De trei ani, de când sunt freelancer, n-am mai fost în concediu. Nu că înainte de asta mi-aş fi consumat vreodată cele… nici nu ştiu exact câte sunt! 21? de zile legale. Că nu aveam când. Mereu e câte ceva de făcut, cel puţin în domeniul şi în industria în care lucram. Deci mai subţire cu concediul.

Totuşi, după ce anul trecut am fost 10 zile la Ideo Ideis, am decis că festivalul ăsta e atât de potrivit pentru încărcat bateriile încât, chiar dacă nu e vorba, nici pe departe, de un dolce far niente, şi nici măcar de mare sau de vreo piscină ori lac ori altă variantă de apă în care să te bălăceşti, Ideo va reprezenta concediul meu şi anul ăsta! Ca să nu spun că n-am avut! :))

Totuşi, cum e perioadă de concedii pe bune, mă gândeam să aflu de la voi ce vă puneţi prin bagaje fiindcă eu în mai toate deplasările sfârşesc prin a lua după mine ceva mai multe chestii decât descopăr – la final! – că-mi trebuie. Îmi place să călătoresc, să văd locuri noi şi să cunosc oameni faini, cu poveşti ce merită spuse şi altora. Şi îmi place să stau la hoteluri fiindcă, negreşit, acolo există cineva care se asigură că la tine în cameră e cât de cât ordine. Dar, de asemenea, îmi place să am confortul de acasă şi încerc, pe cât posibil, să-l reproduc, ducând după mine un arsenal întreg de produse de îngrijire.

Şi chiar dacă, de obicei, plecările mele sunt plănuite cu ceva timp înainte, sau poate tocmai de aia, bagajul îl fac pe ultima sută de metri. Caz în care de multe ori, dacă mă întrebi, habar n-am ce-am pus în valiză, iar produsele cosmetice nu mai sunt alese ci puse la grămadă în geanta de voiaj, ca să nu uit ceva pe-acasă. Şi sunt destule.. :)

Şi cum cei de la Farmec au obiceiul să mă şi să vă provoace, acum ar trebui să spun care sunt cele cinci produse de îngrijire de la ei fără de care nu plec, totuşi, de acasă. Iar pentru voi provocarea e aceeaşi: îmi spuneţi ce produse de la Farmec luaţi cu voi în vacanţă, unele fără de care zilele de relaxare ar fi lipsite de relaxare, iar premiul constă exact în acele cinci produse! Premiu mai personalizat nici nu ştiu!

De pildă, eu nu plec de-acasă fără (1) crema de curăţare pe bază de argilă. Cred că sunt vreo doi ani de când a apărut gama asta, e blândă cu tenul şi miroase foarte pe placul meu şi n-am mai folosit altceva de atunci. Pe urmă, musai să am la mine un (2) şampon. Pe ăsta, fiindcă e într-un recipient mai mic, dar şi pentru că are tot soiul de extracte de plante prin el. E vară, aşa că mă spăl des pe păr, cam tot la două zile, aşa că dacă tot îmi agresez cosiţele, măcar să compensez cu un şampon-tratament.

Da, chiar folosesc produsele astea :)

Da, chiar folosesc produsele astea :)

O cremă hidratantă cu SPF e adesea singurul “fard” pe care îl port pe obraz vara, aşa că nici aia nu poate lipsi. Acasă am şi cu 15 şi cu 50 factor de protecţie, dar în deplasări iau cu 15, (3) una de la Gerovital H3 Evolution! Până la urmă, pistruii au farmecul lor! De asemenea, am la mine (4) şerveţele demachiante. Dacă nu ştiţi cât praf se adună pe faţă, chiar şi fără fard, demachiati-vă într-o seară – oricum e musai! O să vă îngroziţi de ce rămâne pe dischete sau pe şerveţel. Şi, nu în ultimul rând, am mereu la mine cel puţin un (5) lac colorat pentru unghii. De obicei două. Sau trei, fiindcă n-am de unde să ştiu ce chef mă loveşte. Unul din gama culorilor de vară (de obicei albastru), un roşu şi o culoare mai cuminte, bej sau roz pal. Sunt destule, ai de unde alege!

Regula jocului e să mă limitez la cinci, dar de obicei mai am cu mine şi apa tonică, o cremă pentru corp (aia cu argan), un balsam de păr şi serul pentru vârfuri. Dacă o cămaşă preferată poate fi înlocuită cu o alta, atunci când vine vorba de produse de îngrijire, fiecare are rolul său. Aşa că, de obicei, accesoriile de genul ăsta, plus uscător de păr, încărcătoare pentru toate electronicele, prelungitoare şi încălţăminte ajung să ocupe un volum aproximativ egal cu al hainelor. Ceea ce mă scoate din sărite! Dar nici nu văd vreo altă soluţie! Poate ştiţi voi?!

Ne jucăm de-a vacanţa cu Farmec până miercuri, 7 august, la ora 12, când anunţ câştigătorul sau câştigătoarea. După care, joi, eu chiar plec la Alexandria! :)

UPDATE:
And the winner is…. Alexandra, cu acest comentariu. Alexandra, vine mailul!
Tuturor, însă, vă mulţumesc pentru comentarii şi va urez o prea minunată şi fermecătoare vacanţă! :)

Share: