E sfârșit de iunie și plouă. Pățăști, cum ar zice compatrioții mei din Ardeal, care-și pun mintenaș o pelerină și niște cizme de cauciu și își văd liniștiți mai departe de treabă. Dar pentru ăia neînvățați cu ploaia, că, probabil, în România lor asfaltul se usucă instant când plouă, e dramă mare la Electric Castle anul ăsta.
Unii au luat-o în râs și glumă, cu bășcălia și meme-urile de rigoare, alții se plâng și cârcotesc, nene, nonstop, explicându-le ei organizatorilor ce și cum trebuie făcut, de parcă s-ar fi adunat în Bonțida effing crema specialiștilor în DacăPlouăLaFestivalogie!
Să se pună paie, pietriș, paleți, eventual să se toarne repede niște asfalt sau niște beton peste iarba înnoroită de la castel. Și o potecă de cărămizi galbene! Și un covor roșu, eventual! Dacă e!
N-am nici un dubiu că organizatorii fac tot ce e posibil să amelioreze situația în condițiile date. S-au adus niște mașinării să se îndepărteze din noroi, s-au pus niște paleți, se aduc niște baloți de paie, chiar cred că fac tot ce se poate și, dacă ar exista alte soluții, mai bune, le-ar pune în aplicare chiar dacă i-ar costa mai mulți bani. Și lumea ar trebui să înțeleagă asta și, pe cât se poate, dacă se poate, chiar să dea o mână de ajutor – în fond, cu cât ajută mai mulți, cu atât situația se îmbunătățește mai repede, nu?
M-a prins ploaia la nenumărate concerte și evenimente outdoor la care am participat, ca organizator sau nu, și am țopăit așa cu la fel de mult spor pe cât aș fi avut dacă era soare, ba poate chiar mai bine, fiindcă soarele și căldura te mai și moleșesc. Și n-am avut nici o problemă cu asta. Experiențele au fost memorabile oricum, pentru că eram acolo pentru muzică, nu pentru prognoza meteo.
Prin urmare, EC poate să fie despre cât de nașpa e vremea, noroiul, ???nu pot să port săndăluțele mele sexy ori pălăriuța mea de hipster???, despre hai să mai găsim niște motive să ne plângem, eventual ???oare am închis robinetul la bucătărie înainte să plec???, despre cât de nașpa sunt organizatorii că n-au organizat și vremea și cât de dezinteresată primăria că n-a asfaltat iarba!
Saaaaauuuuuu…
EC poate să fie despre muzică și artiștii care au fost și vor fi pe scene anul ăsta, despre cât e de faină atmosfera, despre gașcă și prieteni și o experiență memorabilă, despre poze și miștouri cu prietenii uzi fleașcă și ei, despre toate glumele și bancurile cu noroi și ploaie, despre pelerine colorate și dușuri moka, despre freze care stau aiurea și despre ce mișto e că e!
E fix alegerea fiecăruia și nimeni, nici vremea, nici organizatorii, nu poate fi făcut responsabil de alegerea asta!
PS
Meteo Accuweather pt zilele următoare
Plouă la Bonțida?
Woodstock. Download. Rock am Ring. Glastonbury & more. OK?!
Leave a Comment