June 12

FITS 2014, guest-post: În căutarea aproapelui pierdut

După cum poate v-ați prins, până acum cel puțin, pentru mine spectacolul acestei ediții de FITS a fost Deca Dance, al celor de la Batsheva. Cu toate astea, am preferat să dăruiesc povestea mea despre acest show unei prietene despre care știu că și-ar fi dorit (mult) să fie la Festival iar anul ăsta n-a fost să fie: Oltea. Și cum mi s-ar fi părut ușor lipsit de autenticitate să pun aceleași emoții în cuvinte de două ori, am rugat pe altcineva să scrie despre Deca Dance pentru blogul meu.

Pe Cristi Clita l-am cunoscut după una dintre edițiile FITS în care m-am ocupat de comunicarea festivalului. Am vrut să știu cine e campion la cumpărat bielte în Festival, iar numele lui a fost menționat primul de către Daria, șefa supremă de la Ticketing în FITS și TNRS. Când am revenit la București, l-am căutat (trăiască FB!) și ne-am întâlnit pentru că am vrut să-i ofer câteva amintiri cu însemnele Festivalului, dar și o diplomă de participare. Între timp, ne-am împrietenit – de altfel, Cristi lucrează și el în industria comunicării, la un mare producător de mobilă (nu spun care, dar numele are patru litere și începe cu I :D) – și ne și vedem la FITS în fiecare an. Nu mai știu acum clasamentul, dar Cristi continuă să fie unul dintre cei mai mari iubitori de FITS pe care-i știu și vede teatru mult, cât și unde poate, și nu doar în România.

Pe el l-am rugat frumos să scrie el despre Deca Dance și-i mulțumesc mult că a acceptat!
Fotografiile sunt luate de pe pagina oficială a companiei de dans (am cerut voie!)
Continue reading

June 11

FITS 2014, jurnal de festival (V): Pasiune și silogisme exemplare

Nu știu cum trec zilele la FITS, pe bune dacă știu! Sunt atât de multe lucruri care se întâmplă, și oameni faini, prieteni noi sau mai puțin noi, stări și imagini, și toate se rotesc, fără a se repeta, ca un carusel. Și îmi place mult atmosfera asta! Te seacă și, în același timp, te încarcă de energie.

Ieri am cunoscut două voluntare foarte simpatice,  Lorena și Monika, am fost să văd câteva din expozițiile organizate în cadrul Festivalului, la un spectacol polonez și, mai apoi, la unul dintre cele două spectacole de flamenco – mi-ar fi plăcut să le pot vedea pe ambele, dar nu se termina unul până începea celălalt. Și a plouat, cu grindină, de-a rupt crengi și a dat tencuiala jos pe pietonală. Dar eu n-am văzut, că eram la spectacol!

A! Și am scos-o pe Mooza, pisica, în oraș!
Continue reading

June 11

FITS, expo: De la mare, cu fața la perete!

La FITS, pe lângă teatru, muzică și dans, există și câteva expoziții, iar ieri am văzut câteva dintre ele, respectiv trei dintre cele de fotografie, semnate Radu Afrim, Silviu Purcărete și Mihaela Mihai, expoziția de marionete a Ulyanei Tymoshenko și, desigur, zidul lui Dan Perjovschi. Îmi doresc să ajung și la celelalte, firește, deși nu mi-e clar când, dar m-aș bucura dacă aș vedea măcar desenele și gravurile lui Marcel Chirnoagă, la Casa Artelor, și fotografiile lui Sebi Marcovici din Piața Mică.

Despre cea a lui Afrim a scris Chinezu, la Mihaela Marin mă așteptam, oricum, să găsesc imagini bune (de altfel, e unul dintre fotografii oficiali ai FITS) – expo e axată pe ipostaze surprinse în spectacolul OIDIP, pe care o să-l văd mai la finele săptămânii – , la Silviu Purcărete am găsit imagini despre care sunt sigură că au o poveste, fie una imaginată de autor, fie cea pe care imaginile sale au sugerat-o imaginației mele. Cum ar fi asta (fotografia, nu povestea!):

Continue reading

October 13

Comedy Cluj 2013. Timer sau Cum să-ți găsești dragostea

Că tot am aflat zilele trecute pe unde umblă bărbații bogați în căutarea femeii ideale, ieri am fost, în cadrul Comedy Cluj, la Timer, o producție canadiană din 2009, un film care te face să te întrebi un pic cât de liber e liberul arbitru când vine vorba de găsirea partenerului perfect. Un pic similar cu InTime ca idee, doar că făcut înainte de acesta, deci inspirația nu e de acolo. Poate invers! Deși asta contează mult mai puțin!

Timer este un cronometru pe care oricine și-l poate implanta pentru a afla cât timp mai are până la întâlnirea cu persoana potrivită pentru o viață perfectă împreună, singura condiție fiind ca și jumătatea să aibă respectivul cronometru instalat. Ba, mai mult, când îți întâlnești jumătatea, Timerul vă anunță pe amândoi. Pentru că promite o precizie de 98% în găsirea perechii potrivite, tot mai mulți oameni își pun acest dispozitiv, iar divorțurile sunt din ce în ce mai puține.

Continue reading

October 7

Ei, comedie! La Cluj. Comedy Cluj!

E momentul acela din an în care la Cluj pregătirile pentru Festivalul Internaţional de Film de Comedie – Comedy Cluj – au intrat pe ultima sută de metri, fiindcă vineri se dă startul ediţiei cu numărul cinci! Voi fi acolo, din nou!, să râd la filme şi să mă bucur că festivalul ăsta creşte şi creşte frumos!

Prin urmare, vineri seara ne vedem la Cinema “Florin Piersic” pentru gala de deschidere şi premiera ultimului film în care joacă James Gandolfini, intitulat – ce ironie tristă! – Enough Said, şi în care parteneră îi este Julia Louis-Dreyfus, pe care cu siguranţă o ştiţi măcar ca Elaine din Seinfeld. Este un film despre relaţii şi problemele lor, încredere şi prejudecăţi şi, pentru că face parte din competiţie, va seta aşteptări destul de mari şi de la celelalte filme!

Dar ce se mai întâmplă în cele zece zile de Comedy Cluj?!
Continue reading

September 30

ICR dă ţeapă la Plai: uite finanţarea, da’ nu şi banii!

Vreau s-ajung la festivalul Plai de vreo trei-patru ani, dar abia anul ăsta am reuşit. Şi mi-a plăcut, din multe motive, de la faptul că e o energie buna printre voluntari, că locul e mişto, că am dansat, la şi după concerte cum n-o mai făcusem de ceva vreme (deja!), până la toată atmosfera din incinta muzeului, gazde, vizitatori, artişti… în afară de vreo două dudui pe tocuri şi un câine mic care avea fustă de voal (pe cuvântul meu că avea fustă! am şi martori!), nimic n-a intervenit să strice zenul de (pe) Plai.

Ok, bine, au fost nişte grade Celsius în minus şi nişte ploaie în plus. Şi poate că şi scena mică ar fi putut să fie exploatată mai mult şi mai bine, în beneficiul spectatorilor, fireşte. Dar în rest… chiar a fost ok! Şi să vreau să le reproşez chestii şi nu prea am ce fără să fiu exagerată şi fără să ţin cont că acest festival este realizat în întregime din munca şi energia unor voluntari! Continue reading

August 9

Ideo Ideis 2013: Când oferi înainte să primeşti

Aţi fost vreodată la un eveniment artistic  în care voi, spectatorii, să fiţi aplaudaţi, să vi se mulţumească pentru că existaţi, pentru că vă place ce vedeţi, pentru că sunteţi acolo? Nici eu. Până aseară.

E acea vreme din an în care se întâmplă Ideo Ides, Festivalul Naţional de Teatru Tânăr de la Alexandria, aflat la cea de a opta ediţie. Sunt a treia oară aici şi tot a treia oară la festivitatea lor de deschidere, un spectacol în sine, cu atât de multe emoţii bune, şi pe scenă şi în sală, încât toată treaba devine greu de descris în cuvinte care să aibă puterea de a transmite aceste emoţii la fel de intens ca atunci când le trăieşti.

Continue reading

June 8

Respect în sala de spectacole!

Azi dimineaţă, deja la Sibiu, vorbeam cu Mădălina despre spectacolul de aseară – Continu (Sasha Waltz) – iar ea remarca, oarecum surprinsă: “Dar ai văzut că nu s-a auzit nici un telefon în timpul spectacolului?”

E drept. Nu s-a auzit nici un telefon. Şi, dacă mă gândesc un pic mai bine, nici la proiecţiile TIFF nu prea s-au auzit telefoane sunând. Şi e bine că e aşa. Nu e bine, totuşi, că ne miră normalitatea.

Continue reading

May 31

Jurnal FesTIFFalier 2013

Gata, a început! După nouă ore şi jumătate de mers cu trenul, regulamentar, şi încă una de întârziere, am ajuns, în fine, la Cluj, într-o cameră elegantă de hotel unde am desfăcut “şifonierul” pe care l-am cărat de la Bucureşti, după care am fugit la cartierul general: Casa Tiff.

M-am pus la punct cu programul, m-am văzut cu unii dinre cei care s-au grăbit să prindă a 12-a ediţie a Festivalului chiar din prima zi, am răsfoit filmele, am băut cafelele… dar nu e suficientă cofeină în sistemul meu pentru ca să pot intra la un film fără teama de a adormi, aşa că am hălăduit prin oraş şi am documentat nişte viitoare interviuri de pe tableta MyTab – vă povestesc despre ea când mă întorc acasă.

Continue reading

October 21

Horaţiu Dan, între comedie şi macroeconomie

Pe Horaţiu Dan l-am cunoscut anul trecut, la Comedy Cluj. Ştiam că şeful (deşi nu-i place să i se spună aşa!) festivalului e foarte tânăr spre tânăr, numai 25 de ani, ştiam că vine dintr-o familie cu largheţe financiară de top Forbes şi cu un părinte – Sorin Dan – care e unul dintre oamenii de afaceri cunoscuţi ai Clujului.

Vă imaginaţi că prejudecăţile mi-au dictat să mă aştept la un puşti de bani gata, o “beizadea”, cum li se mai zice, îmbrăcat şi frezat după ultima modă – oricare ar fi aia! – şi cu atitudine belicoasa de şmecher. În schimb, spre plăcuta mea surprindere, am întâlnit un tânăr domn ponderat, politicos şi foarte… normal! Iar anul ăsta am stat niţel de vorbă, curioasă să văd – vă zic onest! – până unde e normalitate şi de unde începe PR-ul şi brandingul personal, fiindcă mi se părea aşa, un pic prea fain ca să fie adevărat! Am descoperit, însă, că e pe bune!

Continue reading