Azi, în piaţă, fără să-mi dau seama, era să mă bag în faţa unui domn în vârstă, care, la celălalt capăt al tarabei cu fructe, încă nu ştia ce să ia. După ce l-am observat, m-am retras cuminte, la coadă. A ales patru pere, nu prea mari, le-a întins vânzâtoarei, să i le cântărească, şi se apucase să desfăşoare plasa veche de cârpă, pentru a le băga acolo.

Ceva legat de tristeţea bătrâneţii, poate amintirea părului din curtea bunică-mii, pe care tata l-a tăiat ca să facă loc unei terase, gândul la Darly, care e mereu prezent într-un colţ de minte, toate astea m-au făcut să-l rog să-mi permită să plătesc eu pentru perele dânsului.
pere
Cu o uşoară reţinere, a acceptat şi mi-a întins o mână tremurândă: Vreau să vă mulţumesc. Să ştiţi că eu am scris nişte cărţi, aş vrea să vă ofer una în dar. I-am mulţumit şi l-am rugat s-o lase la vânzătoarea de la tarabă, când mai trece prin piaţă, iar eu am s-o găsesc acolo, cu siguranţă. Sunt veteran, domnişoară. Aviator!, adaugă. O să vă aduc cartea, dar nu mâine, că mâine mă internez. Eh, aşa e cu vârsta asta! Mulţumesc pentru pere!, mai zice, şi pleacă, nu înainte să se recomande: Mihai Pătru Firu. Pătru, repet eu, ca să fiu sigură. Da, era numele tatei, dar l-am purtat şi eu mereu.

Curioasă, când am ajuns acasă am căutat pe net. Ştiţi ce? Chiar e veteran, comandor, fost pilot de război şi comandant de escadrilă, şi m-am bucurat cu atât mai mult că m-a lăsat să i le iau. Nu cred că primeşte prea multe gesturi de recunoştinţă de la semenii lui!

Au fost cele mai bune pere pe care le-am cumpărat vreodată! :)

Share: