Săptămâna trecută, când cu dintele netrebnic care şi-a făcut de cap, am reuşit să-mi agasez şi gingia de pe partea opusă dintelui – aşa-mi trebuie dacă am încercat să consum mâncare solidă! Drept urmare, orice încercare de a trece cu periuţa de zona premolarilor, spre măselele de minte, a fost dincolo de suportabilitate, iar cele două zile în care m-am lipsit, involuntar, de periaj au fost horror. Da, apa de gură e utilă dar nu-ţi dă senzaţia aia de dinţi curaţi!
O senzaţie pe care, în caz că nu ştiaţi, aproximativ 20% dintre compatrioţi n-o încearcă niciodată fiindcă… nu se spală pe dinţi. Niciodată!
Nu pot – bine, recunosc: nu vreau! – să-mi imaginez ce-i în gura acestor oameni, brrrr!, mi se pare dezgustător! Dincolo de damful inevitabil, de carii, tartru şi alte probleme, nerespectarea unei igiene orale de bun simţ creşte cu 20% riscul de cancer (sursa)
De-asta e bine că cei de Colgate lansează (continuă, de fapt!) un program amplu de educare în sensul ăsta, sub umbrela “Luna Sănătăţii Orale: Iubeşte-ţi zâmbetul, dăruieşte-i sănătate!” şi în cadrul căruia puteţi afla care este sistemul complet de îngrijire orală potrivit pentru voi, dar şi să cereţi sfaturi de la un medic stomatolog.
Patru vedete, Andreea Berecleanu, Giulia, Dana Rogoz şi Andreea Ibacka, au trecut peste faptul că provin din trusturi diferite şi au făcut echipă în această campanie pentru că promovează unul dintre cele mai sănătoase obiceiuri. Mă refer, desigur, la îngriirea danturii dar, mai ales, la zâmbet!
Eu acum folosesc Sensitive Whitening, e tubul din kitul meu de călătorie fiindcă Totalul s-a terminat şi tot(al!) uit să-mi iau! Andreea Berecleanu a optat petru gama Total, de asemenea:
Celelalte trei variante pentru îngrijire completă sunt Colgate Total Pro Gum Health, Max White One şi Sensitive Pro Relief – dacă vă duceţi pe linkuri o să vedeţi şi filmuleţele cu celelalte trei vedete.
Campania este realizată în parteneriat cu AMSPPR (Asociaţia Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România) – cum ziceam, o iniţiativă ce merită încurajată!
Leave a Comment