Am luat o mică pauză de blog pentru că am plecat la plimbare prin țară! Prin toată țara, vreme de aproape o lună, la finele căreia voi fi parcurs aproximativ 2500 de kilometri, alături de cel mai fain grup pe care l-ai putea alege pentru o astfel de călătorie!
O să vă povestesc mai multe de pe drum, imediat ce reușesc să intru într-un ritm de călătorit ȘI scris! În ciuda faptului că nu ne deplasăm mai repede de 120 de kilometri pe zi, sunt atât de multe lucruri și locuri frumoase de văzut în țara asta încât deocamdată nu ma îndur să mă uit mai mult pe ecranul laptopului decât pe geamul mașinii!
Și, oricum, am și diverse lucruri de făcut pe drum, ca orice PR respectabil! Unul, trebuie să admit, care are parte de un proiect foarte fain, alături de oameni mișto, și locuri care se întipăresc pe retină.
Dar să revenim! Am pornit acum o săptămână din București, pentru a realiza cel mai mare desen pe GPS făcut cu bicicletele: o lămâie! Campania-caravană își propune să promoveze un stil de viață activ, cu (mult) sport, și, până la finele ei, sper că o să reușesc și eu performanța de a învăța să merg pe bicicletă! Eventual, dacă se poate, fără să-mi mai rup vreo mână. Sau altceva!
Azi am plecat de la Cluj către Trâncești, în județul Alba, iar traseul, deși greu pentru cicliști, dată fiind diferența mare de nivel, a fost superb și a avut și bonus: frăguțe și zmeură de pădure, parfumate și dulci și la vedere, pe marginea drumului.
La Mărișel, punctul intermediar al zilei, am găsit o pensiune (probabil singura în creierii ăștia de munți) cu cea mai binevoitoare tanti, care a făcut tot posibilul să mulțumească gusturile culinare ale celor din grup.
Apropo de asta, am stat în fiecare seară în alt loc, am mâncat în fiecare zi la altă crâșmă, și nu încetez să fiu uluită cum nu pricep unii patroni cât de mult contează felul în care își tratează turiștii și cât de tare li se rupe de ce vor fraierii de le trec pragul. Practic, în loc să se dea peste cap să le facă experiența memorabilă (și, zău, nici măcar nu e așa de complicat, trebuie doar un bob de bunăvoință), li se rupe într-un mod plenar!
O să mai înjur un pic printre dinți pe tema asta, cu detalii de peste tot pe unde am ajuns, și rele, dar și alea bune, care merită promovate, dar ne pregătim, cătinel, să plecăm de aici. Până acum, într-o săptămână, am parcurs (doar sau deja, cum vreți voi) 750 de kilometri. O mașină de suport cu fotograf, maseur, mecanic, coordonator și eu, trei echipe care pregătesc punctele de hidratare și brandingul de la locațiile în care ne oprim și patru cicliști – două fete, Irina și Ruxandra, și doi băieți, Alex și Cristi – cărora li se alătură, din oraș în oraș, și alții.
Mă gândeam că o să mă cam plictisesc pe drum, dar nici pomeneală. Îmi place la nebunie!!!
Dacă vreți detalii despre plimbarea mea, găsiți aici și aici și aici.
Leave a Comment