Cum naiba reuşeşti?!, sunt întrebată, uneori, fie de colaboratori, fie de prieteni.
Se referă la a vedea partea plină a paharului, la a vedea lucrurile bune în oameni sau proiecte sau pur si simplu la a vedea lucurile bune punct. Nu ştiu nici eu, nu am o explicaţie şi nici nu ţin neapărat să-mi disec pozitivismul, atâta timp cât mă ajută nespus în viaţa personală şi în cea profesională – ca PR, dacă nu vezi şi nu crezi lucrurile faine pe care trebuie să le comunici pentru clienţii tăi, poţi foarte bine să te apuci de altă meserie, că asta nu e pentru tine! Şi prin asta nu înţeleg cosmetizarea adevarului, apropo, că nici asta nu te face un PR (mai) bun!
Tot răul e spre bine – e un fel de-al meu de-a face mişto cand crapă gheaţa pe care stau. Uneori cad şi-n apă, dar e ok, poate prind un peşte, poate fac rost de un subiect pentru blog sau poate pur şi simplu mă călesc, vorba aia: ce nu te omoară, te întăreşte, iar pentru restul sigur există un medicament!
De exemplu, domnul Sony mi-a spart, acu’ vreo câţiva ani, zaharniţa unui serviciu de cafea vechi de patru generaţii. Că aşa i s-a părut lui amuzant, să îi tragă câte o labă şi să se uite cum pică. Sigur că primul impuls a fost să arunc pisica pe geam, bine, hai, şi al doilea a fost tot ăla!, dar după aia, printre cioburi, am descoperit nişte euro pe care nu mai ţineam minte când şi de ce îi pitisem şi pe care, serviciul respectiv de cafea fiind doar de decor, cine ştie când şi dacă îi regăseam. O frumoasă (şi costisitoare) pereche de pantofi stă mărturie în acest sens, al lui “tot răul e spre bine” :D
Altă dată am pierdut un metrou doar pentru ca, aşteptându-l pe următorul, să mă întâlnesc cu o fostă colegă de şcoală plecată de mulţi ani din ţară şi revenită pentru o vizită de câteva zile. Dacă eram cu 10 secunde mai sprintenă, adio plăcută revedere! Ştiţi, genul ăsta de întâmplări mici sau mari, când, pentru o secundă, ai regreta, dar după aia vezi că, de fapt, n-ai de ce. Plouă? Minunat, se duce praful! Ninge! Lasă traficul, uite la copaci, ce frumoşi sunt! Te-a părăsit? Bravo! Acum chiar ai şanse să-ţi întâlneşti iubirea vieţii!
CONCURS!
The bright side of it este propunerea venită din partea Forum Film Romania, care distribuie, începând de vineri, 1 februarie, filmul Silver Linings Playbook | Scenariu pentru Happy-End, nominalizat la Oscar, şi este şi propunerea mea, sau provocarea, dacă preferaţi aşa! Astfel, aveţi şansa de a câştiga o invitaţie dublă la acest film în oricare dintre oraşele în care e Cinema City dacă îmi povestiţi un episod în care totul a fost bine când s-a terminat cu bine sau vreo altă păţanie cu tâlc! Fiindcă oricum vremea e numai bună de poveşti, aşa că vă aştept cu ele, până joi, 31 ianuarie!
UPDATE: repede, repede, şi o invitaţie dubla, doar pentru bucuresteni, la avanpremiera din seara asta, miercuri, 30 ianuarie, la Sun Plaza. Specificaţi în comentariu avanpremieră dacă o vreţi! :)
Pana la ora 16, zic, să aveţi vreme de făcut planuri.
Cred ca cea mai relevanta povestire pentru acest subiect incepe din clasa a 12-a cand m-am hotarat sa dau la Academia de Politie. Pregatiri peste pregatiri, meditatii, sport plus pregatirea pentru BAC. Ajunsa la probele sportive, eliminatorii fiind, am trecut de prima dintre acestea, pe cea de-a doua am picat-o. Era o proba pe care eu po considerasem mai putin grea si am neglijat pregatirea. Am fost trista, suparata pe mine, pe timpul si banii pe care ii investisem, cum sa nu fiu? Mai ales ca ajunsesem sa vreau sa intru, nu numai pentru ca imi doream eu, dar si pentru ca imi doream sa imi scutesc parintii de un efort financiar in plus. Trecand putin timpul, am ajuns la facultatea la care sunt, mi-am redescoperit pasiunile, am reinceput sa fac ceea ce imi place si am cunoscut oameni minunati. Tot aici am cunoscut omul ce avea sa imi faca o perioada minunata in viata mea. Si, insumand toate acestea, am constatat ca respingerea mea la proba sportiva de la academie a fost un adevarat pas inainte pentru mine. Stiu ca eforturile nu au fost in van si m-au ajutat sa ajung la facultatea la care sunt pentru ca aici am putut da admiterea din ce am invatat pentru Politie. Am avut si eu nebunia aceasta, de a merge la o universitate de stat, dar care sa aiba concurs de admitere. Huh, ce poveste lunga! :)) Sper ca nu te-am plictisit. O seara frumoasa! :)
nuuu, deloc!
mie un 4 la mate in liceu mi’a schimbat viata :))))
Oh, da! Matematica, cat o mai ,, iubeam” si pe ea :)) Din fericire, dupa clasa a 10-a, ne-am luat ,, La revedere!” pentru totdeauna! :))
Mai, eu am vazut deja filmul, deci nu scriu pentru concurs. :D Doar daca o sa am ulterior voie sa ofer si eu invitatile cadou, pe sistemul “dar din dar se face rai”. :))
Dar voiam neaparat sa spun ca mi se pare extraordinar de sanatos modul acesta de gandire pe care am incercat si eu sa mi-l mentin dealungul timpului, chit ca au fost perioade mai bune sau mai rele si nu neaparat cu “happy end”. :)
Exemplul cel mai important din viata mea tine de o experienta prin care am trecut alaturi de tata. Nu stiu daca mai tii minte povestea, dar acum doi ani jumate eram cu el la tara si intr-o dimineata m-a trezit sa-mi spuna ca are tensiunea 18, ca cel mai probabil o sa moara si ar fi bine sa-mi dea codul PIN de la cardul de debit si alte coduri si parole. Ce am simtit in momentele respective e imposibil de descris, dar am chemat salvarea si am sperat sa fie bine.
A fost in cele din urma spitalizat in Bucuresti si, desi ceea ce ii provocase cresterea iesita din comun a tensiunii (tot probleme de natura fizica), s-a dovedit a fi o chestiune rezolvabila prin tratament, cu ocazia investigatiilor complete medicii i-au descoperit un polip pe colon, polip care nu avea nicio legatura cu celelalte probleme, polip care statea cuminte si nu dadea niciun semn, polip care in scurt timp ar fi devenit cancerigen.
Desigur, imi doresc sa nu mai trec niciodata prin ce am trecut in dimineata aceea, dar uite ca toata nebunia a fost intr-adevar spre bine si acum tata e sanatos si eu linistita. :)
So keep the spirit up and running! :D
Firul subtire al destinului incepe sa devina vizibil din clipa in care incepem sa-i constientizam existenta.
sa se bucure lumea, eu am pus numele filmului deoparte, multam!