Nori pufoşi într-un cer violet

Azi am stat mai mult cu ochii pe pereţi, uimită întrucâtva că albul cel alb pe care zugravul îl aşezase acolo acum nişte ani, prin deceniul trecut, aşa, nu mai e taman… alb. Obişnuinţa ne schimbă şi percepţia culorilor, pasămite, că, dacă mă întrebai, eu zicem că-s albi! :)

De fapt, erau un fel de grej (pentru domni: grej e un amestec de gri cu bej), iar după spălat şi amorsat pereţii se apropiau de culoarea vântului turbat.

Dar gata! Doi pereţi si mai bine de jumătate de tavan (după cum am mutat mobila) arată imaculat, iar mâine le urmează exemplul şi restul sufrageriei – sper să termin, că până la peretele rămas am de mutat un birou în şi pe care sunt vreo 200 de carti sau chiar mai bine.

Dar nu despre alb am vrut să zic ci despre nori, nori la care m-am tot gândit azi, în ciuda faptului că, aşa cum am zis, am cam stat cu ochii pe pereţi. Aş vrea nişte nori drăguţi, pufoşi, simpatici pe tavan. Şi mi-aş dori să ştiu cum să-i fac. Cum nu ştiu, însă, după ce o să mă documentez, o să încerc, totuşi, pe un perete în baie. Cât de greu poa’ să fie?!

(cam aşa, dar fără vapoare)

Mă rog, asta o trecem pe lista “Mi-ar plăcea”, deocamdată misiunea e de primenire a casei şi a gândurilor. Dar dacă tot e cu nori, de ce n-ar fi şi cu un cer violet?!