June 4

Jurnal de FesTIFFal 2013, ziua 5

Cu părere de rău, nu apuc să scriu de la TIFF pe cât mi-aş dori. Cumva trebuie să echilibrez balanţa între scris, interviuri, filme, evenimente, socializare şi ale subiecte pe blog. Asta în caz că vă imaginaţi că acreditarea la un festival ar însemna, cumva, cafele cu vedetele şi poze cu pretenţii artistice. În nici un caz!

Uite, de exemplu, nici n-am apucat să povestesc despre Los amantes pasajeros, filmul de deschidere semnat Almodovar, şi care a fost o plăcere de urmărit, de la cap la coadă, o comedie aiurită, rotundă, închisă, aşa cum îi place regizorului spaniol.

amantes

Nu vreau să spun mai multe despre el fiindcă toată treaba e în detalii, nu că aş avea ceva de reproşat acţiunii, dar detaliile, dialogul şi jocul actorilor au făcut deliciul filmului, într-o aşa manieră încât atunci când vreo câţiva stropi de ploaie au tulburat niţel vizionarea, mi-am pus liniştită gluga pe cap şi nici prin minte nu mi-a trecut să plec! A fost deschiderea perfectă pentru o ediţie de TIFF care are peste 150 de propuneri cinematografice… asta fără să numărăm scurt metrajele şi celelalte evenimente. Dacă aveţi cum să-l vedeţi şi DOAR dacă aveţi un simţ al umorului dezvoltat (adică ştiţi asta de la alţii, nu că aşa credeţi voi!), recomand. Călduros.

N-am apucat să povestesc nici de Blancanieves sau Albă ca zăpada,  în variantă spaniolă, mută şi alb-negru după Los Hermanos Grimm – ce mişto sună, nu? Basmul clasic a avut vreo două adaptări hollywoodiene anul trecut, dar nici una dintre ele nu se ridică la nivelul filmului spaniol. Mut, da, cu modificări în poveste, adică sunt şase pitici, care sunt toreadori, iar Albă ca Zăpada (Carmen, pe numele ei, ca să vezi!) e şi ea toreadoare, fiică de toreador. Mi se pare un omagiu adus Spaniei şi o promovare foarte bună, mai ales că filmului lui Pablo Berger a făcut furori pe la toate Festivalurile mari şi mici pe unde a participat.

Chiar dacă a fost – la propriu! – înfiorător de frig, “sala” de la Bonţida n-ar fi putut fi egalată, în ceea ce priveşte atmosfera, de nici un alt decor, iar filmul mi-a plăcut atât de mult încât am rămas un pic şi la Q&A, mai ales c[ regizorul e foarte carismatic şi eram curioasă de amănunte. Evident, e un film cu buget important, mai ales pentru o Spanie aflată în criză, şi unul care a aşteptat zece ani ca să ajungă pe ecrane.

Când am spus producătorilor că vreau să fac o adaptare după Albă ca zăpada, film mut şi alb negru, mi-au zis că sunt nebun şi n-am primit banii. Noroc cu “Artistul”, filmul american care a avut atâta succes. Aşa am reuşit să eu să-mi fac filmul, povesteşte regizorul.

În Blancanieves sunt şase pitici şi, aparent, nici un prinţ… dacă nu punem la socoteală că prinţul nu e musai să fie călare pe un cal alb, înalt şi cu castel, ci poate fi şi un pitic frumos care n-are alte comori decât dragostea lui pentru protagonistă. Şi un final nici tragic, nici fericit. Genul de final deschis în care tu, ca spectator, poţi să-ţi imaginezi orice. De altfel, aşa cum ne-a spus regizorul, asta i-a fost şi intenţia.
Minunat, vă zic!

Azi am reuşit să ajung, după un sprint moderat, la Dark Blood, filmul lui George Sluizer în care joacă River Phoenix, cel care a avut neinspiraţia să moară la numai 23 de ani, fără să fi terminat întregul film. Practic, aşa cum am aflat ieri de la Nik Powell, producătorul filmului, au fost trase doar cadrele exterioare, iar pe cele interioare n-au mai apucat să le tragă.

dark_blood
Din pricina unor încurcături juridice, filmul a rămas neterminat aproape un deceniu, până când George Sluizer a decis să-l termine şi să facă din ele, aşa cum spune, “un scaun cu trei picioare care totuşi stă în picioare”. Şi stă. M-am dus să-l văd azi după masă şi chiar stă! Asta mi se pare chiar o provocare cinematografică şi, deşi îmi pare rău că n-o să pot vedea niciodată cum ar fi trebuit să fie dacă River Phoenix apuca să-l termine, varianta pe care am văzut-o azi e un film al cărui schiopătat, dacă se observă, e parte din “personalitatea” sa.

Şi gata! În seara asta am chef de jazz cu Gilad Abro Trio la Casa Tiff. I-am ascultat la probe, sună foarte mişto. Şi, eventual, trec şi pe la ucrainienii de la Dakha Brakha, cei care cântă etno-chaos sau aşa ceva!

În rest, interviuri, nu ştiu când o să apuc să le public, dar mă bucur că am avut ocazia să stau la poveşti cu oameni care ilustrează excelenţa şi pasiunea pentru ceea ce fac. Abia aştept să vi-i prezint şi vouă!
Şi, desigur, plouă. Plouă în fiecare zi. Plouă bacovian, deja enervant, oricât îmi place mie de mult ploaia, plouă, plouă, plouă, vorba poetului, iar eu nu am vreme de beţie!

***

Ah! Să nu uit. Mâine vorbim despre pantofi (!), fără nici o legătură cu Tiff, şi tot mâine aflăm cine câştigă cea mai minunată carte, Ai toată viaţa înainte. Încă mai puteţi propune năzbâtii din copilărie spre premiere!


Tags:
Copyright © 2014. All rights reserved.

Posted 04/06/2013 by ruxandra in category "evenimente", "Filme

1 COMMENTS :

  1. Pingback: Jurnal de FesTIFFal 2013, ziua 5 | TIFF Blog

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *