De când suntem mici, în viaţa intrauterină, primul lucru cu care suntem învăţaţi sunt testele. La naştere, imediat, urmează altele. În copilărie – îmi amintesc clar! – erau testele de exudat faringian: un băţ învelit într-o bucată de tifon pe care medicul sau asistenta ţi-l vîra în gât ca să vadă… nu ştiu ce! Dacă nu ieşea bine testul, urma un tratament cu ceva pastile care culmina cu un moldamin, o injecţie dureroasă pentru lipsa căreia aş fi renunţat bucuroasă la cea mai iubită jucărie!
La grădiniţă, iar teste, la şcoală nu mai spun, anual, trimestrial, semestrial, câte un test la fiecare materie, mereu, fără oprire. Nimeni nu te întreba ce crezi, ce simţi, ce-ţi place, ce gândeşti, nu, asta nu e interesant. Interesant e dacă cunoşti sau nu materia predată. Ca să vezi!
La job, la fel. Perioadă de testare, chipurile să vedem ce poţi. Un fel de internship plătit cu un salariu de rahat care urmează să crească peste trei luni. Dacă e. Pe de-o parte, normal. Pe de altă parte, nu cred că un om cu sabia deasupra capului dă măsura capacităţii (alt test, apropo!) sale, fie ea mare sau mică. Şi teste de inteligenţă ori psihologice. de vedere, de auz, de loialitate. O viaţă de teste!
Şi în relaţiile amoroase, aoleu!, curg testele pe banda rulantă, poate mai mult decât în orice altă situaţie şi relaţie. Încrederea se acordă greu, uneori perioada de probă durează până când se termină totul, pentru că sunt mulţi oameni incapabili să investească suficient cât să se vadă rezultate. Preferă să investească în ei, mereu şi doar în ei, pe principiul că, oricâte teste şi-ar da, ei, lor, mereu vor găsi suficientă îngăduinţă şi fie se vor lăsa să copieze de la alţii consideraţi “modele”, fie îşi vor acorda cinci-ul de trecere, doar aşa, pentru că au pile la ei înşişi.
Oare ce ar zice dacă [insert action here]? El. Ea. Oare o s-o placă mama? Dar prietenii? O las să aştepte zece minute. Îl las să stea după mine cât mă fardez. Îi spun că ies cu băieţii, să vedem, ce zice? Îi comunic că ex-ul are o problemă şi vrea să ne vedem. Îmi las şosetele brambura prin casă. Aştept să-mi ţină haina la plecare. N-o sun o zi întreagă. Nu-i dau nici un like pe facebook. O scot la restaurantul care îmi place (doar) mie. Îmi vopsesc părul şi nu zic nimic: oare observă? Mă îmbrac cu tricoul de la exa. Îmi pun fustă scurtă când nu sunt cu el. Sunt mai bun. Sunt mai bună. Deja mă văd şi cu alta. M-am plictisit de el. Nu mă (mai) iubeşte. Nu mă (mai) iubeşte. Şi într-un final se despart fiindcă celălalt nu trece testele noastre subtile, impuse doar de neîncrederea în noi însine. Nu că e cam stupid? Uită, de fapt, că testul, adevăratul test, ţine de anduranţă, de acceptare, de încredere, de zile care trec în doi, de intimitate, de a putea râde şi tăcea împreună, de a putea construi.
Ce drăguţă era când zâmbea.
Ce dor îmi e de el.
Prea târziu. Prea târziu?
Şi, neapărat, să nu uităm de testele din reviste. Vezi dacă vă potriviţi! Click aici! Da, da, repede, fă testul. E mai bun decât viaţa însăşi! E infailibil! Aham!
Mereu mi s-a părut haios cum “test” e modificat în ceva “contra” de un sufix care înseamnă “pentru”: pro-test! Anapoda vorbă!
(foto)
cat de adevarat, dar cat de greu sa nu dam teste celuilalt, sunt aproape instinctuale, cum sa te controlezi sa nu le faci? cred ca toti le facem, mai mult sau mai putin constient, nu?
tot ce pot sa spun vine din experiente personale. e adevarat ca increderea se construieste in timp, dar conteaza si premisa de la care pleci. daca vanezi greselile celuilalt, orice pas ezita(n)t o sa ti se para o cazatura. daca, insa, investesti un pic de incredere de la inceput, surprizele placute s’ar putea sa fie mai mari decat cele neplacute. ma rog, mai e si intuitia.
si, pana la urma, e atat de simplu: cine te dezamageste o s’o faca oricum, mai devreme sau mai tarziu, iar cine nu, nu. nu cu ceilalti trebuie sa lucram ci cu noi insine :)
Mi-ai amintit de zilele de demult, cand primul lucru pe care il faceam cand aveam o revista in mana era sa fac testul, de obicei legat de caracterul meu sau de felul in care ma potriveam cu iubitul. :))
Moldaminul este cea mai dureroasa injectie
stiu. n’as fi putut sa uit! :)