Circul cu taxiul de mulţi ani, aşa că, vrând-nevrând, asist la desfăşurarea diverselor tipologii umane. cred că aş putea să scriu şi-o carte despre taximetrişti… dacă aş avea timp să scriu. Unii sunt haioşi, alţii tăcuţi, morocănoşi, au chef de vorba, te lasă ori nu să fumezi şi aşa mai departe.
Cel de azi dimineaţă trăia o dramă sentimentală. Cu Aurica. Iar eu am asistat, fără să vreau, la întreaga discuţie. Elucubranta pe alocuri, am şi zâmbit a râs, uitandu-mă încăpăţânat pe geam, că să nu se observe. Nu c-ar fi fost atent la mine.
După ce i-a scos ochii cum că nu-l mai iubeşte c-o vrăjeală teribil de ieftină şi transparentă, ea a părut că cedează, aşa că el a concluzionat: “Vezi? Vezi că mă iubeşti? M-ai făcut fericit! Sunt cel mai fericit de pe pământ”, după care a adăugat, (că din) senin, “Ia zi, ai şi tu ceva bun de mâncare?” (Ăsta a fost momentul în care am râs. Tot muteşte, dar râs)
“Cuuuum? Ai sarmale? Ce haimana eşti, mă, şi mie nu-mi dai! Pffff, mai zici că mă iubeşti!”, ţipă el la telefon, după care conversaţia se axează pe sarmale: “Îţi şi plătesc, să-mi dai şi mie măcar două. Sunt bune sarmalele lu’ maica’ta. Hai, zi, nu vin să’mi dai şi mie nişte sarmale?”, se roagă, după care adaugă replica decisivă: Io ti-aş da ţie sarmale, că te iubesc.
La finalul cursei mi-a explicat, uşor jenat:
– Mă scuzaţi, dar, ştiţi, sunt foarte îndrăgostit… M-a prins cu altă acum şase luni, panarama!
Ăsta e un text scris acum trei ani şi l-am “reciclat” pentru că ieri am asistat la o discuţie aproape similară, cu un alt şofer. Dramele astea par nesfârşite, zău aşa! Noroc că nu a fost o cursă prea lungă, cine ştie ce detalii picate mai aflam despre… sarmale!
Şi chiar vorbeam aseară cu o prietenă despre trecerea amorului prin stomac! Ca să vezi!
Leave a Comment