Anul trecut, cam pe vremea asta, am avut nevoie de sânge. Nu pentru mine,și oricum nu contează pentru cine în context, sunt sigură că situația ar fi fost – este! – aceeași cam pentru oricine. ???Destinatarul??? se pregătea de o operație serioasă și avea nevoie de sânge preventiv, în caz că. Internarea și operația au fost, cumva, condiționate de procurarea a trei pungi cu prețiosul lichid, donate în numele celui în nevoie.
S-a rezolvat (mulțumesc, încă o dată, celor care au sărit în ajutor!!!), și sper să nu mai trec vreodată prin stresul ăsta, cu atât mai mult cu cât eu însămi nu pot dona – e frustrant cumva să nu poți ajuta.
Am făcut-o, însă, pe vremea când mi se permitea, acum vreo zece ani, și îmi aduc aminte că am fost surprinsă de felul în care arăta centrul de transfuzii – aparatura, pereții, scaunele. Dacă n-aș fi fost atât de determinată să ajut, m-aș fi gândit de două ori dacă nu plec mai puțin sănătoasă decât am venit.
În fapt, felul în care arătau cele 42 de centre recoltare sânge din orașele-reședință de județ (da, numai acolo sunt), era principalul motiv pentru care cei care, teoretic, ar fi putut să doneze, alegeau să n-o facă. Aveți mai jos o prezentare destul de grăitoare:
Iar statul – înainte să vă gândiți, ca și mine, la asta – face doar atât cât știm că poate. E nevoie permanentă de sânge, de educare în sensul ăsta pentru donatori, de centre mai multe, de aparatură mai nouă și personal mai mult, și, ca idee, fiecare pungă de sânge donată costă statul aproximativ trei sute și ceva de lei pentru recoltare, testare și plata beneficiilor pentru donatori.
Taman de-aia, ca și în alte situații în care statul e depășit, vin companii care dau o mână de ajutor prin programele de CSR. În cazul donării de sânge, compania care s-a implicat, de aproape un deceniu, este Vodafone, prin Fundația Vodafone, împreună cu Asociația React,în cadrul unui proiect intitulat generic ???O șansă pentru viață??? – cel mai mare de acest tip la nivel național.
Primele proiecte realizate de cei doi parteneri au presupus informare și educare, urmate de organizarea unor centre mobile pentru donarea de sânge pentru angajați. Apoi, cei doi parteneri și-au propus un obiectiv și mai important: renovarea și/sau dotarea, după nevoi, a centrelor de transfuzii din România. Au început cu Capitala, în două rânduri, 2014 și 2015, apoi au continuat cu restul țării, iar în acest an continuă cu modernizarea a 24 de centre, dintre care opt vor fi și dotate, urmând ca până la mijlocul lui 2018 acest proiect la nivel național să fie finalizat, cu o valoare totală de un milion de euro.
Dar, dincolo de implicarea Fundației Vodafone, cele mai importante cifre sunt acestea: Mai mult de 620.000 de donatori de sange și 414.000 de pacienți au beneficiat pana acum de schimbarile aduse de acest program, iar până la anul se estimează peste 900.000 de beneficiari.
Mai mult, ca rezultat al programului „O sansa pentru viată???, centrele de transfuzie sanguină din România au înregistrat în 2016 o scădere a mediei de vârstă a donatorilor la nivel national, pentru prima dată după 1989. La ora actuala, 30% din sangele donat provine de la donatori tineri fideli.
Mie mi se par rezultate fantastice – chiar și cu un asemenea cost! Și, poate, cu și mai multă educare și răbdare, o să fie convinși încă și mai mulți oameni să doneze. Nu pentru beneficii, nu pentru că, cine știe, poate cineva drag sau chiar ei ar putea avea nevoie, ci pentru că au norocul s-o poată face.
Si eu am donat in acest an, vin niste asistente la firma unde lucrez si pot spune ca nu am simtit absolut nimic, au fost foarte profesioniste si cu siguranta o sa repet experienta.