November 19

Două seriale de la HBO și o rugăminte: cum fac să-mi placă și mie Ferrante?

Hai că m-am uitat și eu la Hackerville, pe HBO Go, desigur, că de-aia îl plătesc, să mă uit la filme și seriale, d’oh!
Mi se pare o comedie foarte simpatică, am râs destul de tare la fiecare episod, mai ales la al treilea și al patrulea, cu mafiotul cel mai rău dintre răi, ăla fără scrupule, care își înjură subalternii cu Incompetenților! și e descris, nu mai știu unde am citit, ca un fel de Bond. James Bond dar pe invers cum ar veni. Un james Bond fermecător dar rău. Poate că e, nu știu, similar cu un moment în care Sean Connery avea o zi foarte proastă cu Marte retrograd.
Continue reading


September 24

Creativitatea se învață!

Sistemul nostru tradițional de educație nu ne învață să fim creativi și nici nu valorizează gândirea creativă ci ne pune să tocim. Inclusiv comentarii literare – vă mai amintiți?! Doamne ferește să ai vreo părere proprie. Stai în bancă, asculți de doamna (sau domnul, după caz), iei notițe, reciți ca papagalul când te ascultă.

Poate e și ăsta unul dintre motivele pentru care am fost atât de fascinată de speakerii de la Rebranding Creativity, săptămâna trecută. Oamenii ăștia vorbeau despre congrese și școli de creativitate și materie predată în școlile de stat din țările civilizate, și, în general, calitate nu doar prețuită ci și educată, hrănită și căutată.
Continue reading


Category: Filme | LEAVE A COMMENT
September 13

De ce e musai să te duci la DokStation

Azi începe la București, în patru locuri simpatice din oraș*, DokStation, un festival de nișă care prezintă documentare cu și despre muzicieni.
Sunt o avidă consumatoare de (auto)biografii, îmi place să văd viața oamenilor dincolo de reflectoare, fiindcă mereu am crezut  că, dincolo de geniu, talent și generozitatea cu care îl împart, artiștii ăia de succes sunt, de fapt, cu puține excepții, nefericiți. Mai mult, publicul e adesea o curvă care nu se sfiește să le pretindă tot, orice i se pare că i se cuvine, și i se pare că tot i se cuvine, și la primul semn de imperfecțiune, la primul semn că artiștii ar fi oameni, nu semizei, se năpustește cu critica și ură asupra lor. Mi se pare că le datorăm mai mult respect. Nu ca artiști ci ca oameni.
În filmele de la DokStation vezi și asta, șoc și groază! artiști sunt și ei oameni! Cu bune, cu rele. Și, desigur, ai ocazia să te uiți un pic în spatele cortinei și să înțelegi mai bine o industrie de sute de miliarde de dolari.
Continue reading


July 4

BUZZCEE 2018: Popeasca

Sunt de două zile la Buzău, la un mic festival de film aflat la doar a treia ediție, BuzzCEE, cu gândul că genul ăsta de inițiativă într-un oraș fără cinema merită încurajate și promovate. Poate și datorită acestui festival, în seara deschiderii, primarul orașului a promis că peste doi ani o să existe cinematograf modern în Buzău. Să vedem.
Am văzut câteva scurte, un film macedonean care nu m-a dat pe spate și un documentar cu și despre Stela Popescu. Popeasca.
Continue reading


June 1

TIFF 2018: Aparatul de radio

Printre filmele văzute la ediția asta de TIFF a fost și Aparatul de radio (Radiogram), o producție venită din țara vecină și prietenă cu nisipuri de aur și castravețitătă. M-am dus întru amintirea serilor în care la noi în bucătărie se asculta încet Radio Europa Liberă sau BBC la vechiul radio marca Gloria – nu știți voi!
Ar fi trebuit să fie cu/despre muzica interzisă a acelor vremuri, cu rocknroll și alte Wild Thing(s), dar cumva a fost și n-a fost.
Continue reading


Category: Filme | LEAVE A COMMENT
May 30

TIFF 2018: Emiliana Torrini & The Colorist Orchestra = Love

Am descoperit-o pe Emiliana Torrini acum niște mulți ani via coloana sonoră din Grey’s, cu Today Has Been OK, și mi-a plăcut mult, da’ mult de tot, apoi am tot ascultat ce-a scos și a rămas cum am stabilit: e bine de tot. Lumea o compară cu Bjork, inevitabil, amândouă vin din Islanda, dar, dacă am de ales, aș prefera timbrul mai soft al Emilianei. Și cântecele ei. Și bucuria ei de a le aduce pe scenă. Mai nou, inclusiv la TIFF, alături de The Colorist Orchestra – o bucurie de concert!
Continue reading


May 29

TIFF 2018, prieteni și parteneri: This changes everything

V-am povestit că anul ăsta sunt oarecât pe chill la TIFF*, mă bucur de bucuria oamenilor, mai intru la un film, mă mai văd cu prieteni dragi la o cafea și mi-am făcut cartierul general în Piața Unirii – inevitabil, toată lumea trece pe aici! Prin urmare, filme și evenimente și, între, în majoritatea după amiezelor, stau în Lounge-ul IQOS, la umbră, pe pufii comozi, ascult muzică bună și îmi fac lecțiile.
OK, bine, uneori beau și niște Campari. Sau un Staropramen. Dar numai granat, pe cuvânt!
Continue reading


May 28

TIFF 2018: România neîmblânzită. Interviu cu Radu V. Ursuleanu

Aseară, la TIFF, în Piața Unirii, am văzut și eu – în sfârșit! – România neîmblânzită! Citisem o grămadă despre film, știam și câte ceva de prin culise, dar n-am apucat să ajung să-l și văd.
Cred că e aproape redundant să vă spun cât e de frumos, în primul rând, câtă muncă se află în toate cadrele alea minunate, și câtă înțelepciune în mesajul filmului, acela care ne amintește că toată această frumusețe nu e un dat, că nu avem nici un merit pentru locul miraculos în care trăim, dar suntem măcar datori s-o păstrăm și s-o transmitem mai departe așa cum e. Oricum, cu oricât de puțin, cu mai mult mers pe jos decât cu mașina, cu închisul robinetului când ne săpunim, la duș, cu colectarea selectivă. Știți, știm toate lucrurile astea și totuși, din pură lene și lipsă de considerare pentru ceea ce avem nu le facem. Dacă mai aveți nevoie de vreo motivație în a fi mai responsabili și din punctul ăsta de vedere, mergeți să vedeți filmul.
De fapt, mergeți oricum să-l vedeți!
Și poate citiți și interviul de mai jos cu domnul Radu V. Ursuleanu.
Continue reading


March 5

Câteva gânduri răzlețe și nu prea de bine despre Oscar 2018

Nu m-am uitat la premii aseară, nici măcar la defilările de pe covorul roșu. Cred că e o premieră pentru mine asta, dar, sincer, mi se pare că Oscarurile au devenit, mai ales în ultimii doi ani, cireasa din vârful unei prăjituri cu prea multe ingrediente sintetice. Sigur, au fost și anul acesta filme care mi-au plăcut, însă nici măcar unul la care să resimt vreun pumn în stomac și mult chef să tac după vizionare*. Mă rog, poate și pentru că Dunkirk sau Darkest Hour au fost doar montări (remarcabile, poate, însă nu epice) ale unui moment cunoscut din istorie, poate pentru că am mai văzut filmul cu fata mută și zeul pește, sau poate pentru că e prima dată din câte pot să-mi amintesc când un film care-l are protagonist pe Daniel Day-Lewis m-a plictisit până la renunțare**.
Continue reading


Category: Filme | LEAVE A COMMENT