Sunt vremuri (g)rele pentru toți. Țări mari și mici, mai bogate sau mai puțin, oameni și companii depotrivă – absolut toată lumea, la modul propriu, trece printr-o provocare dificil de gestionat, cu atât mai complicat cu cât nu are nici măcar un orizont clar de limpezire.

În asemenea condiții, în care fiecare se gândește mai degrabă cum să-și securizeze viața, dragii și interesele personale, solidaritatea și generozitatea sunt cu atât mai mult de prețuit.
Am scris pe FB și o să mai scriu despre inițiativele care ajută. O să mai scriu și aici pentru că am convingerea de nestrămutat că avem nevoie să știm că există oameni și companii care s-au mobilizat și că orice inițiativă de genul ăsta ajută la echilibrarea balanței pe care statisticile despre efectele coronavirus atârnă dureros de greu în fiecare zi.
Teste, donații, hrană, ventilatoare, măști, un tăvălug al binelui. Azi vă zic vești bune de la Fundația Vodafone – și le pun aici pentru că sunt chiar multe, mai multe decât ar fi intrat într-un post pe FB.

Apeluri gratuite pentru cei aflați departe de casă

Înainte, însă, aș vrea să spun că Vodafone, compania, de data asta, s-a gândit la dorul și teama celor departe de casă și oferă apeluri gratuite și nelimitate către România din Franța, Italia, Austria, Spania, Germania și Marea Britanie până pe 31 martie. În același interval, clienții persoane fizice au posibilitatea de a activa un bonus (adică tot gratuit, da?) de 300 de minute internaționale disponibile pentru apeluri către Italia, Spania, Germania, Franța, Marea Britanie și Austria. Sunt oferte speciale croite în acest sens și pentru companii, inclusiv pentru optiuni Work from Home – detalii.
În acelați timp, compania a activat Planul de continuitate a afacerilor și a implementat proceduri specifice pentru a monitoriza și asigura reacția rapidă ori de câte ori este nevoie – sunt milioane de oameni, afaceri, instituții care depind de voce, net sau alte soluții de comunicare de la Vodafone și care e musai să funcționeze sau, în caz că, să fie cât mai rapid remediate.

Acum Fundația – și nu e un secret pentru cine trece din când în când pe-aici că sunt fanul lor declarat și al oamenilor care fac eforturi mari pentru ca să miște lucrurile. Eforturi mai multe și mai mari decât pot spune public, deci va trebui să mă credeți pe cuvânt la faza asta.

Concret, Fundația Vodafone România a venit cu soluții pentru…

Sănătate.  Achiziția unui aparat performat de testare și cinci mii de teste pentru centrul de triaj din Arad, care vor fi folosite de autorități pentru a testa oamenii care vin în România prin punctul de frontieră Nădlac. În plus, a cumpărat echipament medical pentru Spitalul Marie Curie: 100 de inhalatoare individuale pentru secția de neonatologie, 50 pompe de aer, cinci purificatoare de aer pentru suprafețe mari și cinci mini-inhalatoare.


Educație. Elevii și profesorii din zonele rurale ale României își pot continua activitățile de învățare, într-o formă eficientă și interactivă, chiar dacă școlile sunt închise, datorită platformei educaționale digitale oferită de Fundația Vodafone România prin programul Școala din Valiză. Fundația a realizat parteneriate cu CISCO, IBM și World Vision pentru a oferi licențe Webex gratuite profesorilor timp de 180 de zile, iar pe 23 martie profesorii pot participa la un webinar gratuit pentru a fi instruiți. O să rămână online, îl puteți consulta și apoi.

Voluntariat. Fundația a construit un mini call-center și a dotat voluntarii campaniei Cumpărături la ușa ta cu soluții de comunicare. Dacă n-ați auzit încă de ea, asta e o companie Geeks for Democracy și au nevoie de voluntari.

Informare. Mai mult decât schimbarea numelui celulei, ???Vodafone #stamacasa???, alături de ING și RAF, Fundația sprijină șase noi soluții digitale  dezvoltate de Code4Romania. Prima dintre ele este deja funcțională: stirioficiale.ro, o platformă care adună într-un singur loc toate informațiile oficiale emise de autoritățile române în contextul acestei crize.
(celelalte cinci soluții sunt detaliate aici)
Update: si a doua este gata, cemafac.ro, un ghid cu reguli de interacțiune, acțiune și comportament recomandate în timpul situației de urgență generată de pandemia COVID-19


Deci, da, sunt vremuri grele. Dar strângem rândurile! Cu toții. Vă mai povestesc eu!
Între timp, stăm acasă, da?

Share: