A mai rămas mai puțin de-o lună până începe #FITS30*. Anul acesta Festivalul a ajuns la cea de a 30-a ediție și are ca temă Miracol, astfel că toată lumea e invitată la Sibiu între 23 iunie și 2 iulie ca să fie #ParteDinMiracol. Apropo, astea sunt cele două hashtag-uri oficiale, a se folosi fără număr!

În ciuda faptului că în fiecare an mi se cer recomandări de spectacole, mă feresc, de obicei, sa le fac pentru că știu că plăcutul sau neplăcutul unui spectacol ține mult de niște variabile la care n-am acces.
Prin urmare, nici acum nu fac recomandări, dar m-am decis să scriu la ce spectacole în sală m-aș duce dacă aș avea vreme să mă duc la câteva spectacole (n-am!) și de ce le-aș alege.

Anul trecut, când FITS s-a întâmplat doar online, am experimentat o dubioasă formă de sevraj. După 11 ani de prezență neîntreruptă în Sibiul festivalier, lipsa acestei energii, și cu atât mai mult într-un context care ne-a secat pe mulți de bucurii, s-a simțit dureros de acut.
Cu atât mai mult cu cât Mark ne flutură zilnic pe ecrane amintirile din alți ani. A fost aproape o formă de masochism să mă uit anul trecut la poze din alte vremuri FITS-ești.

După aproape zece zile de TIFF și o săptămână de lucru extrem de intens, tir de mailuri și telefoane și schimbări și modificări și… da’ poate nu vă interesează asta, s-a făcut ieri, ora 13, și mi-am dat seama că peste un ceas am tren spre Sibiu. Un sfert de oră de bagaj, un sfert de oră de învărtit absolut inutil prin casă și încă un sfert de oră până la gară, am prins și trenul! Câteva ore mai târziu, eram în frumosul oraș!

Primul spectacol văzut anul ăsta la FITS a fost o producție a Teatrului de la Huchette, Cântăreața cheală, de Eugene Ionesco. Un text scurt și tare, ca un ristretto, dar, vai!, atât de pe gustul meu, văzut, citit și recitit în atâtea rânduri încât n-aș fi avut nevoie de traducere.
Comme c’este curieux! am exclamat tot restul zilei, cu completarea anglais la orice, pentru că dacă nu e absurd, facem! Slavă cerului, suntem perfect capabili și chiar înzestrați pentru asta, noi, oamenii!

Am ajuns acasă de vreo două zile, tot cu gândul la FITS, ăsta care tocmai s-a terminat, ăla care urmează. A fost una dintre cele mai bune ediții pentru mine, cu mult frumos, cu mult drag, cu multe de făcut și de îngrijit, prieteni noi și mai puțin noi, bucurii, minunări și nelipsitul dans în ploaie la Clubul festivalului.

Festivalul de teatru de la Sibiu este despre toate astea și multe altele, dar în primul rând e despre public și echipă, despre implicare, pasiune, respect și empatie.

După zece zile minunate de festival de teatru la Sibiu, am revenit în București și, metehne de PR, am căutat să văd cum s-a oglindit FITS în presă și online. Spre trista mea mirare, cele mai multe știri recente sunt legate de rochia pe care a purtat-o Carmen Iohannis la spectacolul ???Ultima bandă a lui Krapp???.

Am văzut-o, live, pe prima doamnă în balconul sălii Thalia, ba chiar am admirat-o fiindcă arăta bine și, mai mult, mi-a plăcut teribil vibe-ul care venea dinspre cuplul Iohannis. Oamenii ăstia sunt împreună, se iubesc, se admiră, se cunosc, se plac, iar asta se vede cu ochiul liber.

După cum am tot povestit aici, la ediția asta de FITS, cu foarte puține excepții, am vazut doar spectacole bune și foarte bune. Am avut noroc, am mers pe pariuri mai degrabă sigure și pe recomandări pe care le știam de încredere – n-am idee. Dar mie mi-a plăcut!

Cu toate astea, nu am găsit momentul de pumn în stomac, ăla care să mă emoționeze foarte tare, până la lacrimi (dacă nu punem la socoteală bonusul cu public de la Imagine All the People), ceva suficient de puternic încât să-mi schimbe o perspectivă, de exemplu.

Ieri am colindat străzile un pic mai mult decât în celelalte zile, parte pentru că simțeam nevoia unei evadări, parte pentru că, spre final de săptămână s-au adunat mai mulți prieteni festivalieri de care îmi era dor.
FITS e o experiență grozavă oricum ar fi, dar parcă e și mai faină cu mulți prieteni aproape, să dezbați spectacolele. Alături de alegerea spectacolelor, faptul că există gusturi diferite și, prin urmare, opinii diferite, e unul din deliciile evenimentului!

Dacă unul dintre cele mai așteptate filme de la TIFF s-a concentrat asupra vieții lui Curt Cobain, solistul și liderul trupei Nirvana, la FITS am avut parte de un spectacol polonez construit în jurul soției sale, Courtney Love.
Venit în festival cu recenzii foarte bune, se pare că a făcut și aici impresie. Eu nu l-am văzut, dar am pentru voi un guest-post scris de bunul meu prieten Cristi Clita (supranumit, cu drag, ???dictatorul cultural???) în care povestește ce și cum la Courtney Love.

Fără să socotim turiștii, în cele zece zile de FITS, Sibiul primește cam 2500 de invitați oficiali și, firește, unii dintre ei, au locuri rezervate la spectacole. De altfel, ca o paranteză, discuțiile, schimburile de idei și planurile de turneu nu se întâmplă exclusiv la Bursa de spectacole, ci peste tot, prin festival, unde se întâlnesc un manager și un artist.

Unii dintre invitați aleg să meargă la alte spectacole sau evenimente decât cele pentru care au invitații, astfel că așa mai rămân câteva locuri și pentru întârziații care au uitat să-și ia bilete.