PLAI 2014, Jurnal de festival: ritmuri nebune!

Nu-i ușor de scris de la PLAI, nu că n-ar fi o grămadă de lucruri faine petrecute în cadrul festivalului, ci pentru că atmosfera și vibe-ul nu sunt prea lesne de redat în cuvinte. Și nu e scuza cronicarului care, de fapt, ar avea mai degrabă chef să iasă prin Timișoara, ori să grăbească deja pasul către Muzeul Satului Bănățean, ci o realitate sau, mai degrabă, un îndemn către propria trăire festivalieră.

De la Casa Filmelor, la cortul Chill, de la Scena Mare la Scena Mică, via cele câteva locuri din care îți poți lua o bere sau ceva bun de mâncare, Muzeul e cucerit de oameni faini, care au venit să-și petreacă vreo câteva ceasuri în tihnă, chiar dacă tihna e asezonată cu ritmuri rapcore, dub, dancehall și ragga, de exemplu, așa cum s-au auzit la Asian Dub Foundation, trupa care a închis programul de la Scena Mare aseară. Dar să nu anticipăm! :)

Ziua mea de trăit PLAI a început blând și vesel, cu revăzut gașca strânsă anul ăsta. Prieteni din Timișoara și oaspeți din țară veniți special pentru Festival, la fel ca și o parte din echipa Ideo Ideis, festivalul geamăn al PLAIului, cum zice Cătălin Ștefănescu, prezent și el aseară printre spectatori. Dar și cu prieteni noi, cei de la Balako, pe care i-am cunoscut în cadrul conferinței de presă pentru lansarea albumului lor (primul!), Colours.

Balako e un proiect muzical multietnic și multicultural, care îmbină jazz-ul cu ritmuri latino și cu folclor, iar mixul e absolut cuceritor. I-am ascultat pe scenă și îi ascult și acum, în timp ce scriu, de pe CD. Și mi se pare excelent că exportăm și bunătăți de genul ăsta nu doar silvulplemusiu! De altfel, Balako, la doar un an de când s-au alcătuit, au fost deja pe scena Montreux, iar anul ăsta au participat și la Nord Sea Jazz Festival, pe aceeași scenă cu Benny Goodman, Miles Davis, Sarah Vaughan, Count Basie, Dizzy Gillespie și Stan Getz. Să-i căutați și ascultați, vă vor cuceri cu siguranță, chiar dacă proiectul lor nu e neapărat unul gândit pentru publicul românesc.

(promit că mîine sunt mai atentă la trupa rezidentă de anul ăsta, Light in Babylon)

După Balako au urcat… sau poate ar trebui să spun ???erupt??? pe scenă cei de la Asian Dub Foundation, evident invitații serii pentru care au venit la PLAI cei mai mulți dintre spectatorii primei zile, fiindcă spațiul din fața scenei a fost plin cam de la prima (și până la ultima) piesă. Muzică, nene, și un Ghetto Priest nițel dezlănțuit. De fapt, în stilul său caracteristic. Foarte mișto, s-a cântat și s-a dansat.

După concerte, publicul s-a împărțit, fiecare pe unde a avut chef. Unii pe la mesele din paleți, tolăniți pe sacii umpluți cu burete, alții la cortul Chill, unii la Usturoi, filmul lui Groparu, iar alții – și eu printre ei – la Balerina Magnetică, fiindcă Usturoiul l-am văzut la TIFF și îl voi revedea la Comedy Cluj.

Balerina Magnetică e un one woman show, cu mușcări sacadate, perfecte, geometrice și simetrice, repetitive, ca o jucărie ce se îndreaptă spre autodistrugere prin dans. Și e, din nou, genul de spectacol din care poți să-și faci propria poveste. Eu am preferat să mă gândesc la tipare, și la alea bune, ca la un caleidoscop care dă naștere unor imagini perfecte, și la alea rele din care, dacă nu ieși, măcar uneori, te uzează și te distrug. Mi-a plăcut.

După un popas la cortul Chill, pe la 2 ore mici din noapte și-o tabletă de Maalox, s-a gătat și prima mea zi de PLAI din acest an. Imediat ce termin de scris, mă duc spre muzeu. Azi încep activitățile partenerilor culturali și sunt atât de multe încât habar nu am ce o să aleg. Poate nici nu are prea multă importanță. Oricum o să mă distrez și o să învăț lucruri noi!

Credit foto: Flavius Neamciuc & Cosmin Cimil | PLAI 2014

____