Habitat for Humanity e o organizaţie nonguvernamentală care face case. Asta într-o foarte scurtă definiţie. De fapt, însă, e mult mai mult.
La finele anilor ’60, Millard Fuller, un avocat american care făcuse primul lui milion la 29 de ani, s-a mutat, împreună cu soţia şi copiii, la Koinonia, o fermă din Georgia, construind locuinţe simple pentru oamenii din comunitate, cu ajutorul comunităţii. Cinci ani mai târziu, în Zair, Fuller a încercat – cu succes! – să multiplice ideea de “comunitate pentru comunitate” în construcţia de locuinţe cu un prim proiect ce a presupus ridicarea a 100 de case. De aici şi până la apariţia “Habitat for Humanity” au mai fost doar câţiva ani. Adică dacă putem face asta în State ori în Africa, de ce să n-o facem în toată lumea?! Şi au făcut-o, o organizaţie internaţională care a schimbat vieţile a peste 2,5 milioane de oameni din toată lumea!
Am fost şi eu anul ăsta şi am ajutat la construirea câtorva case pe undeva pe lângă Craiova, am cunoscut două familii din cele cinci beneficiare ale acestui proiect şi, mai apoi, am vrut să ştiu şi să înţeleg mai multe despre organizaţie şi conceptul mi se pare genial prin simplitatea sa.
Ca să fim bine înţeleşi, nu e vorba de oameni complet neajutoraţi, săraci lipiţi. Beneficiarii îşi plătesc, în rate decente, ce-i drept, şi fără dobândă, casele, şi trebuie să contribuie cu minim 1000 de ore de muncă la casele lor şi la alte case, ale altor beneficiari. Munca asta împreună uneşte oamenii şi comunităţile într-un fel mai profund decât suntem noi obişnuiţi să legăm prietenii la job, şi responsabilizează în acelaşi timp.
Casele construite de Habitat, peste 500.000 în întreaga lume, nu se învârt după soare, nu sunt nişte vile impunătoare cu piscină sau mai ştiu eu ce fiţe. Sunt nişte case decente, durabile, nici foarte mari, dar nici prea mici, un loc în care beneficiarii de pot dezvolta mai mult şi mai bine pe viitor. De altfel, problema rezolvată nu e doar una de “acoperiş deasupra capului” ci de cămin, de siguranţă şi de potenţial personal de dezvoltare. Adesea, beneficiarii Habitat evoluează cu rezultate foarte bune, pentru că proprietatea unei case îi responsabilizează dar îi şi ambiţionează. Am aflat nişte super poveşti, care nu sunt deloc excepţii!
La început sunt cinci case la marginea unui sat, cum sunt cele la a căror construcţie am participat eu, apoi în jurul lor încep să apară alte case, nişte grădini, comunitatea se măreşte şi, nici nu ştii când, a apărut un cartier care se ceamă Habitat, ca în Beiuş, de exemplu. Şi e un cartier bun, cu vecini buni şi criminalitate extrem de mică, fiindcă beneficiarii ştiu prea bine ce înseamnă să (ţi se) întindă o mână de ajutor. Nu cred că cineva mai ajunge să dea în cap dacă a cerut şi i s-a dat ajutor.
V-am mai spus: eu cred că schimbarea vine de jos în sus, aşa cum e aici, oameni simpli care ajută alţi oameni simpli, care, la rândul lor, nu doar că devin mai buni, dar oferă mai departe acest ajutor, altora. Şi tot aşa, o multiplicare de fapte bune, un fel de “Pay It Forward”, sper că ştiţi filmul. E puţin probabil că statul român, cel puţin încă o vreme, îşi va schimba priorităţile şi… beneficiarii, aşa că depinde de noi, cei de jos, să facem diferenţa. Site-ul Habitat for Humanity România e aici şi există acolo un buton pe care scrie Implică-te. Apăsaţi cu încredere, sunt mai multe căi prin care puteţi ajuta. Şi indiferent dacă e mult sau puţin ajutorul vostru, eu vă garantez că după ce o să faceţi asta o să vă simţiţi mai bine cu voi înşivă şi cu cei din jur! Iar asta e cu adevărat nepreţuit!
(mulţumesc, M.!)
Leave a Comment