Am văzut ”Cartea cu soluții”/Le Livre des solutions un pic mai târziu decat aș fi vrut pentru că… viață. Îmi place Gondry, în dileala lui vizuală, mă fascinează curajul lui de a colora în afara conturului într-o lume care se vrea din ce în ce mai conturată, ba chiar cu tușe destul de groase.
Pe (foarte) scurt, e povestea regizorului Mark și a filmului său cu care fuge, efectiv, de la studiouri pentru a-l termina așa cum vrea, împreună cu o echipă (mult prea) fidelă. Refugiul e casa de la țară a mătușii Denise, undeva prin sudul Franței, un loc familiar pentru Gondry, care și-a petrecut acolo vacanțele din copilărie.
Odată ajuns în sat, Mark (interpretat remarcabil de Pierre Niney) renunță să-și mai ia pastilele (așa și aflăm că era pe pastile), despre care spune că-i stăvilesc creativitatea. Prin urmare, devine plin de idei care mai de care despre film și viață, iar pe acestea din urmă decide să le cuprindă în Cartea cu soluții.
Mai mult decât orice, despre asta mi s-a părut filmul, despre cum să-ți descătușezi creativitatea (sau potențialul, dacă preferați așa), și la asta se referă și prima regulă din cartea lui: Începe!
Că acest tumult de idei alandala îl fac absolut enervant, aproape un tiran, pentru cei din jur e aproape de la sine înțeles, însă, cumva, ideile lui au și rezultate remarcabile, iar scena cu orchestra, de exemplu, mi-a plăcut la nebunie! Și urechile vulpoului care tăiau ca o foarfecă. Și Sting. Și altele. Dar trebuie să vedeți filmul ca să vă convingeți. 
Și, da, e funny pe alocuri, deși apreciez că momentele funny sunt mai degrabă un soi de autoironie a la Gondry mai degrabă decât un umor scris ca atare în scenariu și replici – aici facem o glumă, haha – însă nu mai puțin delicioase.
Nu e o comedie tipică, însă. Zic asta ca să știți la ce vă duceți. Mie mi-a plăcut, dar probabil că și eu sunt nițel sărită. Bașca, filmul e distribuit în România de Bad Unicorn, iar pentru mine asta e o recomandare în sine.
Bonus: un interviu cu Gondry, categoria Ce a vrut să spună autorul.
Leave a Comment