dat de ochi peste cap, fără fițe, fără nimic de genul ăsta. Iar la final sunt imagini de la aniversarea ei de 80 de ani la Teatrul de Revistă, înconjurată de prieteni și de fani care-i cereau să facă, iar și iar, poze cu ei, în care minunata continua să zâmbească deși era evident obosită.
(Personal, n-o să pricep niciodată de ce ni se pare firesc ca artiștii pe care pretindem că îi admirăm să facă musai și neapărat poze cu noi oricând, oricât. Sunt și ei oameni. Au dreptul la spațiu personal)
Și eu am înțeles că era un om mișto, dincolo de cortină. Păcat că n-a fost promovată și din punctul ăsta de vedere; astăzi ne sunt servite alte modele.