Răzgândiri

Prea am pată de ieri pe cântecul ăsta ca să nu-l pun şi pe blog, chit că e genul pe care nu-l asculţi decât seara, târziu, la ore mici, eventual după un pahar de vin (roşu, sec), asta dacă îl asculţi desigur, ceea ce vă invit să şi faceţi:

Deşi nu cred în răzgândiri, nici la mine, nici la alţii. Când vorbim de oameni mari. Doar copiii se pot răzgândi, ei au scuza de a vrea totul aici şi acum, nu mâine, fiindcă asta e o noţiune prea neclară şi nesigură. Noi ştim că mâine vine negreşit peste mai puţin de 24 de ore. Cum ar veni, ştim mai bine. Aşa că ne mai gândim. Avem timp.

Cel puţin până când ieşim din garanţie! Singura problemă ar fi că nu am primit nici un certificat şi, prin urmare, nu ştim exact cât ţine garanţia asta, putem să ne bazăm doar pe experienţă, pe încredere, pe încrederea în noi înşine şi pe alte semne, pe care le interpretăm mai mult sau mai puţin bine.

Şi uneori avem noroc, alteori ne spunem, desigur, că oricum nu merita. Saaaaau! Pretindem că aveam drum în zonă c-o sticlă vin (roşu, sec) agăţat în mână, ca un obiect neidentificat: Iaaa uite, ce chestie! M-am rătăcit prin peisajul ăsta familiar şi nu ştiu de unde a apărut şi sticla asta. Ăăăă, ia uite, tu eşti acasă la tine fiindcă (tot) aici locuieşti, chiar aşa, după uşa asta. Ca să vezi!

Dar nu ne răzgândim, nu.