Fred Cook nu pare un CEO obișnuit. E relaxat, deși conduce un grup de comunicare cu birouri în multe țări, și e parte dintr-o profesie în care zilnic apare ceva neprevăzut, ceva urgent. Sigur, experiența extinsă de viață și de lucru în agenție își spune cuvântul: are încredere în echipa lui și în faptul că, orice s-ar întâmpla, există o rezolvare.

A avut numeroase joburi, de la portar până la vânzător într-un magazin de pielărie, în Italia, a văzut lumea, a predat engleză, a lucrat pe un vapor și a condus acasă șoferi prea beți ca s-o mai poată face singuri. La 36 de ani, a luat câteva cursuri de PR și a încercat să găsească un job, dar cum asta nu s-a întâmplat, a început să lucreze ca un freelancer, promovând prieteni și mici afaceri. În câteva luni a reușit să aibă o listă de clienți suficient de impresionantă și a primit un job la Edelman: Account Mannager pentru KFC. Șase luni mai târziu, era sunat de un headhunter și recrutat pentru o agenție mică, Berkhemer and Kline, care a fost cumpărată de Golin (pe atunci și Harris) la scurtă vreme.

Așa și-a început Fred Cook drumul spre cea mai înaltă poziție globală la Golin.

Despre comunicate de presă, adresare şi cum facem să nu trimitem gârla de mailuri cu BCC am mai scris, şi chiar în mai multe rânduri, fiindcă, din când în când, unii dintre cei care lucrează activează în PR o iau razna în mod grupat. Dar, aparent, niciodată nu e destul. Pentru că azi inboxul meu a fost, din nou!, decorat cu două mesaje de mare excepţie!

Primul are legătură cu “lansarea unei linii vestimentare cu scop caritabil” şi e un Fwd cu destinatarii la BCC, of course! Zice că e vorba de: “o linie vestimentară exclusivistă, dedicată femeilor dichisite şi graţioase ce îşi doresc să intre în universul distincţiei” – de unde luaţi texte din astea?!

Zilele astea, în timp ce mă pregătesc să plec în “turneul festivalier” anual, la TIFF şi, mai apoi, la FITS, ca să-mi fac un program navigabil prin multitudinea de evenimente pregătite de organizatori şi la Cluj şi la Sibiu, a trebuit să prestez nişte documentare, aşa că am fost mai degrabă preocupată (şi preaocupată) cu trebi culturale. Totuşi, printre rânduri, s-a strecurat şi nişte PR (mă rog, mai mult niţel), şi m-am amuzat cu o colecţie de citate potrivite pentru diferite activităţi din domeniu, după cum puteţi citi mai jos. Dacă vreţi. Dacă nu, nu.
Am scris şi nişte sfaturi. Poate ajută.

Poate ştiţi, poate nu, dar, de câţiva ani, agenţiile româneşti de relaţii publice sunt abonate la premiile internaţionale. Fireşte că e un lucru bun din multe motive, printre care şi acela că poate aşa sunt mai uşor de convins companiile străine să nu mai vină cu PR de-acasă ci să se autoservească din ceea ce are de oferit industria autohtonă – că are! Cu bune şi rele deopotrivă, că nimeni nu-i perfect. Şi, nu în ultimul rând (ci poate chiar în primul!), socoteala de la firma mamă nu se potriveşte cu publicul de la reprezentanţa naţională.

Azi a fost publicată lista finaliştilor la Sabre Awards şi sunt şi câteva campanii şi agenţii din România pe listă – o vedeţi mai jos. Bravo!

Pe baza menţiunilor făcute de 87 de bloggeri români, Cristi a realizat un top al agenţiilor cu care aceştia au lucrat cel mai bine în 2013. Nu vreau să discut rezultatele, până la urmă, oricum o dai, alegerile bloggerilor (ca şi alegerile agenţiilor şi, uneori, chiar ale clienţilor) au şi ele un grad de subiectivism. Uneori asumat, alteori nu.
Nu-mi voi reţine, însă, mirarea produsă de locul şase – prietenii ştiu de ce! :D

Zilele trecute s-a tot discutat şi disputat pe Facebook şi bloguri despre fotografia postată pe pagina unei clinici de neurochirurgie. Fac parte dintre cei care au considerat nepotrivite imaginea şi statusul alăturat, dar nu cred că a fost neapărat o gafă de PR ci mai degrabă o mare neinspiraţie de moment. Însă ce a făcut Valentino recent chiar este o gafă! Şi încă una mare!

Să vă povestesc.

Se dă următoarea situaţie: compania X, care vinde produsul Y, are o campanie umanitară. Pentru fiecare produs Y vândut, compania donează o sumă considerabilă destinată unei cauze umanitare, una gravă, care are nevoie de o rezolvare urgentă şi care nu poate veni din altă parte decât ca urmare a acestei campanii.

Dar se întâmplă că produsul Y s-ar putea să aibă o problemă la un lot, nu se ştie care, şi e posibil ca unii dintre cei care îl consumă să sufere, pentru o foarte scurtă perioadă de timp, un disconfort minor perfect tolerabil şi care poate avea o sumedenie de alte cauze: o mică durere de cap, să zicem.

Dacă anunţă problema, compania trebuie să retragă tot produsul Y de la vânzare şi, prin urmare, cauza umanitară respectivă s-ar transforma, cu siguranţă, într-o catastrofă.

Ce ar trebui să facă compania? Să mintă, având în vedere cauza bună, sau să spună adevărul?

Am pornit demersul ăsta cu sfaturi şi resurse pentru studenţii la comunicare fiindcă îmi pasă cum sunt croiţi viitori profesionişti în domeniu, atât ca om cu vechime în PR, cât şi ca destinatar al felului în care ei vor comunica pentru variate branduri şi proiecte. Am avut plăcerea să public sfaturi de la unii dintre cei mai respectaţi specialişti în comunicare din piaţă şi, dincolo de asta, manageri de agenţii de PR, potenţiali viitori şefi ai studenţilor de azi – şi le mulţumesc mult, tuturor, pentru că şi-au făcut timp să răspundă, şi încă pe îndelete!

Şi deşi au fost citite şi date mai departe, interviurile nu au produs, aşa cum mi-ar fi plăcut, ca să ştiu că studenţii sunt într-o direcţie bună, curiozităţi suplimentare sau încercări de a interacţiona, via comentarii, cu oricare dintre intervievaţi. În schimb, unii dintre aceştia au primit o nouă serie de CV-uri ca urmare a faptului că au spus că nu experienţa e cea mai importantă.

Atât ştiţi, atât aţi înţeles, atât puteţi?! Nu e bine! Prin urmare, o ultimă tură de răspunsuri. Poate, totuşi… :)

Pentru că octombrie este luna în care au (re)început cursurile în facultăţi şi, prin urmare, un nou stol de tineri comunicatori se va îndrepta spre piaţă în căutarea unui job în domeniul pentru care s-au pregătit teoretic. Şi pentru că socoteala din bancă nu se potriveşte aproape deloc cu cea din biroul de consultant ori specialist în comunicare. Şi pentru că încă am întâlnit tineri care se prezintă Ionescu Ionel, nu ştiu să pună o întrebare dar se cred buricul pământului doar pentru că au terminat o facultate cu perspective mişto.

Pentru toate astea, dar nu numai, am făcut această serie al cărei ultim episod îl are ca protagonist pe Tudor Dăescu, Managing Partner la People – mulţam, Tudor, pentru răspunsuri!

Încet ne apropiem de finele acestei serii de interviuri dedicată studenţilor de la comunicare. Este un demers prin care mi-am dorit să le ofer o seamă de sfaturi şi resurse de la practicieni de seamă din industria autohtonă a comunicării, în speranţa că vor înţelege că PR-ul nu e o meserie uşoară şi că dacă se mulţumesc exclusiv cu pregătirea teoretică, la finele şcolii nu vor putea face mai nimic din ceea ce presupune activitatea de PR.

În penultimul episod, le-am invitat pe Eliza Rogalski – Head of Corporate şi Alina Damaschin – Creative Leader la Rogalski Damaschin să vă spună câteva lucruri din experienţa lor. Ca de obicei, vă îndemn să citiţi, să vă implicaţi şi să întrebaţi!