E penultima zi, mi-am prelungit șederea până luni, fiindcă nu mă îndur să plec – deși mi-e dor de acasă! – dar și pentru că vreau să fiu aici pentru ultimul act din această ediție de Festival, aplauze și cortină.
De joi, Sibiul e încă și mai plin, iar azi, chiar dacă nu am apucat – încă! – să cutreier străzile, sunetele orașului care ajung până în camera mea de la Conti îmi dau o oarecare măsură a agitației finalului de săptămână și de Festival.
Plus că azi mai vin și alți prieteni pe lângă cei care sunt aici deja!
Ieri am reușit, în sfârșit!, să strecor, preț de-o ciorbă de burtă la Kontiki (singura, până acum, de când sunt aici!), câteva povești cu Brylu, om fain și drag de la Sibiu care scrie și face lucruri mișto în oraș, după care am zorit pasul spre Teatrul Național “Radu Stanca” în încercarea (izbândită!) de a vedea Oidip, cel mai recent spectacol semnat Silviu Purcărete. Zic “încercare” pentru că au fost atât de multe cereri pentru spectacolul ăsta încât s-a lăsat cu gard de protecție și poliție la ușa teatrului, pentru ca îmbulzeala să nu dea naștere la evenimente regretabile.
Am reușit să intru pentru a vedea spectacolul în care Silviu Purcărete se întoarce la tragedia greacă după 16 ani, cu o prelucrare de text după Sofocle, Oedip la Colonos și Oedip Rege, care îi are ca protagoniști pe Ofelia Popii, Constantin Chiriac și Cristian Stanca, alături de alți actori (re)cunoscuți ai teatrului sibian. Muzica este asigurată de Vasile Șirli, iar scenografia de Dragoș Buhagiar, o nouă întâlnire a unui trio care ne-a oferit și alte spectacole-eveniment!
Nu e, cu siguranță, un spectacol care își propune să fie popular (ba aproape aș spune că, din contră!), respectă un text greu și problematici încă și mai complicat de descifrat: poate știți, destinul bietului Oidip (adaptarea propusă pentru numele eroului grec) l-a inspirat pe Freud să denumească în acest fel un complex și un concept frecvent întâlnit în psihanaliză.
Spectacolul urmărește textul într-un spațiu care, la început, e apăsător și ermetic, dar care se extinde și se deschide, în final, spre crângul din Colonos în care Oidip își găsește sfârșitul (într-un loc ascuns, pentru protecția cetății), luat și izbăvit de zei. Nu m-a sedus, așa cum au făcut-o alte spectacole (sau filmul!) semnate de același regizor, dar cu siguranță m-au făcut să-mi doresc să văd și o Antigonă semnată realizată în aceeași treime regie-muzică-scenografie! Apropo, Antigona (fiica și, în același timp, sora) și Ismena (mama, respectiv soția lui Oedip) sunt interpretate de una și aceeași Ofelia Popii – iată, din această dilemă nu puteți ieși, am zis!
Foto: Sebastian Marcovici | TNRS
După Oidip am văzut dans brazilian, compania Cisne Negro, cu două spectacole, Mrs. Margareth și Alem da pele (Dincolo de piele), buni-buni, mai ales dansul al doilea. Cisne Negro dansează și în seara asta, apropo, și recomand călduros!
După dansul brazilienilor, am dansat și eu puțin, după o coregrafie proprie și muzica celor de la Vița de Vie, în Piața Mare, alături de luna care, aseară, trebuia să fie nuștiucum. Eu am văzut-o plină și atât, frumoasă, ca de obicei.
Pe seară, dansul a continuat la Clubul Festivalului, până la ore destul de mici în noapte. Dar ce nu facem noi, discipolii, pentru artă?! :)
Acum vă las cu jurnalul video al zilei. La bună recitire:
_________
De final de jurnal, vă reamintesc faptul că poveștile festivaliere vin printrerânduri alături de UniCredit Țiriac Bank, partener principal al Festivalului, și că puteți urmări FITS pe site, FB, Twitter, Instagram și YouTube, și pe #FITS2014, unde mai postez și eu gânduri și imagini.
Leave a Comment