Am citit ieri şi azi, pe îndelete, care sunt proiectele considerate eligibile şi neeligibile de către Institutul Cultural Român. Am citit şi care sunt criteriile, cum se face notarea, ce zice ICR că e bine şi ce zice că nu e bine. Majoritatea propunerilor nu au fost admise şi nu neg că unele erau de râs! Totuşi, printre neadmisele pentru finanţare se află şi festivaluri de film, dans, teatru devenite deja tradiţie – că, na, au demonstrat că sunt apreciate, de ce să le spriinim?! Printre cele eligibile, în schimb, se află ceva Superlative VIP, dar şi festivalul “Udatul nevestelor”…

Citiţi, ca să ştiţi şi voi ce finanţează faimosul ICR!

Înainte să citiţi cine şi ce e bun pentru cultură şi cine nu, iată criteriile şi felul în care se face notarea proiectelor:  I.Calitatea şi originalitatea proiectului – 20 puncte, din care I.1 Claritatea concepţiei şi adecvarea activităţilor în funcție de obiectivul proiectului – 10 puncte, I.2 Caracterul inovator al proiectului şi/sau originalitatea abordării – 10 puncte, II.Relevanţa proiectului – 30 puncte, III.Fezabilitatea proiectului – 30 puncte, din care III.1 Experienţa managerială şi capacitatea de implementare – 20 puncte, III.2 Metodologia de realizare (coerenţă şi adecvare la scop) – 10 puncte, IV.Buget (cheltuielile propuse reflectă în mod real raportul cost-valoare/beneficii) – 20 puncte. V.Calitatea şi valoarea contribuţiei partenerilor – 20 puncte. TOTAL: 120 puncte

De asemenea, am mai aflat, de pe site-ul instituţiei, că la concursul de proiecte culturale pentru anul 2013 sunt eligibile proiecte din toate ariile tematice cuprinse în conceptul cel mai larg de cultură, aşa cum apare definit în Programele ICR aprobate de Consiliul de Conducere al instituţiei. Acestea cuprind atât sfera artistică propriu-zisă (beletristică, arte vizuale, artele spectacolului etc., cu toate subdomeniile lor), cât şi disciplinele umaniste (lingvistică, sociologie, filosofie etc.), știinţele în înţeles cuprinzător, precum şi zona valorificării patrimoniului cultural naţional material şi imaterial.

Bun, acum că v-aţi edificat, să vedem ce NU este eligibil!

Turneele Teatrului Nottara pentru românii din afara graniţelor
Editarea unui catalog bilingv de autori contemporani şi lucrările lor, începând cu Ana Blandiana
Dezvoltarea în România a audienţei pentru un concept cultural educativ inovator, „Teatru Forum???, o metodă de educaţie ce foloseşte teatrul ca intrument de lucru şi expunere – educaţie prin teatru?! Haida de!
Sibiu Jazz Festival 2013
Festivalul Naţional de Teatru Tânăr IDEO IDEIS


Festivalul TEMPS D’IMAGES, Festivalul european de teatru, dans şi video
Festivalul Internaţional de Film Independent ANONIMUL
Proiectul “Letea, comoară culturală (nedescoperită) a Deltei Dunării”
Kinodiseea – Festivalul Internaţional de Film pentru Copii
Promovarea internaţională a producţiilor coregrafice româneşti şi cercetări de specialitate
Festival Dialog SibiuBookFest, un eveniment urban de cultură ce are ca scop creşterea accesibilităţii copiilor şi tinerilor la cultură. Platformă de dialog cross-cultural OPEN MINDS – tineretul să lase prostiile şi să meargă la şcoală!
Astra Film Festival 2013
A III-a ediţie a Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj, în jurul personalităţii teatrale a lui George Banu – Cine? Domnul ăla care predă la Sorbona? Nu ştim, n-am auzit.
Menţinerea Bibliotecii româneşti din Milano şi Lombardia – Da’ Click şi Cancan pe net ce-au?!
Participarea TNRS la Tbilisi International Festival of Theatre, secţiunea Focus România ce va cuprinde trei producţii Silviu Purcărete – Niet!
Festivalul Internaţional de Film NexT
Festivalul PLAI
Organizarea, la nivel naţional, în 10 oraşe ale ţării, a unei săptămâni dedicate filmului românesc de patrimoniu
Festivalul Internaţional One World Romania
Festivalul Anim’Est
Festivalul Internaţional de Film „Lună Plină??? şi Festivalul Internaţional de Film Transilvania aka TIFF – cred că n-are Giurgiu destulă experienţă sau aşa ceva şi, oricum, toate vedetele alea mari care au venit la TIFF de-a lungul timpului nici nu contează!

Ce este, totuşi, eligibil?

Realizarea de cercetari sociale pe cultura minorităţii romilor, contribuind la coeziunea socială bazată pe conceptul de cunoaştere (exact aşa!)- Rudarii: o engimă etnografică în spaţiul european – abia aşteaptă Europa să afle mai multe despre ei, sunt convinsă!
Festival internaţional de poveşti în Kenya. Prelegere şi conferinţă de presă cu marile teme întâlnite în creaţiile literare tradiţionale, autori români de poveşti şi situaţia de azi a povestitorului român în ţară/străinătate. Expoziţie de cărţi de poveşti – în Kenia, da! Ce nu vi se pare în regulă?!
Evidenţierea simbolurilor autohtone, printr-un spectacol de: muzică, film, dans, teatru – beneficiarul, SC MUR Media & Management SRL, are o poză frumoasă care demonstrează experienţa managerială:

Realizarea unui material muzical cu formaţia rock „Bucovina???, ce va cuprinde 10 piese cu influenţe bucovinene. Diseminare în rândul a 1000 de tineri români, ucrainieni şi moldoveni – proiect făcut pentru 1000 de tineri. De bună seamă, toate festivalurile considerate neeligibile n-ar fi strâns, împreună, atât de mult public!
Festival care promovează tradiţii şi obiceiuri locale “Festivalul Udatul Nevestelor??? – aşteptăm cu interes Festivalul Bătutul Nevestelor, care, din statistici, pare a se adresa unui număr mai mare de “artişti populari??? şi beneficiare.
Promovarea artei şi tradiţiei româneşti în Germania, prin intermediul a 3 meşteri populari
(ateliere de lucru) – doua numere diferite de înregistrare – 393 şi 651, acelaşi proiect, aprobat de două ori.
Promovarea unor locuri de excepţie a cinci castele aflate atât în România, cât şi în Bulgaria (probabil sunt nişte castele pe roţi, le mută ei ca să fie atât în România cât şi în Bulgaria, nu?), prin utilizarea unor mijloace de informare interactive, cu impact puternic asupra celor care folosesc telefonul mobil şi internetul – Institutul Naţional al Patrimoniului – ăştia n-au buget propriu?! Şi de ce ICR dă bani pentru promovarea castelelor bulgăreşti?!
Lansare de volum al PFA Bălaş Sorina, turneu de prezentare a trei cărţi ???Poveştile Oraşului??? – de bună seamă, o autoare mult mai potrivită, cultural vorbind, decât Ana Blandiana
Manifestarea cultural artistică dedicată românilor de pretutindeni „La Fântâna Dorului??? –  dincolo de faptul că o să vină – SIGUR! – românii de pretutindeni să se adape la fântâna asta, după care criterii e mai bun, mai potrivit, mai eligibil, acest eveniment decât oricare dintre cele pe care le-am amintit ca fiind refuzate?!

Lista completă e aici. Gata, acum puteţi să vă enervaţi!

Update pe seară: au scris şi cei de la Hotnews şi am văzut ceva şi pe Realitatea, iar ICR a adăugat pe o precizare pe site, probabil încearcă s-o dreagă:

Eligibilitatea proiectelor se referă strict la aspecte de ordin tehnico-financiar (actele justificative cerute să însoțească proiectele respective) și la încadrarea în legislație.
Se înțelege că, de îndată ce dosarul cu actele tehnico-financiare va fi depus și corespunde cerințelor legale, proiectul devine eligibil. În acest sens, solicităm respectarea perioadei legale de contestație în așa fel încât să poată fi luate în discuție toate proiectele ce au documentația în conformitate cu OG nr 51/1998 (privind îmbunătățirea sistemelor de finanțarea programelor, proiectelor și acțiunilor culturale, aprobată prin Legea nr 245/2001 cu modificările și completările ulterioare).
După încheierea perioadei de contestație și analiza contestațiilor, Direcția Generală Promovarea Creației din ICR va publica lista definitivă a proiectelor ce sunt eligibile sub aspectele menționate.
Așa cum s-a anunțat, ultima zi de depunere a contestațiilor este 18 martie.

De văzut dacă se modifică lista finală după contestaţii.

Share: