În zilele astea în care asistăm, intern, la Jocurile Olimpice ale Tupeului Politic, încerc să găsesc toate motivele pentru care încă mai merită să rămânem şi să credem în România, în valorile româneşti – am făcut şi o pagina de FB în care vă puteţi expune motivele, şi vă mulţumesc anticipat dacă scrieţi acolo.

Cum Olimpiada de la Londra începe nu peste mult timp, iar rezultatele sportivilor noştri la alte ediţii ne-am făcut să fim mândri, vedeţi mai jos componenţa delegaţiei care ne va reprezenta la Londra, ca să ştim cui trebuie să ţinem pumnii (sursa)! Portdrapelul echipei noastre va fi Horia Tecău.

AICI e pagina de FB a Comitetului Olimpic Român, puteţi să vă arătaţi susţinerea pentru sportivii români. Vestimentaţia echipei României a fost realizată de… Ivan Patzaikin, în fine, nu chiar de el personal, ci de Olah Gyarfas, designerul brandului Patzaikin.

Vestimentația și accesoriile se înscriu în filosofia generală a brand-ului, aceea de eco, tradiție și calitate, fiind confortabile, naturale și perfecte pentru aventură, şi vor fi comercializate pentru public – fără însemne oficiale – începând cu 27 iulie.

Succes tricolorilor!, astăzi, motivul pentru care nu plec din România.

La cele 15 discipline sportive olimpice vor concura 104 sportivi, care vor fi insotiti de 58 oficiali, plus seful de misiune si adjunctul sefului de misiune. La Londra vor mai face deplasarea si patru rezerve, doua la canotaj si doua la scrima.

La natatie vor face deplasarea patru sportivi si doi oficiali, Camelia Potec, Norbert Trandafir, Dragos Agache si Alexandru Coci urmand a fi insotiti de antrenorii Lucas Philippe Jean Pierre si Ovidiu Galeru.

La polo, cei 13 jucatori, Stoenescu Dragos Constantin, Radu Cosmin Alexandru, Negrean Tiberiu, Diaconu Nicolae Virgil, Iosep Andrei Ionut, Busila Andrei Dan, Chioveanu Mihnea, Matei Guiman Alexandru Barabas, Goanta Dimitri, Georgescu Ramiro, Ghiban Alexandru Andrei, Kadar Kalman Janos si Dragusin Mihai Eduard, vor fi insotiti de antrenorii Kovacs Istvan Lukacs si Cimpianu Remus Ciprian, masorul Paizan Dumitru si de Anatolie Grintescu, ca si conducator al echipei.

La box, pugilistii Andrei Bogdan Juratoni si Mihaela Lacatus vor fi insotiti de antrenorii lor, Gheorghe Napoleon Bonaparte, respectiv Adrian Lacatus.

La kaiac – canoe, lotul va fi format din 11 sportivi, kaiacistele Irina Lauric, Iuliana Paleu, kaiacistii Ionel Gavrila, Stefan Vasile, Toni Ioneticu, Traian Neagu, Ionut Alexandru Mitrea si Bogdan Mada, si canoistii Dumitrescu Lazar Liviu Alexandru, Victor Mihalachi si Iosif Chirila, doi antrenori, Igor Lipalit si Florin Scoica, un asistent – masor Elena Moresanu, si conducatorul Ioan Barladeanu.

La canotaj lotul va fi alcatuit din Grigoras Cristina, Mironcic Eniko, Lupascu Camelia, Cogianu Roxana Gabriela, Cojocariu Adelina Maria, Rotaru Ioana, Albu Nicoleta, Gidoiu Talida Teodora, Dorneanu Irina, Andrunache Georgeta, Andrunache Georgeta, Susanu Viorica, Cozmiuc Marius Vasile, Palamariu Alexandru George, Pîrghie Cristi Ilie, Curuea Florin, doua rezerve, Boghian Andreea Nicoleta si Strungaru Ionel, trei antrenori, Mircea Eugen Roman, Dimitrie Popescu si Marlena Zagoni, asistent medical Anca Nemtoc si conducator Elisabeta Lipa.

La ciclism vom fi reprezentati de Andrei Nechita care va merge insotit de Radu Selejan.

La scrima lotul va fi format din opt sportive si sportivi, Ana Maria Florentina Branza, Anca Maroiu, Simona Cristina Gherman, Rares Eugen Dumitrescu, Gelu Florin Zalomir, Tiberiu Dolniceanu, Radu Horea Daraban, Pascu Bianca Alexandra, doua rezerve, Loredana Dinu (spada) si Alexandru Siriteanu (sabie), trei tehnicieni, Mihai Claudiu Covaliu, Dan Podeanu, si Cornel Razvan Milan, un masor, Mircea Dan Lascar, si medicul Ion Mihai Nicolae.

La gimnastica, lotul mai poate suferi modificari atat in ceea ce priveste componenta echipelor cat si a colectivului tehnic. Deocamdata formula de participare aprobata de CE al COSR este urmatoarea: zece sportive si sportivi: Catalina Ponor, Sandra Izbasa, Raluca Haidu, Diana Bulimar, Larisa Iordache, Flavius Koczi, Ovidiu Buidoso, Marius Berbecar, Cristian Bataga si Vlad Cotuna, cinci tehnicieni, Maria Bitang, Octavian Bellu, Lucian Sandu, Ioan Suciu si Vasile Vug, un kinetoterapeut, Andreia Emilia Ianasi, un medic, Cristian Gheorghe Stoiciu, si oficialul echipei Elena Frincu.

La judo, vor face deplasare sase sportive si sportivi, Alina Dumitru, Corina Caprioriu, Andreea Stefania Chitu, Dan Gheorghe Fasie, Vladut George Simionescu si Daniel Brata, doi antrenori, Florin Bercean si Emil Ioan Morar si medicul Mirela Gabriela Pop.

La tir vor merge Lucia Liliana Mihalache si Alin George Moldoveanu, insotiti de antrenorii Attila Iosif Ciorba si Sorin Babii, acesta din urma si in calitate de presedinte al Federatiei Romane de Tir.

La tenis de masa, lotul va fi format din performerii Elisabeta Samara, Daniela Dodean si Adrian Crisan, antrenorul Viorel Filimon si Cristinel Romanescu, conducator.

La tenis vor concura la Londra Irina Camelia Begu, Monica Niculescu, Sorana Cirstea, Simona Halep, Horia Tecau si Adrian Ungur, antrenori vor fi Sever Dron si Ciprian Porumb, iar Gelu Cosma va insoti lotul in calitate de kinetoterapeut.

La haltere echipa va fi formata din Roxana Cocos, Razvan Martin , Gabriel Sincraian si Florin Ionut Croitoru, doi antrenori Petre Becheru si Nicolae Nitu, si kinetoterapeutul Aurica Valceanu.

La lupte vom fi reprezentati de doi sportivi, Alin Ciurariu Alexuc si Daniel Rares Chintoan care vor fi insotiti de Petrica Carare, respectiv Nicolae Ghita, si medicul Nicolae Ploesteanu.

Cel mai numeros lot, cel de la atletism, va fi format din 17 sportivi, un medic, Limona Adriana Camelia, un asistent medical, Constantin Danicel, conducatorul Ion Buliga si trei antrenori care vor fi desemnati la urmatoarea sedinta a Consiliului Federal al Federatiei Romane de Atletism.

Cele 17 atlete si atleti sunt: Nicoleta Grasu, Claudia Nicoleta Stef, Bianca Perie, Cristina Bujin, Esthera Petre, Lidia Simon, Constantina Dita, Andreea Ograzeanu, Bianca Denisa Razor, Mirela Lavric, Angela Morosanu, Ancuta Bobocel, Elisabeta Birca, Viorica Tigau, Cristina Casandra, Marius Iulian Cocioran, si Viorel Marius Ionescu.

Delegatia de oficiali care va insoti lotul olimpic al Romaniei va fi formata din Alexandru Epuran, sef de misiune, Florin Misca, adjunct de sef de misiune, Dragos Tataru si Arthur Hoffman, responsabili cu probleme administrative, Gheorghita Voicu, sef financiar, Dan Tanase, medicul sef al Echipei Olimpice a Romaniei, si Cristian Butariu, atasat olimpic.

Tot ce se întâmplă în aceste zile pe scena socio-politică a României mă face să regret, din nou, că acum zece ani, când am avut ocazia să plec definitiv de aici am ales să rămân. Sunt aici, însă, şi, în ciuda instincului (de conservare, cred!), care îmi strigă să fug, nu vreau să fac asta, nu vreau să fiu alungată din ţara mea de o clică de farisei, hoţi, tupeişti şi incapabili.

Aşa că îmi caut motive suplimentare de a rămâne, pentru mine şi pentru toţi care cred acum că nu mai e nimic de făcut. Orice, de la faptul că avem locuri minunate în România, până la motivele pentru care putem să fim mândri de cultura noastră şi, uneori, de oamenii care trăiesc aici. Vreau să strâng cel puţin 100 de astfel de motive, exemple, poveşti, imagini, pentru ca, atunci când ne pierdem speranţa, să ştim că avem, totuşi, de ce să credem că ţara asta poate să fie un loc bun în care să trăieşti, cu demnitate şi bun simţ.

Am făcut o pagina de FB în sensul ăsta, ca să ne fie mai uşor să ne strângem motivele: https://www.facebook.com/DeCeNuPlec – vă aştept (şi) acolo.

Mă ajutaţi?

Nu sunt pentru tiluri cancan-iste, iar când le folosesc o fac cu ironia de rigoare, sper că înţelegem cu toţii asta, da?

Bun. Acum vedeţi mai jos motivul tristeţii:

Am lucrat la JN şi, ani de zile, am fost mândră de asta, pentru că s-au făcut o grămadă de proiecte frumoase, unele la care s-a muncit mult, zile întregi petrecute pe teren pentru un reportaj sau pentru a căuta un copil dispărut, pentru a reda românilor bucuria şi mândria că sunt români. Până când a devenit mult prea comercială pentru gustul meu, mi-a plăcut şi Mişcarea de rezistenţă – ideea încă îmi place, apropo.

Dar această primă pagină de azi e prea mult, e ca o insultă adusă tututror celor care au lucrat acolo de-a lungul timpului, tuturor acelora care au făcut reportaje, anchete, care au alergat pe munţi, dealuri şi câmpii ca să scrie poveşti, ca să facă jurnalism pe bune şi care au făcut, cândva, ca JN să fie Cel mai citit ziar din România.

Păcat, mare păcat.

(o să mi-o iau pentru gândul ăsta, dar n-am putut să mă abţin. chiar m-am întristat peste măsură!)

Lume multă ieri, la Romexpo, pentru cea de a treia zi a Tuborg GreenFest powered by Rock the City, singura la care am reuşit să ajung pe motiv de peripluri ieşene. Am prins Evanescence, care s-au auzit brici, şi al căror concert a avut, la bis, cele două piese pe care le aştepta (şi cunoştea) toată lumea: My Immortal şi Bring Me to Life. Prima a fost coloană sonoră pentru diverse drame personale şi cred că nu-s singura care a jelit pe cântecul ăsta, iar despre a doua am aflat de la solistă că videoclipul este filmat în România – habar n-aveam!

foto

Pauză dupa Evanescence, preţ de-o bere şi nişte floricele, poveşti cu ceilalţi bloggeri, saluturi cu unii şi alţii pe care nu-i mai văzusem de ceva vreme şi, pe la 8 şi jumate, chiar dacă nimeni nu se aştepta, Guns N’Roses au apărut pe scenă şi n-au plecat de acolo preţ de trei ceasuri şi un pic, adică ceva mai mult decât a stat, pe scena din Bucureşti, Jon Bon Jovi. De altfel, poveştile din culise spun că relatarea succesului de care s-a bucurat JBJ în România i-ar fi ambiţionat pe Axl &  Co, mai ales că data trecută au dat-o rău în bară.

foto

Oricare ar fi motivul fericitei transformări, Guns N’Roses a încins aseară – şi la propriu şi la figurat – publicul de la Tuborg GreenFest cu un show din care n-a lipsit (vezi setlist) nici una dintre piesele care i-au făcut celebri şi atât de iubiţi de public. Sigur, Axl Rose nu mai arată ca pe vremuri (50 de ani, deh!), s-a mai împlinit pe ici, pe colo, dar, indiferent de asta, vocea nu l-a părăsit iar la capitolul condiţie fizică e de invidiat, ţopăind neîncetat pe scenă vreme de trei ore, cu tricou si geacă ori sacou pe el, sub lumina fierbinte a reflectoarelor – n-are cum să fie floare la ureche aşa ceva, şi cred c-a slăbit cel puţin vreo două kilograme – iată o idee! :D

Şi publicul a fost ok. Noi am stat mai pe margine un pic, în Golden Circle, dar eu m-am dus un pic până în faţa scenei, în primele rânduri, la “saună”, ca să fac nişte poze mai bune, şi acolo se cântau toate piesele, vers cu vers, chiar şi alea care nu erau atât de celebre. S-a cântat, deci, s-a ţipat, s-a aplaudat, totul pentru super atmosferă, una care l-a cucerit atât de tare pe Axl încât, la finele concertului, după ce se aruncaseră pene de chitară şi beţe de tobe către public, şi-a aruncat şi el… microfonul! :))

(după care a spus ca roagă securitatea să i-l recupereze, fiindcă ţine la el. cumva, nu cred că l-a recuperat!)

Solo-urile celorlalţi componenţi ai trupei (Dizzy Reed, Tommy Stinson, DJ Ashba, Richard Fortus  & Bumblefoot) au completat show-ul, permiţându-i lui Axl să-şi schimbe tricourile şi gecile mai ceva ca la un show de modă! La final s-a lăsat cu confetti şi My Way-ul lui Sinatra, pe drept cuvânt: ăsta a fost un spectacol their way!

Felicitări organizatorilor pentru că n-am ce să le reproşez (nu vă daţi seama cât e de rar asta!) şi mulţumiri Tuborg & Golin Harris – să mai faceţi, că mi-a plăcut!

Iată setlist-ul Guns N’ Roses la Bucureşti, 1 iulie 2012, în cadrul Tuborg GreenFest. Revin cu impresii şi (mai multe) foto, deocamdată vedeţi cum s-a văzut de pe scenă via:

Splitting the Atom (Massive Attack song)

1. Chinese Democracy
2. Welcome to the Jungle
3. It’s So Easy
4. Mr. Brownstone
5. Sorry
6. Rocket Queen
7. Estranged
8. Better
9. Richard Fortus Guitar Solo
10. Live and Let Die (Paul McCartney & Wings cover)
11. This I Love
12. Shackler’s Revenge
13. Motivation (Tommy Stinson song) (Tommy Stinson on lead vocals, with band introductions)
14. Dizzy Reed Piano Solo (Baba O’ Riley)
15. Street of Dreams
16. You Could Be Mine
17. DJ Ashba Guitar Solo (Ballad of Death)
18. Sweet Child O’ Mine
19. Another Brick in the Wall Part 2 (Pink Floyd cover) (with Axl on piano)
20. Axl Rose Piano Solo (Goodbye Yellow Brick Road/… more)
21. November Rain
22. Glad to Be Here (Bumblefoot cover) (Bumblefoot on lead vocals)
23. Don’t Cry
24. Civil War
25. Used to Love Her (Introduced as a romantic song)
26. Riff Raff (AC/DC cover) (First time played live in … more)
27. Knockin’ On Heaven’s Door (Bob Dylan cover)
28. Jam
29. Nightrain

Encore:

30. Jam
31. Madagascar
32. Dead Flowers (The Rolling Stones cover)
33. Jam
34. Patience
35. Jam
36. Paradise City

Bună! Numele meu este Ruxandra Predescu şi îmi plac poveştile

Aşa am început ieri, la TEDx-ul din Iaşi, cu povestea îndrăgostirii mele de teatru.

Iniţial, prezentarea mea era mai centrată pe ideea Cultura face diferenţa, cu ceva antropologie şi cu o grămadă de exemple de oameni sau comunităţi care s-au dezvoltat, inclusiv economic, nu doar social, prin cultură, şi chiar cu exemple locale – fiindcă m-am documentat în sensul ăsta în cele două zile petrecute la Iaşi. Şi, fireşte, cum altfel, o scurtă poveste despre FITS din aceeaşi perspectivă. Cum am fost rugată de organizatori, însă, am virat-o spre lucruri mai concrete legate de comunicarea FITS-ului şi apoi m-am mutat la Iaşi, spunându-le celor din sală cât mult mi-au plăcut lucrurile descoperite în oraşul lor. Şi sper că i-am convins ca ceea ce au spus, toţi, în încheierea speech-ului meu, Cultura face diferenţa, este real şi se întâmplă!

Mi-a plăcut la TEDx Iaşi pentru că am văzut multe feţe tinere, oameni frumoşi care cred că pot schimba ceva, altfel decât ieşind în stradă, altfel decât uitându-se la televizor, prin participare. Şi, aşa cum am văzut eu Iaşiul, oamenii cu care am vorbit, felul în care a fost organizat şi comunicat TEDx-ul, chiar cred că am motive să fiu optimistă în legătură cu potenţialul existent în oraş.

Am reţinut ideea lui Marius Ursache, bravatar.me, mult plăcut (de altfel, mi s-a părut cea mai bună prezentare), dar şi altele dintre cele expuse de vorbitori şi singurul regret este că a trebuit să plec atât de repede, altfel pierdeam avionul, şi nu am apucat să mai stau de vorbă cu participanţii.

De reţinut, admirat şi aplaudat, efortul şi rezultatul rapsodului Cosmin Vaman, care a făcut, pe loc, în timp ce se desfăşura, balada TEDx-ului şi un rezumat cu mult mai bun decât aş putea eu, cu sau fără note muzicale! Ascultaţi!

În fine, felicitări organizatorilor, dar şi participanţilor, pentru deschidere şi pentru că au fost un public atât de generos! Bravo!

Ştiu, sezonul cireşelor e aproape trecut, şi totuşi eu n-am apucat să mă satur, aşa că iată-mă iar în piaţă, mai pe la închisul tarabelor, să iau… ei bine, da, cireşe!

Dau o raită pe la tarabe, nu sunt, ah, ba da, la una singură, şi mă îndrept glonţ către locul cu pricina. În faţa tarabei, un bărbat între vreo două vârste, aşteaptă să i se cântăreasca. Pe tarabă mai sunt doar câteva mâini de cireşe şi-i spui celui din faţa, mai în glumă, mai în serios, să-mi lase şi mie măcar o jumătate de kilogram.

Clientul se face că n-aude, dar, cu un zâmbet de satisfacţie,  îi zice vânzătorului să le pună şi pe cele rămase, chiar dacă avea deja două kile în sacoşă, atât cât ceruse la început. Eu nu pricep răutăţile astea, mi se par tâmpite, şi le taxez, aşa că atunci când vânzătorul m-a privit oarecum întrebător, i-am zis să i le pună toate, că altfel poate-l bate nevasta acasă pe client, o avea normă la cireşe. Sunt ultimele, nu? Of.

Vânzătorul zâmbeşte, i le pune pe toate şi, cât îşi împachetează ăla pungile, în timp ce eu dau să plec, îmi face semn şi mai scoate o lădiţă, apoi mă întreabă cât vreau să iau. Clientul cel nesuferit, sare în sus şi zice că le ia şi pe alea.

– Astea nu-s de vânzare, îi zice omul de la tarabă în timp ce-mi cântăreşte mie fructele. Le păstrez pentru cineva.

Nu sunt, dar ar fi putut să fie cele mai rele cireşe din lume, şi tot nu le-aş fi mâncat c-o satisfacţie mai mare, fiindcă ştiu că le-am obţinut tocmai pentru că nenea cel nesuferit a vrut să le ia el pe toate! Na! :))

Am obiceiul de a fi atentă la oameni şi întâmplări pe stradă. Cred că e deformaţie profesională şi nu se ştie niciodată de unde iese o poveste. Aşa că mă uit. Acum, c-a venit vara, iar eu am ditai ministerul peste drum, cu multe cunoane-funcţionare, mai tinere sau mai puţin tinere, am devenit mai atentă la cum merg femeile pe tocuri.

Le vezi pe unele bălăbănindu-se nesigur, cu genunchii flexaţi şi călcâiele în toate direcţiile, de ţi se face şi milă! Vara asta, am aflat eu din discuţiile despre stil găzduite de programul Activia*, se poartă inclusiv tocurile groase, pătrate, sandale vesele în culori vii. Nu puteţi pe tocuri cui, nu e problemă, poftim, se poate cu astealalte, pe care se umblă relativ mai uşor.

Nu ştiu cum, dar n-am avut niciodată probleme în a merge bine pe tocuri şi ani de zile cele mai multe din încălţările mele erau la înălţime. N-am făcut exerciţii, pur şi simplu m-am suit pe ele şi am păşit fără să mă clatin! Înţeleg cum moda, mai ales cp un toc te înalţă, îşi oferă o altă postură, lungeşte o gambă nefericit tăiată şi ne face mai feminine, mai seducătoare, mai sigure pe noi.

Dar dacă nu ştim să ne ţinem ca lumea pe tocuri, mai bine renunţăm decât să defilăm pe străzi cu nesiguranţa unei femei cu mult alcool la bord. Părerea mea!

Atenţie! Din când în când, zic medicii, alternaţi tocurile înalte cu ceva mai confortabil, oricât de bine vă ţineţi pe tocuri. Cu timpul, picioarele se pot deforma, coloana nu e nici ea foarte confortabilă cu poziţia respectivă, iar muşchii gambei au, de asemenea, de suferit.

* mai găsiţi acolo sfaturi legate de alimentaţie sănătoasă şi reţete, sport (da, chiar şi dacă nu aveţi vreme sau chef de sală), iar Emilia Popescu are mereu o vorbă bună pentru oricare dintre cei aproape 10.000 de fani Activia înscrişi în program!

După ce Tarom a considerat că poate nu mă trezisem prea bine de dimineaţă şi m-a zguduit serios atât în drum spre Iaşi cât şi la aterizare, pe o pistă foarte scurtă – mai că îmi venea să aplaud pilotul la aterizare – în apropierea unui teren proasăpăt săpat, am ieşit în lobby şi am dat nas în nas cu două fete zâmbitoare care mă aşteptau pe mine!

Iar afară, tot pe mine mă aştepta un Lexus care milita pentru Ideas worth advertising cam aşa

de’ntorcea lumea capul pe stradă după noi!

Ieri aveam şi nişte planuri, dar le-am ignorat. N-am mai fost la Iaşi de acu’ vreo 15 ani, tot o (prea) scurtă trecere, aşa că, în compania Corinei şi, mai apoi, a Ralucăi, am colindat un pic centrul.. cam până a început să plouă şi ne-am refugiat pe terasa de la Select, unde au cel mai bun serviciu şi cel mai bun tort de mere şi cafea la ibric!

Iaşiul se (re)construieşte, dar asta nu-l împiedică să te învăluie cu un aer întrucâtva boem şi te priveşte la fel de curios pe cât îl priveşti tu. Şi chiar dacă nu cunosc multă lume la Iaşi, se pare că ştiu pe cine trebuie, întrucât seara am fost îndrumată către anticariatul lui Mitică Grumăzescu de pe Lăpuşneanu, un loc din alt epocă, al cărui amfitrion are o fermecătoare efervescenţă cu care te cucereşte.

De cum intri, la uşă te întâmpină o mâţă cu doi pui – au codiţele mici şi semeţe nu mai mari de un creion – şi, inevitabil, la vederea ghemotoacelor, nu poţi să nu zâmbeşti. Aşezate cuminţi pe rafturi, sute de cărţi te îmbie să le cunoşti. Pe lângă ele, bijuterii, amintiri, albume, zeci de mii de ilustrate, o colecţie L’Illustration din secolul trecut, un evantai cât mine de înalt, nenumărate viori, tablouri şi două studente care exersează, una la pian, alta la vioară.

De altfel, se aude mereu muzica – de preferat clasică – în colţul ăsta de lume, parcă neatins de trecerea timpului, în ciuda faptului că Dom’ Mitică e atât de… fresh! Îmi ia aproape jumătate de oră ca să parcurg – superficial – parte din titlurile de pe rafturi şi să cercetez celelalte obiecte, dar şi să alint un pic pisoii. Mai devreme, pe stradă, un bătrân se apropiase de mine cu o carte în mână: Cumpăraţi-o, domnişoară, să am şi eu de-o pâine, daţi-mi un leu pe ea. Am cumpărat-o, era Contesa Cosel din colecţia Romanul de dragoste, iar în interior am găsit presate trei flori de colţ.

– De ce îşi vând oamenii cărţile?, îmi întreb gazda.

– Fiindcă se mută, fiindcă nu mai au nevoie de ele, fiindcă sunt greu de şters de praf, iar bătrânii pentru că moştenitorii le spun să pot să facă asta, pentru că lor nu le trebuie maculatură…

Mi se pare ceva extrem de trist în orice carte înstrăinată “pentru o pâine”, chiar dacă pricep că celuloza nu ţine loc de hrană. În Anticariatul lui Dumitru Grumăzescu am zâmbit ca la întâlnirea cu prieteni vechi de fiecare dată când am recunoscut o copertă din biblioteca părinţilor, cea care mi-a făcut copilăria încă şi mai frumoasă.

Mai târziu un pic, gazda mi-a arătat o poezie scrisă de Ion Minulescu iubitei (da, o alte femeie decât Claudia Millian, nevastă-sa), manuscris original, deci am ţinut în mână chiar hârtia pe care şi-a aşternut gândurile unul dintre poeţii mei preferaţi – ce emoţie frumoasă! – dar şi o scrisoare de dragoste, nebună şi, în acelaţi timp, lucidă, a aceluiaşi bărbat către aceeaşi femeie, semnată, poetic şi trist, “Ton Ex-Dieu”.

Sunt sigură că, după atâţi ani, nu ar reprezenta o indiscreţie, însă nu voi scrie mai mult despre asta – sunt lucruri pe care, aşa cum am spus şi în alte rânduri, le păstrez pentru buna funcţionare a sufletului propriu. Şi tot aseară, la anticariat, am mâncat prima felie de pepene roşu pe anul ăsta, dulce şi zemoasă ca romanţele lui Minulescu!

Şi mi-am pus şi o dorinţă, sic!

Ieri, la piaţă, la cireşe, ţigări şi brânză de vaci am nimerit de fiecare dată după cineva care cumpăra, adică am aşteptat “la rând” – pun cu ghilimele fiindcă o persoană în faţă nu e chiar rând. Oameni de toate soiurile în faţa mea, dar nici una dintre aceste persoane nu a spus Vă rog sau Mulţumesc vânzătorului, şi n-am putut să nu observ asta, fiindcă lipsa acestor cuvinte elmentare m-a zgâriat ca un dezacord între subiect şi predicat.

Mai pe seară am avut o discuţie faină cu cineva care-şi face lucrarea de dizertaţie pe tema cetăţeţanului (român) în democraţie, cum e el, cum ar trebui să fie, discuţie care a ajuns – cum altfel?! – la problemele societăţii contemporane, politică şi, inerent, schimbare.

În timp ce discutam despre lucrurile astea, eu fiind oarecum pesimistă în legătură cu această schimbare, peste drum de terasa la care mă aflam împreună cu interlocutoarea mea, au “erupt” patru tinere. Gălăgioase peste măsură, îmbrăcate ţipător, râzând şi împingându-se, înjurându-se, dar nu a ceartă ci pur şi simplu ca formulă de adresare, aceste patru tinere au apărut exact când spuneam că n-am motive de optimism în ceea ce priveşte posibilitatea ca schimbarea în bine să vină de la generaţiile viitoare, parcă pentru a-mi întări spusele.

În imediata mea apropiere, cea în care aleg să exist – reală şi virtuală deopotrivă – sunt oameni faini şi întâmplări frumoase, însă imediat ce ies din acest “costum de protecţie” (şi ies des) dau de oameni care parcă şi-au pierdut omenia şi care nu se mai obosesc să respecte ori să transmită nici cele mai elementare reguli de bun simţ şi de bună creştere.

În condiţiile astea, sunt încă şi mai convinsă că subiectul pe care mi l-am ales pentru sâmbătă, la TEDx Iaşi, Cultura face diferenţa, este disperat necesar şi potrivit temei evenimentului, şi anume Ideas worth advertising.

Să-mi ţineţi pumnii: am emoţii!