După nouă zile cu energia bună de la Ideo Ideis, revenirea în Capitala to(ro)pită te izbește cu forța unui To Do List destul de consistent și o realitate de care, la drept vorbind, nu prea am chef. Prin urmare, azi mi-am dat voie, printre rânduri, așa, să-mi prelungesc nițel starea festivalieră și să-mi ordonez o parte din emoțiile și gândurile de după această a noua ediție. Firește, fără ritmul trasat de programul încărcat, cu trainiguri, ateliere, spectacole, invitați, interviuri (???va urma???) și tot ceea ce v-am mai povestit eu pe-aici sau ați citit voi pe Facebook ori pe site-ul Ideo.
Și m-am gândit la ce am învățat și eu la acest Festival. Fiindcă, da, teoretic merg acolo în calitate de cronicar, dar în realitate nu pot să mă limitez doar la a observa. Și, ca să fiu onestă, nici n-aș vrea!
De exemplu, ediția asta am învățat câte ceva despre dezinvoltură de la o fetiță de zece ani, Ana, din Câmpina, și ceva mai mult despre curaj de la Elena Maria din Focșani, o viitoare actriță, poate, a cărei poveste festivalieră urmează mai jos.
Elena n-a împlinit încă 16 ani, e frumoasă și face parte din trupa de teatru a liceului. Trupă care, însă, nu a trecut de preselecția pentru festival în acest an, așa că fata din povestea noastră a venit, singură, de la Focșani, ca să fie la Ideo. Poate nu vi se pare cine știe ce, dar eu nu cred că m-aș fi dus printre 2-300 de tineri necunoscuți, fără să știu pe nimeni acolo. Și chiar dacă, să zicem, aș fi găsit curajul ăsta în mine, mai mult ca sigur că nu m-ar fi lăsat ai mei. Și tata nici măcar nu e polițist, ca tatăl Elenei!
Așa că, după ce am aflat cum a ajuns la Ideo, am vrut s-o cunosc.
– Mi se pare foarte tare cum ai ajuns aici. De unde ai găsit curajul ăsta, să-ți lași gașca de acasă pentru o grămadă de tineri despre care știai că sunt cam fiecare cu gasca lui.
– Eu nu prea eram obișuită să fac lucruri singură, și cumva depindeam într-o măsură sau alta de alții, și mi-am dat seama că așa renunț la multe chestii si experiențe. Și de-asta am venit și la Ideo.
– Ca o provocare?
– Da. Una de la mine pentru mine.
– Cum de te-au lăsat ai tăi?
– E o poveste mai lungă. Noi am făcut un atelier de teatru toată clasa a noua, iar la sfârșit am avut un spectacol și am aflat de Ideo abia în ultima zi de înscrieri, de la trainerul nostru, Mihai Cojocaru. Aveam termen doar câteva ore pentru toate materiale și ne-am apucat să ne sunăm unii pe alții, să vedem ce putem face, dacă putem face, într-un timp atât de scurt. Nu mai găseam scenariul, nu aveam toți filmulețele, unii erau plecați, o colegă se chinuia să ne trimită filmulețul ei de la munte de undeva, fără semnal… În fine, cumva mă așteptam să nu fim selectați.
– Ce spectacol aveați?
– Un colaj de poezii pe care le-am îmbinat noi, cu treceri legate astfel încât să alcătuiască o poveste. S-a numit Iubire, și tot așa ne gândeam să ne numim și ca trupă.
– Și pe urmă?
– Am fost un pic mirată că ceilalți din trupă nu prea au fost curioși cum să se înscrie individual și eu îmi doream să merg, dar nu singură… De fapt, era vorba să mai vină o fată și ea n-a mai venit.
– Și părinții?
– Ei m-ar fi lăsat cu trupa sau cu fata respectivă, dar i-am convins, până la urmă, să mă lase să merg și singură. Bine, și ei au fost necăjiți că nu am fost selectați ca trupă, fiindcă știu cât de mult îmi place teatrul și mă susțin în drumul ăsta.
– Adică tu vrei actorie…
– Da, sunt decisă. De altfel, nu cred că veneam până aici dintr-un simplu hobby.
???Aici, la Ideo, suntem mai mult. Suntem ca o familie???!
– Cum te-ai pregătit de venirea aici?
– Am citit mult despre festival, tot ce am găsit, și presă și bloguri, și mă așteptam să fie o atmosferă deosebită.
(aici am făcut o pauză ca s-o las să meargă la cină, pentru că a fost seara în care trainerii au servit masa participanților)
– Și cum a fost, așa, la fața locului?
– A fost ciudat un pic la început, că nu prea știam pe nimeni în afară de fata care a venit să mă ia de la gară și prietenii ei, și era un pic ciudat, că toți se știau între ei, fiind majoritatea din Alexandria, și eu nu știam pe nimeni, dar am început să cunosc și alți colegi, încet, încet. Am mai stat la povești și în cămin, după gala de deschidere si party.
– Vorbeai cu prietenii de acasă?
– Daaa, mult!
– Și cum a fost prima dimineață, la înviorarea comună, cu toate trupele?
– Am simțit, așa, că ne legăm unii de alții, ca o comuniune. Diminețile le petreceream cu cei din Alexandria, fiindcă cu ei făceam atelierele de teatru tânăr și a fost tare fain că am împărtășit fiecare câte o parte din noi.
– Cu ce așteptări ai venit și cu ce pleci?
– Păi în prima seară mă gândeam că nu stau până la final, dar după aia n-aș fi plecat în nici un caz înainte de final! Chiar mă întreba o prietenă când vin acasă, și i-am spus că sunt acasă. Mă așteptam să fie frumos, dar, uite, îmi place mult că ne-am unit, că ne salutăm și dacă nu ne cunoaștem pe nume.
Și acum, la cină, mi-au dat lacrimile și am văzut că îmi zâmbeau cei din jur. Ne împrietenim imediat aici.
Am încercat să rețin cât mai multe joculețe (n.m. exerciții) ca să le joc și cu cei de acasă, chiar o să-mi fac o listă cu ele, să nu le uit.
– La ce atelier de măiestrie ai fost?
– La Dramaturgie, la Mihaela Michailov, și chiar simt că am prins niște chestii, și mi-a ieșit partea cu detaliile, mi-a zis și ea. Și o să facem o super chestie, o să încercăm să scriem împreună o piesă scurtă, am schimbat mailuri câțiva de la curs, să vedem ce-o ieși.
– Ce o să le povestești celor de acasă?
– Nu prea am cuvinte să redau atmosfera de aici, emoțiile, trebuie să ajungi aici pentru asta, dar o să încerc să le povestesc cât mai mult. O să le arăt joculețele, exercițiile, o să le povestesc spectacolele și vreau să duc acasă ceva din spiritul ăsta de împreună. Pentru că și noi suntem uniți în trupă, suntem prieteni. Dar aici, la Ideo, suntem mai mult. Suntem ca o familie. ♦
Foto: Radu Bădoiu
____
Puteţi citi, și chiar vă rog!, mai multe despre Festivalul de Teatru Tânăr din Alexandria pe Facebook, Twitter, Instagram şi blog. Ideo Ideis mulţumeşte sponsorilor şi part
Iar eu voi reveni și cu alte povești și interviuri din acest an, că mai am. Și nu puține!
Multumesc mult! Salutari de la Focsani, sper sa ne revedem! ^_^