Programul de voluntariat de la FITS nu e câtuși de puțin mai impresionant decât restul Festivalului. Sunt în jur de 300 de tineri (și chiar mai puțin tineri), din Sibiu, dar nu numai, care vin an de an la FITS pentru a ajuta la buna desfășurare a Festivalului. Fără ei, fără entuziasmul și puterea lor de muncă, toată această sărbătoare a teatrului nu s-ar putea desfășura la asemenea dimensiuni. Mulți dintre ei nu se află la prima ediție de implicare și pe toți îi alege și coordonează Lavinia Alexe, unul dintre cei mai empatici și plini de răbdare oameni pe care îi cunosc!
Pe lângă voluntarii români, însă, an de an, prin EU JapanFest, vin la FITS și voluntari japonezi. Printre cele mai importante motive pentru acest schimb se află experiența de festival și de organizare de spectacole. În Japonia, principala filosofie e munca, nu distracția, iar stresul populației și lipsa experienței lor de a organiza spectacole care să atragă și distreze publicul, în ciuda faptului că au niște săli de spectacol care ar include șapte polivalente autohtone!, duc la o rată de sinucidere semnificativ mai mare decât în Europa, iar asta a devenit o preocupare importantă pentru autoritățile japoneze.
Voluntarii japonezi sunt foarte motivați să învețe, onorați că au fost aleși din mulți aplicanți și extrem de disciplinați. Știu asta, pentru că am avut și eu două fete, pe Aya și pe Naoko, în echipele cu care am lucrat la FITS. Astăzi, însă, așa cum am promis, vă povestesc despre Mayumi Taniguchi din Takayama, cea care, de câțiva ani, e coordonatoarea programului în Japonia, alături de Petruța Popescu, responsabilă de voluntarii străini (anul ăsta mai sunt voluntari din Franța, Turcia și Finlanda) din partea TNRS & FITS.
Mayumi e pasionată de ikebana, vine la FITS de patru ani, iar în 2010, când a fost prima dată, avea 35 de ani și supusă întrucâtva presiunilor și așteptărilor de măritiș ale celor din jur, schimba nu doar joburi ci și domeniu de activitate, trecând de la organizare de evenimente pentru copii la… contabilitate!
– Și cu toate astea pe cap ai fugit la Sibiu?
– Exact! O cunoscusem pe Lavinia, care a venit în Japonia pentru o scurtă perioadă (Sibiu și Takayama sunt orașe înrudite) și a stat la mine acasă. Ea mi-a povestit de Festival și de programul de voluntariat, iar pentru mine, atunci când am luat decizia de a veni aici, era o perioadă destul de neclară în viață. Dar n-am fugit, nici măcar la figurat, nu era nimic de care să mă feresc. Aveam nevoie să găsesc ceva, să găsesc un sens nou pentru mine.
– Și ce-ai găsit?
– Un alt cer.
– Cum așa?
– A fost ca și cum aș fi primit niște aripi. În primul rând, Festivalul, care s-a dovedit a fi mai mult decât mi-am imaginat, și ca dimensiune și ca tot, și pe urmă mentalitatea de aici, aceea de a munci, dar a păstra timp și energie și pentru distracție.
– Ce ai făcut în Festival?
– De toate. M-am dus oriunde am fost solicitată să ajut și nu am refuzat nici un fel de job, pentru că am vrut să învăț cât mai multe.
Cer de Sibiu, surprins aseară peste Casa de Cultură a Sindicatelor
Mayumi povestește toate astea ca și cum ar citi dintr-o carte, nu egală, dar liniștită, și, cumva, îmi dau seama că, așa cum spune, exeriența asta la care revine an de an (like a reminder), a ajutat-o să se regăsească. Insist un pic în direcția asta.
– La momentul ăla nu aveam nimic, doar un job de care nu eram pasionată, și nici un alt sens, iar când am venit aici am înțeles că abia atunci când nu ai nimic, de fapt ai totul, spune, apoi apucă în mînă un pix de pe masă, îl ține strâns și îmi explică:
– Uite, dacă țin asta în mână – și nu e chiar cel mai bun instrument de scris, e doar ceva care te ajută sa-ți faci treaba și atât, nu faci caligrafie cu el! – nu mai pot apuca altceva, mai bun, pentru că am mâna deja ocupată. Practic, aici, la FITS, mi-am dat seama că sunt cu adevărat liberă să învăț ce vreau, să fac ce-mi place și că a nu avea obligații la care nu poți renunța reprezintă, de fapt, o oportunitate!
– Și ce-ai făcut când ai revenit în Japonia? Ți-ai dat demisia într-un mod teatral?
– (râde) Nu. Dar m-am implicat mai mult în proiecte culturale, în principal alături de EU-Japan Fest.
– Care, de fapt, ce face?
– În principiu, trimite voluntari în orașele care sunt Capitală culturală europeană. FITS e un proiect separat pentru că aici revenim an de an.
N-am întrebat de ce, pentru că știam: FITS este considerat de EU-Japan Fest cel mai viufestival din lume. Adică exact ce au nevoie să învețe cel mai mult!
– Spune-mi trei lucruri pe care noi, românii, ar trebui să le învățăm de la voi.
– Poate o organizare mai bună, un pic mai severă, o mai bună coordonare a lucrului în echipă și focus.
– Și trei lucruri pe care japonezii ar putea să le învețe de la români?
– Să se uite mai mult în jur, mai puțină tehnologie și mai multă comunicare cu natura, să fie mai deschiși la noi și la diversitate.
– Ai învățat să gătești ceva românește?
– Sarmale, mămăligă, ciorbă de burtă, dar încă am nevoie de ceva asistență ca să le prepar de capul meu.
– De final, pentru că știu că ești pasionată, care e cel mai important lucru în ikebana?
– Echilibrul. Și celelalte detalii contează, dar eu cred că echilibrul întregului aranjament, atât vizual cât și conceptual, este cel mai important.
Așa e Mayumi: flori elegante și crengi care și-au găsit drumuri noi
________
Cu Mayumi din Japonia am povestit nu prea mult, doar preț de o cafea mai lungă pe terasa de la Conti. Mi-a plăcut instant de ea, echilibrul de care vorbește transpare, e calmă și deschisă, politicoasă dar caldă și absolut deloc deferentă. Impresia pe care mi-a lăsat-o a fost că și-a dorit să mă ajute cât a putut ea de mult pentru ca discuția noastră să aibă miez, pentru ca mie să-mi iasă un interviu în regulă, chiar dacă, de fapt, nu era vorba despre mine și interviul meu, ci despre ea și munca ei aici. Fără să exagereze ori să înflorească vreun detaliu, dar și fără să se ferească să admită despre ea lucruri pe care poate alții nu le-ar recunoaște (așa) deschis. Mi-a plăcut mult!
Festivalul mai durează, ediția asta, doar două zile dar, dacă întâlniți voluntari pe străzile din Sibiu, români sau străini deopotrivă, în locurile în care sunt evenimente din FITS, vă rog să le zâmbiți prietenos și, eventual, să le mulțumiți pentru toată munca lor!
Voluntarii japonezi împreună cu președintele FITS, Constantin Chiriac, Lavinia Alexe și Petruța Popescu (sus, în stânga). Mayumi e cea de jos, cu eșarfă.
______________
Urmăriți FITS pe site, FB, Twitter, Instagram și YouTube, și pe #FITS2014, unde mai postez și eu gânduri și imagini. De asemenea, vă reamintesc că poveștile festivaliere de printrerânduri vă sunt aduse alături de UniCredit Țiriac Bank, partener principal al Festivalului!
Leave a Comment