Acum un an, Kimberly Hester, o profesoară asistentă de la o şcoală din Cassopolis, Michigan, a postat pe contul ei de facebook fotografia unui colege… mă rog, de fapt asta e mult spus, fotografia reprezenta, de fapt, o pereche de pantoloni lăsaţi în vine şi vârful unor pantofi ce se vedeau ieşind de sub pantaloni. Contul lui Kimberly era vizibil doar de către prieteni, dar printre aceştia se afla şi părintele unui copil de la şcoala la care preda ea. Părintele a sesizat şcoala, iar managemenul i-a cerut lui Kimberly să-i acorde acces pentru a vedea pagina acesteia de Facebook, lucru pe care ea l-a refuzat în repetate rânduri.
Problema a escaladat, ajungând la nivel de district, iar Kimberly a primit o scrisoare prin care i se spunea că dacă refuză în continuare să acorde acces la pagina ei de Facebook, autorităţile vor lua în calcul cea mai rea variantă şi vor proceda în consecinţă. Kimberly a refuzat din nou şi a fost trimisă în concediu şi apoi suspendată.
Hester Kimberly a dat şcoala în judecată iar procesul are loc luna viitoare.
***
În acelaşi timp, pe 23 martie, facebook a anunţat că va proteja intimitatea utilizatorilor săi chiar dacă asta înseamnă să meargă la tribunal, ca răspuns la din ce în ce mai frecventele cereri ale angajatorilor de a afla parolele de FB ale angajatilor – actuali sau potenţiali.
Facebook takes your privacy seriously. We’ll take action to protect the privacy and security of our users, whether by engaging policymakers or, where appropriate, by initiating legal action, including by shutting down applications that abuse their privileges…
Sunt mai mult decât de acord că parola oricărui cont personal de mail sau pe orice reţea socială e o informaţie care nici măcar nu ar trebui solicitată de angajator, cu atât mai puţin trecută la “impuse”, însă cazul Hester e un pic diferit fiindcă, din câte înţeleg, aici nu era vorba de solicitarea parolei ci de solicitarea de a vedea ce postează pe pagina ei. Nu e mai puţin o încălcare a intimităţii însă, pe de altă parte, cum ar putea să se protejeze un angajator (sau oricine, că tot veni vorba) de informaţiile false şi răuvoitoare publicate de angajaţi pe conturile lor, private sau nu?!
Până la urmă, într-o epocă în care orice persoană cu acces la internet e un “publisher”, până unde e libertate de exprimare şi de unde poate începe abuzul?!
După experienţa de la Premiile Gopo, la finele săptămânii trecute am fost la două evenimente, un party şi o lansare, ambele cu dress code: la party era cu temă, Made in China, iar pentru lansare am fost informate că trebuie să fim în fuste lungi, ca de prinţesă, scenariul fiind unul de poveste iar invitaţia pe măsură.
Vineri, la party, nu s-a îmbrăcat toată lumea conform cerinţelor organizatorilor, cu toate că tema era mai mult decât generoasă la oferit idei, şi mă întreb la ce naiba te mai deranjezi să te duci la un Theme Party dacă îţi pui aceleaşi haine ca la orice party când, de fapt, ăsta e tot schepsisul şi distracţia?! Dar, ok, un party e un eveniment informal, intrarea s-a plătit, aşa că fiecare era întrucâtva liber să aleagă.
Ieri, însă, la lansare, deşi majoritatea invitatelor au venit cu fustă lungă, au fost şi excepţii, fuste scurte şi chiar blugi. Sunt conştientă că s-ar putea să-mi pun în cap nişte doamne şi domnişoare din online, dar o s-o spun, cu speranţa că bunele intenţii se văd printre rânduri: mai ales atunci când ţinuta la un eveniment este indicată de organizator, ea ar trebui respectată! Dincolo de faptul că aşa respecţi pe cel/cea care, la rândul său, ţi-a arătat consideraţie invitându-te, mai există cel puţin un motiv pentru care spun asta.
Când mergi la un eveniment de genul ăsta (dar e valabil şi pentru un concert la Ateneu, de exemplu), intri într-o poveste, într-un scenariu. E mai mult decât concert sau lansare, e o experienţă cu totul, iar experienţa asta e întregită de o sumă de detalii printre care, da, şi ţinuta spectatorilor/invitaţilor. Organizatorul, că de-aia e organizator, e creatorul poveştii, el ştie cel mai bine ce urmează să se întâmple şi cum tu, invitat, te poţi integra cel mai bine, în aşa fel încât experienţa ta să fie premium. E o poveste în al cărei personaj te transformi, şi doar aşa o trăieşti pe deplin! Remember Zonga Party şi ce drăguţ a fost că lumea s-a îmbrăcat conform indicaţiilor. Fără asta ar fi fost doar o petrecere, la fel ca oricare alta, şi nu una specială!
Da, ştiu, ţinuta cu fustă lungă nu era o condiţie ci doar o indicaţie şi o rugaminte a organizatorilor şi, în definitiv, nu te întoarce nimeni din drum de la intrarea în Ateneu dacă eşti îmbracat(ă) ca la discotecă… deşi ar trebui!, ba chiar s-ar putea să-ţi placărespectivul concert. Totuşi, când e vorba de un eveniment, de un loc special, n-ar trebui să ne respectăm şi să-l respectăm pe deplin, inclusiv prin adoptarea unei ţinute adecvate sau indicate?!
Poate greşesc, poate sunt prea conservatoare sau prea PR, fiindcă înţeleg ce va să însemne designul unui eveniment şi cât contează ca detaliile să se alinieze întocmai precum planetele, dar… Nu preferaţi şi voi prinţesele astea:
în locul celor de mai jos? Ştiu, aceleaşi personaje doar ţinutele diferă. Sunt frumoase, sunt minunate, dar nu sunt din poveştile pe care le ştim! Sau, mă rog, din cele pe care le ştiu eu :)
În fine, nu, nu haina îl face pe om. Dar, din când în cand, haina face personajul :)
Bag seama că e al doilea sfârşit de săptămână consecutiv în care zburd pe-afară cu diverse trebi şi evenimente şi nu scriu pe blog şi de-acum ştiu că s-au strâns ceva poveşti şi veşti de dat, experienţe de povestit şi poate chiar niscaiva daruri printre rânduri. Dar să nu anticipăm! Până una-alta, azi vorbim de ciocolatăăăăă!
Sâmbătă, Andreea, pe post de Charlie sau aşa ceva, ne-a băgat pe câţiva în bucătărie… dar nu în orice bucătărie ci în cea de la ChocoWorld, pentru un seminar ciocolăţesc, chestie pe care, iniţial, am vrut s-o refuz pentru că, se ştie, mie nu prea îmi place ciocolata. Am acceptat până la urmă, tentată de ideea de a-mi face eu, cu mânuţele astea două, propria tabletă de ciocolată şi praline cu orice combinaţii poftesc!
Mai mult, după o scurtă documentare pe net, am aflat că există o mulţime de motive pentru care consumul acestui dulce-amărui e sănătos şi cum pe mine mă preocupă obiceiurile sănătoase… ce să mai!, sâmbătă după prânz m-am dus la Chocoworld Heidi Concept Store din Pantelimon dimpreună cu alţi copii mari, ca să ne facem ucenici întru ciocolăţire!
Din start, vreau să spun că mi se pare foarte mişto ideea celor de la Heidi de a oferi publicului o asemenea experienţă, iar lecţiile astea sunt o experienţă inedită şi pentru copii şi pentru adulţi, pentru că te introduc în lumea de ciocolată, cu informaţii multe şi îţi pun la lucru toate cele cinci simţuri – da, şi auzul, fiindcă nucile caramelizate se crănţănesc!:p
Aşa am aflat istoria boabelor de cafea, de unde vin şi unde se duc, dar şi cum Coasta de Fildeş e cel mai mare exportator la nivel mondial. După ce sunt culese, boabele de cacao 
se usucă, prăjesc, mărunţesc, în fine, trec printr-o grămadă de aventuri ca să ajungă “masa de cacao” care, la rândul ei se împarte în pudră şi unt/ulei
Ca să iasă ciocolată din treaba asta, se mai adaugă, în variate cantităţi, lapte praf, zahăr, vanilie şi lecitină, iar combinaţiile duc la cele trei tipuri principale de ciocolată: albă, neagră şi cu lapte.
După ce am aflat toate aceste lucruri, ciocolata lichidă s-a turnat pe masa de lucru din granit şi a fost răcită şi plimbată de colo-colo:
după care a fost turnată în forme…
şi apoi decorată cu toate bunătăţile! Fiindcă mi-a fost greu să aleg între cireşe sau portocale confiate, nuci, alune de pădure şi migdale caramelizate, si multe alte fructe şi arome, de la lămâi la sare de Himalaya, boabe de piper roşu sau mentă, am încercat, pe cât posibil ca fiecare pătrăţică din ciocolata mea să aibă o altă combinaţie, motiv pentru care nu e nici pe departe cea mai drăguţă din lume:
Serios, acum!, uitaţi şi voi din câte chestii aveam de ales:
Pralinele, însă, realizate tot după sistemul “cu de toate” arată ceva mai îngrijit:
Sunt umplute cu ciocolată cu rom şi sunt foarte bune! Parol! La fel şi ciocolata cu alune întregi sau pralinele cumpărate din magazinul ChocoWorld, la preţuri de fabrică, başca tabletele pe care le-am găsit la ofertă, 3+1 sau 5+1, numai bune de dăruit via Iepuraş, că tot vine Paştele, iar mama, cel puţin, e maaaare fan ciocolată, deci ştiu c-o să se bucure de “shoppingul” meu!
Alţi colegi de ciocolăţit au făcut figurine iepureşti pe care le-au ornat singuri. De notat: toate figurinele de ciocolată Heidi se ornează manual!
Mai multe detalii despre ce înseamnă, cum se desfăşoară şi cât costă un seminar la ChocoWorld by Heidi, dar şi info interesante despre ciocolată, găsiţi la ei pe site, aici şi cred că ar trebui să încercaţi experienţa asta fiindcă o să placă indiferent dacă sunteţi mari fani ciocolată sau mai degrabă nu prea, aşa, ca mine! Enjoy!
PS Foto by me & Mihai
Nu sunt genul care mută pe alt canal când intervine calupul de publicitate, exceptând reclamele la Catena şi Colon Help, care mă scot, inevitabil, din sărite!, ba chiar mă uit atent la unele dintre ele, să văd cum sunt făcute, să văd ce beneficii prezintă… în fine, deprinderi de comunicator!
Adăugând peste asta faptul că-s femeie, fireşte, reclamele la produse (mai ales noi) cosmetice mă interesează cu atât mai mult şi, în special, cele destinate îngrijirii şi colorării părului. Aşadar, măşti, şampoane, balsamuri şi vopsele? Trimiteţi informaţia către mine, vă rog!
… dar poate nu chiar pe toată?! Uite care e treaba! Culoarea părului meu roşcat provine dintr-un tub, că aia e, mă trag din neam de oameni şateni, ce să fac?! În consecinţă, ar trebui să folosesc produse pentru păr vopsit, nu? Să-i protejeze pigmentul şi alea alea! Boooon! Dar, dincolo de asta, părul meu are tendinţe de uscare la vârfuri, mai ales că, pe fuga fiind cam de fiecare dată, îl chinui neostenit cu uscătorul, aşa că trebuie să folosesc (şi) produse hidrantate şi/sau produse care sunt destinate refacerii structurii firului de păr!
Dacă mai punem la socoteală faptul că e ondulat de la mama tata lui (al meu, de fapt!) şi că de cele mai multe ori îmi place să-l port netezit, mai adăugăm în ecuaţie şi produse pentru păr ondulat/netezire, la care, musai, se adaugă cele pentru volum! Că neted, ok, dar cu volum ne place, place, place! Şi mai e şi-o gamă pentru străluciri “ca de diamant”, vorba reclamei, şi cred, adică sigur şi asta mi-ar plăcea foarte tare!
Fără deosebire, în toate reclamele la produse pentru îngrijirea părului, îndiferent de “problema” pe care se presupune că o adresează produsul, pletele protagonistelor se unduiesc seducător, strălucitor, perfect colorat, îngrijit şi hidratat fir cu fir, “pentru că merită”.
Pusă faţă în faţă cu toate aceste posibilităţi, practic nelimitate, îmi pare că dacă aş fi măcar puţin obsedată de starea propriei podoabe capilare, ar trebui să-mi petrec cea mai mare parte din timp spălându-mi părul, apoi îngrijindu-l frumos cu măşti şi alte soluţii care rămân în el după spălare (leave-in-uri), spumă şi fixativ, ca să reziste coafura! Păi nu?! Păi nu, că doar nu-s nebună!
Şi totuşi, eu cu ce ar trebui să mă spăl pe cap?! De protecţie a culorii, volum, pentru păr ondulat, nehidratat, pentru netezire, strălucire… Aoleu! Aoleeeeeeu!
Şi, că tot veni vorba, de ce naiba domnii nu observă când ne tundem, coafăm, schimbăm culoarea părului?! Eu sunt norocoasă la capitolul ăsta, poate şi pentru că schimbările mele sunt, de obicei, radicale, dar e o practică generală! Ea zâmbeşte dulce gen “iubi, nu observi nimic schimbat la mine?”, el pricepe zâmbetul însă mintea lui nu procesează: “Doamne, iar zâmbetul ăla! Oare ce şi-a făcut?”, după care îndrpzneşte, timid: ăăăă, ţi-ai făcut ceva la păr?!
Şi după care ea stă îmbufnată tot restul serii fiindcă, vezi bine, el nu observase şuviţele cu un sfert de ton mai închise decât erau ieri! Nu-ţi pasă deloc de mine!
Un nou proiect de lege tulbură întrucâtva apele liniştite ale societăţii adormite, unul prin care femeile care doresc să facă o întrerupere de sarcină ar trebui să fie puse on hold pentru vreo cinci zile, cât să discute cu un psiholog care să le arate imagini înspăimântătoare şi care, la o adică, să încerce – presupun! – să le convingă că nu e bine ce au de gând să facă.
Dincolo de subiectul oarecum dificil de abordat “la liber”, n-am putut să nu observ că bloggerii care au scris despre acest subiect sunt doar domni: Arhi, Nihasa, Vali şi Alex. Ulterior am mai descoperit un articol scris de Dollores Benezic, bine documentat, pe puncte, dar ideea e că au scris despre asta evident mai mulţi bărbaţi decât femei – oare de ce?!
Proiectul se cheamă, suficient de elucubrant, “propunere legislativă privind înfiinţarea, funcţionarea şi organizarea cabinetelor de consiliere pentru criza de sarcină” – de unde îmi dau seama, dragi cetitori, că nu e despre femei, despre sarcini şi despre consiliere ci despre nişte cabinete şi nişte psihologi care acum stau pe bară! Mai mult, din expunerea de motive aflăm că e vorba de “centre de consiliere pentru femeile cu sarcina nedorită”.
Păi, stimaţi parlamentari, dacă pornim de la premisa că e nedorită, şi nedorită e, de vreme ce femeile intenţionează s-o întrerupă, atunci despre ce naiba consiliere mai discutăm?! Citesc acolo chestii precum “instituirea unei perioade de gândire”… what the fuck, iertaţi-mi franceza!, îşi imaginează vreun parlamentar că femeile care aleg întreruperea unei sarcini se duc la medic să facă asta ca la piaţă?! Că nu sunt conştiente de ce (o) fac, sau cum?!
“este extrem de importantă pentru sănătatea fizică şi psihică a naţiunii noastre”, se arată în expunerea de motive, “informarea pacientelor solicitante de avort cu privire la existenţa alternativelor*, la riscurile şi efectele intervenţiei” – mă întreb câte întreruperi de sarcină o avea la activ deputatul Dugulescu, unul din iniţiatori!
Şi cam de când a început statului să-i pese de sănătatea naţiunii?! De când s-au oprit o mulţime de programe naţionale în sensul ăsta? De când pacienţii cronici au probleme în procurarea medicamentelor compensate (scumpe, oricum), sau de când bolnavii de cancer au fost la un pas de a nu mai avea citosatice?!
*case maternale, asistenţă maternală, adopţie
Mai departe aflăm din acelaşi document, că în alte ţări civilizate din UE aşa se face, cu o perioadă de reflecţie între 48 de ore şi o săptămână, şi că din practica unui ONG în domeniu, din 5000 de femei însărcinate consiliate, 500 au renunţat şi azi sunt mame împlinite şi fericite! Hai, pe bune!?
Mai mult, poate că în ţările alea civilizate se face educaţie sexuală mai multă, mamele chiar sunt susţinute de stat, iar statul are nişte alternative mai ok decât casele de copii din România unde sunt bătuţi, sedaţi şi, în general, ajung, ei, copiii, la concluzia că mai bine nu veneau pe lume! – nu spun că asta e o practică generală şi că nu sunt, în casele maternale şi oameni deosebiţi, care fac tot ce pot ca aceşti copii să crească, pe cât se poate, înconjuraţi de iubire şi atenţie, ca şi cum ar fi fost doriţi!
Sunt pe deplin conştientă şi de acord cu fapul că întreruperea unei sarcini este un moment traumatizant. Dar nu cumva e de două ori mai traumatizant să aduci pe lume un copil nedorit? Nu cumva în loc să faci o lege pentru cabinete de consiliere faci mai multe cabinete de planning, în aşa fel încât avorturile să nu se mai producă pe bandă rulantă?! Nu cumva îi înveţi pe tineri că folosirea prezervativului nu diminuează plăcerea actului sexual sau cum se iau pilulele anticoncepţionale? Nu mai bine, în loc să plăteşti salarii de psihologi sictiriţi, faci educaţie sexuală în şcoli, în locul religiei, de exemplu?!
Mai pe scurt: ce fac parlamentarii români când există o problemă? – fiindcă, da, există, avem cel mai mare număr de întreruperi de sarcină din Europa! Păi ce să facă?! În loc să trateze cauzele, ei tratează efectul – prost şi ineficient!
Da, o să treacă proiectul ăsta. Şi nu, n-o să se schimbe nimic, de fapt: e doar o birocratizare a întreruperilor de sarcină. Tocmai fiindcă parlamentarilor le pasă, vezi bine, atât de mult de sănătatea naţiunii! Şi fizică şi psihică! Bleah!
PS Nu, Alex, nu e bine sa fie gratuită întreruperea de sarcină, că asta nu e profilaxie!
Fiindcă se tot vorbeşte de cum să meargă bloggerii cu idei la client şi la agenţii, le-am luat la întrebări pe iniţiatoarele Bloggeri la schimb fiindca mie proiectul ăsta mi se pare un exemplu de bună practică doi punct zero! Interviurile au fost făcute acum 10 zile, dar abia azi le public pentru că e gata monitorizarea şi am vrut să vedeţi tabloul complet.
În caz că n-aţi auzit de proiect, Bloggeri la schimb e o iniţiativă TVdece & Nebuloasa, care s-au dus la Siemens şi au propus un proiect, pe cât de funny pe atât de serios! Măi, Siemens, au zis ele, nu vrei tu să pui nişte bloggeri la muncă? Şi, ca să nu le fie viaţa prea uşoară, ia transferă-i! De la Cluj la Timişoara şi viceversa! Şi Siemes a zis că Wow, ce idee mişto! Şi s-a făcut! Şi se mai face, de data asta cu schimb între Braşov şi Sibiu! Iată interviurile, aşadar, cu Alina şi cu Tiţa şi, urmează, într-un alt articol, cu Dan de la Siemens.
Atenţie, fetele vorbesc ceva, aşa că e un articol mai degrabă lung!
1. Cum s-a născut proiectul, care a fost mecanismul genezei, ca să zic aşa! :))
Oltea: Ideea a aparut prima oara la o discutie despre Cluj Brands Tour, in care Alina si Razvan imi povesteau despre ce au de gand sa faca in turul companiilor clujene. Apoi, la o alta intalnire, ne-am adus aminte de discutia de atunci si i-am facut un contur mai clar, mai bine definit. Nici noi nu stiam bine ce vrem sa facem, ideea era sa ne distram impreuna cu alti bloggeri si era amuzant sa ne gandim ca i-am putea trimite pe altii la munca, sa vada cum arata o companie din interior. Urma sa gasim compania dispusa sa accepte asa o idee nebuneasca.
Alina: atâââât!
2. De ce Siemes, şi care a fost reacţia sponsorului. A cerut ajustări ale proiectului în vreun fel?
Alina: Proiectul nu a fost gandit targetat pentru o companie anume in prima faza. Ne-am gandit insa ca ar fi interesant ca pentru o zi bloggeri sa incerce alta meserie. Tita a colaborat excelent anul trecut cu cei de la Siemens (în Siemens Race) si atunci gandurile noastre s-au indreptat spre ei. Pentru ca sunt o companie catalogata drept tehnica dar care are angajati extrem de deschisi inspre zona de online. Atat de deschisi incat au spus “Da” la propunerea noastra in urma unui telefon dat de catre Tita lui Dan Santimbreanu, Head of Corporate Communications , caruia nu pot decat sa-i multumesc pentru incredere. Mai mult, in ambele orase in care am implementat proiectul simultan am avut parte de suportul Cristinei si Andreei, Coorporate Communication la Simens, care au fost liantul intre angajatii Siemens si noi, bloggerii.
Oltea: Pentru ca stiam ca Dan Santimbreanu e la fel de nebun ca noi :)) Il cunoscusem anul trecut in Siemens Race si statusem cu el de vorba destul de mult incat sa stiu ca ar putea accepta propunerea noastra. L-am sunat pe Dan intr-o dupa-amiaza de octombrie. Spre surprinderea mea, a zis “DA” la trei minute dupa ce am inceput sa vorbesc (atat a durat explicatia proiectului, telefonic). A acceptat exact ceea ce i-am sugerat si n-a facut nicio modificare, din contra, in momentul in care am inceput discutiile serioase ne-a “repartizat” doua colege de-ale lui (pe Cristna Marcu si Andreea Marinescu), care sa se ocupe de noi si sa ne puna la dispozitie tot ce avem nevoie.
3. Cum aţi ales bloggerii implicaţi? A fost casting, a fost magie? random.org?!
Oltea: Totul e magie in Social Media, nu stiai? :)) Fiecare oras si-a ales reprezentantii. Nu stiu cum i-au ales Alina si Razvan, dar eu am mizat exclusiv pe “fun factor” combinat cu seriozitate in munca, pentru ca de asta aveam nevoie pentru evenimentul in sine. Apoi, trebuia sa ma gandesc tare bine la cei ce vor pleca impreuna, pentru ca urma un drum lung cu masina, iar trupa tebuie sa se inteleaga si sa comunice foarte bine. Sunt destul de multe lucruri de luat in calcul cand faci asemenea alegeri, mai ales ca din Timisoara ai de unde alege.
Alina: I-am ales pe cei stiam ca stiu “sa se comporte” intr-o campanie ( stiu sa foloseasca optiunile facebook si
twitter), care sunt bloggeri activi care stiu si simt sa speculeze momentele importante in social media, care sunt activi pe blogurilor lor si care poate, nu au avut ocazia sa fie implicati in campanii foarte mari, dar care au potential, sunt harnici si merita sa fie pusi in valoare.
(Alina şi Dragos aka TVdece aka #florica si #zicu / #crenguţ)
4. Care au fost aşteptările sponsorului şi care au fost aştepările voastre? Dar rezultatele? (măcar în termeni ce se pot socoti: twitturi, posturi pe FB şi bloguri)
Oltea: Nu stiu ce asteptari au avut cei de la Siemens pentru ca n-au pus presiune pe noi niciun moment. Andreea Marinescu a facut tot posibilul sa deschida toate usile, sa isi pregateasca toti colegii din Timisoara pentru venirea noastra si, in rest, ne-au lasat sa ne facem treaba. Asteptarile mele? Sa fac tot ce se poate pentru a avea un eveniment bun si de calitate. Mi-am dorit ca bloggerii implicati sa ia toata treaba asta in serios, chiar daca ne distram si sa puna osul la munca, pentru ca nu e chiar putin lucru ca o companie atat de mare sa isi deschida portile pentru bloggeri. Si chiar vreau sa le multumesc clujenilor si timisorenilor pentru entuziasm si anduranta (totusi, 8 ore de informatii nu sunt usor de digerat).
n.a. vedeţi mai jos câteva detalii din monitorizare
Alina: Sponsorul ne-a fost mai mult prieten, pentru ca am colaborat excelent cu Andreea si Cristina. Dan a fost activ pe retelele de socializare pe tot parcursul evenimentului. Siemens m-a surprins placut prin implicarea lor
in acest proiect. Am simtit efectiv ca fac parte din echipa mea, si ca nu sunt ” profesorii exigenti” care ma privesc din urma si asteapta doar monitorizarea de final. Am muncit impreuna inca de la inceput, iar daca proiectul a iesit bine, e si meritul lor!
5. Mie mi se pare ca Bloggeri la schimb e un proiect pilot. V-aţi gândit să continuaţi?
Oltea: Editia a doua este deja pusa la punct cu parteneri, bloggeri, orase si mult entuziasm asa ca stati pe www.bloggerilaschmb.ro, ca mintenas vin detaliile. Daca dupa editia a doua tragem linie si iesim pe plus (si acum nu ma refer la bani, ci la reactii), e foarte posibil sa continuam. O sa vedem ce va fi, eu una imi doresc foarte tare ca si alte companii sa se arate la fel de deschise pe cum s-a aratat Siemens.
Alina: Vom continua cu editia 2 a evenimentului – nu stiu daca Tita ti-a scris sau nu in mail, ar trebui sa ne punem de acord la faza asta :))
Iti zic eu, off the record: urmeaza Sibiu / Brasov, tot cu Siemens, şi ne gandim sa continuam seria acestor evenimente poate si cu alte branduri.
6. Care naibiului e secretul comunităţilor online din Cluj şi Timişoara? De ce vă mişcaţi aşa de bine?!
Oltea: Sincer, nu stiu care e secretul sau daca exista un secret. Noi ne vedem in afara evenimentelor, stam la beri si povesti, ne e drag sa cantam impreuna, ne vizitam, ne dam cadouri. Sunt deja niste ani de cand ne cunoastem si pot sa spun ca suntem prieteni, ca ne ajutam la nevoie si ne bucuram de reusitele fiecaruia dintre noi. Iar in ceea ce priveste colaborarea dintre Cluj si Timisoara, noi intotdeauna ne-am inteles foarte bine, am facut lucrurile pe care le fac prietenii, ne-am sunat si de sarbatori si de zilele de nastere, nu ne-am multumit cu niste urari pe Facebook.
Alina: Vorbesc de comunitatea din Cluj acuma. Eu personal sunt foarte mandra de multi dintre ei. Am crescut impreuna, atat ca scriitura, cat si evenimente cat si mentalitate. Am invatat din greseli, am mers mai departe. Sunt oameni pe care ma pot baza si simt asta. Zicea Dan Ciulea la un moment dat ca noi suntem speciali ca ne “sfadim acasa”, poate e si asta farmecul nostru :))
7. Cât de greu e să faci un proiect din ăsta şi cât de greu e să-l vinzi?
Oltea: Din ce-am spus mai sus, reiese ca nu e greu deloc :)) Dar, practic vorbind, daca nu aveam o propunere coerenta, Siemens nu ne-ar fi bagat in seama. Cred ca unul dintre cele mai importante lucruri la un asemenea proiect este sa identifici exact compania cu care se potriveste si sa stii cum il prezinti, in asa fel incat omul din acea companie sa inteleaga exact ce vrei de la el. Apoi e nevoie sa gasesti si alti parteneri care sa creada in tine, niciun eveniment de genul asta nu se poate face cu un singur partener. Desigur, conteaza mult si trecutul pe care il ai cu acei parteneri, seriozitatea cu care ai tratat alte colaborari.
Alina: Nu ma pricep la sales. Chiar deloc. Eu ma pricep sa te conving, daca imi pun in cap si cred asta cu tarie, ca proiectul asta ti se potriveste si ca l-am creat pentru tine. Cateodata visez noaptea o idee sau o campanie sau un proiect special pentru un brand. Fac si evenimente sau proiecte moca daca vrei sa le zici asa daca ma indragostesc de ideea mea :) Cateodata o idee bine implementata iti aduce un ROI mai important decat banii.
8. Momentul sponsorilor! Care au fost ceilalţi parteneri şi care au fost reacţiile lor la propunere.
Oltea: La Timisoara am avut aceeasi parteneri pe care ii am dintotdeauna, oameni care au incredere totala in ceea ce le propun: Hotel Timisoara (prin Restaurant Belvedere) si Porsche Timisoara, carora le multumesc ca mi-au acordat credit (din nou). Pe langa ei au fost si cei de la Pizza Hut, care ne-au hranit la Timisoara si la Cluj, si care, de asemenea, au fost foarte entuziasti la propunerea noastra. Pe cei din Cluj ii las pe Alina si Razvan sa-i laude :)
Alina: Eu vreau sa ii multumesc Titei pentru aceasta minunata colaborare. Si lui Zicu. Si Ioanei. Si lui Laviniu. Si celor de la Best Western. Si celor de la Autonom. Le multumesc tuturor pentru ca au incredere in mine si in munca mea :)
NIŞTE CIFRE
Facebook: 64 likeuri, un reach de 4516 oameni in data evenimentului, Twitter: #bloggerilaschimb – aproximativ 300 de tweeturi pe hashtag. Check in-uri pe 4sq si FB Places, Comunicate de presa. Presa scrisa: Ora de Cluj, Ziua de Vest, City News. 36 de posturi pe bloguri cu menţionarea sponsorului şi partenerilor, aparitii TV: Transilvania Live si Transilvania Look.
NIŞTE OAMENI
Cei 5 bloggeri clujeni care au fost la Timişoara sunt: Oana Olaru Zăinescu, Robert Katai, Bogdan Beşliu, Mirona Pascu şi Dan Ciulea. Cei 5 bloggeri timişoreni care au fost la Cluj sunt: Ovidiu Sîrb, Corina Săftescu, Daniel Sima, Alex Gheorghiţan şi Richie Marius Ilie.
Bloggeri la schimb este un eveniment Siemens, susţinut de: Best Western Plus Fusion Hotel, Autonom rent a car, Pizza Hut, Compania de online, Restaurant Belvedere şi Porsche Timişoara – prima ediţie.
Şi urmează mintenaş şi interviul cu Dan de la Siemens. Rămâneţi printre rânduri :p
N-am pretenţia c-aş fi vreun critic de modă (critic, ok), dar cu toate astea bunul simţ mi-a fost multiplu fracturat zilele trecute la o gală cu multe vedete şi glam pe metru pătrat. Am văzut ţinute spectaculoase dar şi multe la care îmi venea să mă închin a Doamne Fereşte!, fiindcă, deşi ar fi putut fi interesante, în alt context şi pe un alt trup, combinaţia de pe/cu covorul roşu a fost cel puţin nepotrivită!
Ok, ok, nu e un must pentru oricine să aibă rochie de seară în dulap. Eu zic că e, măcar una, dar dacă n-ai, n-ai! Însă o rochie simplă, neagră, cu o croială care să te avantajeze, ar trebui să aibă orice doamnă sau domnişoară care se respectă! Nu degeaba e vedeta fashioniştilor de ani de zile: little black dress, accesorizată cum trebuie, poate scoate pe oricine din orice belea vestimentară!
Din păcate, aşa cum am văzut luni seara, poate să te şi vâre acolo, dacă e: prea mulată, prost tăiată, cu bretele prea late sau prea înguste, accesorizată cu cizme fără toc, din alea pe care le porţi şi la blugi şi la rochia de lână, legată sub bust, scoţând astfel în evidenţă faptul că încă mai ai ceva drumuri de făcut la sală, cu dres ultrabogat în modele şi floricele, oh, the horror!, curea aiurea aleasă în talie, sau, în fine, tristeţea majoră, şifonată!
Şi nu pricep neam de ce unele femei se încăpăţânează să poarte ce se poartă şi nu pe sine şi ceea ce le avantajează!
Femeie! Uită-te în oglindă, fără menajamente, doar tu cu tine însăţi! Uită-te la formele tale, vezi ce e bine, şi lasă să se vadă, vezi ce nu e bine şi camuflează. Hainele sunt făcute să te pună pe tine în evidenţă, tu eşti beneficiara lor, nu invers!
Şi pentru că toată treaba asta cu apariţia ţine mult de siguranţa de sine, iar asta e un obicei sănătos pentru cine îl are, zic că nu e constructiv doar să pun întrebări retorice ci să ofer şi soluţii, respectiv un exemplar al volumului “What not to wear 2”, scris de Trinny Woodall şi Susannah Constantine, în care sunt sugestii de mega bun simţ pentru variate ocazii, de la interviu sau job până la ţinute de seară, nuntă, afară cu prietenii şi tot aşa. Sunt o sumedenie de ţinute comentate pe principiul Aşa DA şi Aşa NU, dar şi o grămadă de sfaturi şi, de ce nu, idei pentru zilele în care ne deschidem şifonierele şi ne plângem că n-avem cu ce ne îmbrăca!
Ocazie cu care poate îmi spuneţi şi voi – fete şi băieţi – ce vi se pare moartea pasiunii în materie de vestimentaţie!
Luni seară am fost la Premiile Gopo.
M-am îmbrăcat “de gală”, chiar dacă era dubios, cumva, să defilez, în fusta mea de mătase şi tul cu bordură de paiete când afară era zi-lumină, pe trotuarul din faţa blocului. Mă rog, oricum s-a uitat lumea ca la urs. Până la taxi, cel puţin. Şi, oricum, cel mai sigur e că nu aveam să apar în poze: mă feresc de asta fiindcă după aia mă trezesc în tot felul de ipostaze care mai de care mai puţin în regulă. Oricum ar fi, însă, trasă în poze sau nu, am respectat “ştaiful” evenimentului, că aşa se face!
La Gopo mult glam pe metru pătrat, m-am distrat un pic cu unele ţinute şi coafuri, de la cucoane cu rochie de seară dar cu pantoful pe piciorul gol până la combinaţii… “originale” (nu întrebaţi!), rochiţe de tricot gen IDM, capoate şi cel puţin o rochie care m-a făcut să mă gândesc că pe undeva nişte ferestre au rămas fără draperie, ca-n Pe aripile vântului – atâta doar că în film a ieşit o rochie spectaculoasă iar Vivien ştia cum se poartă aşa ceva!
Foarte mult plăcut Geanina Corondan şi impecabilă mi s-a părut Crina Semciuc
Sala de la Willbrook era frumos aranjată, covor roşu, mese rotunde and all, însă presa a stat mult în spate şi nu a avut mese… Nu că asta ar fi fost o problemă, dar atâta timp cât ziariştii erau exilaţi acolo, nu aveau acces decât la informaţia care era livrată audio, live, că se auzea bine vocea vorbitorilor, dar nu şi la imagini live altfel decât prin intermediul unei plasme plasată mai degrabă în apropierea celor care se ocupau cu producţia decât în mijlocul jurnaliştilor. De altfel, convinsă că văd mai bine şi mai multe de acasă, c-a transmis Pro Cinema live, am şi plecat, relativ repede.
Şi Andreea Bibiri mi-a plăcut
Nu comentez premiile mai mult decât prin a spune că din punctul meu de vedere 2011 a fost un an sensibil mai slab în producţia de filme româneşti, însă mi se pare de bun augur faptul că am aflat că, în acest moment, sunt 46 de lung metraje în producţie – foarte de bine! Mă gândesc că din toate astea tot se vor găsi câteva chiar mişto!
A! Îmi pare rău, totuşi, că Vlad Ivanov n-a luat premiul pentru Cel mai bun actor. Principii de viaţă, filmul în care a jucat, a fost… ma rog, poate nu i-am priceput eu valoarea!, dar el a jucat într-un mare fel, în orice caz!
Revenind la părţile bune, e bine că se întâmplă Premiile Gopo, e bine că industria noastră de film are “Oscarul” ei, e bine pentru sponsori, pentru public, pentru atras atenţia şi ridicat spiritele în vremuri cu bugete mici, e bine, aşadar, pentru toată lumea. Şi e foarte bine că Pro-ul s-a băgat în promovarea acestui eveniment, chiar dacă, pe alocuri, unii participanţi păreau mai degrabă uşor plictisiţi, ca figuranţii într-o producţie de televiziune, mai degrabă decât potenţiali câştigători ai unor premii.
Cei mai mulţi dintre cei care au privit aseară la TV, însă, au văzut glamour, femei frumoase, bărbaţi bine, papioane şi paiete, aşa că, mai mult ca sigur, s-au bucurat. Până la urmă, publicul nici nu vrea şi nici nu trebuie să vadă altceva la o Gală! Ah, da, ca să nu mă dezic, poate că totuşi ar vrea să audă texte mai bune!
Una peste alta, cu toate că mai e loc de îmbunătăţiri, premiile Gopo continuă să existe, şi asta e foarte bine! Restul sunt detalii care, sper, se vor remedia pe parcurs! GG!
Sămbătă, zi cu soare, numai bună pentru dat în mintea copiilor! Aşa că am fost la Circ, dar nu oricum, ci la un spectacol în premieră, şi nu singură, ci am luat şi alţi copii cu mine, mai mari si mai mici! :)
După cum am mai povestit, vizita recentă la Globus, alături de cei de la Cirque du Soleil, mi-a produs, pe lângă plăcerea de a-i cunoaşte pe canadieni, uimirea cu privire la calitatea spectacolului pus în scenă de circul nostru: strălucitor, închegat, cu poveste, cu numere foarte bune, muzică şi umor! Aşa că mi-am propus să revin la circ, şi să iau şi pe alţii cu mine, pentru că – mă gândeam eu, şi nu greşeam – mulţi am rămas cu o părere neactualizată despre Globus Circ & Variete!
Zis şi făcut! Şi pentru că mi s-a părut că mersul la Circ şi revenirea, pentru câteva ore, la anii copilăriei, se încadrează cu brio la capitolul Obiceiuri Sănătoase, Activia a fost, de asemenea, la faţa locului, prin reprezentanţi de marcă: genţi frigorifice personalizate şi produse de care s-au bucurat participanţii la mica mea acţiune!
Distracţia a debutat înainte de spectacol, fiindcă dacă tot era cu dat în mintea copiilor, cei care au răspuns invitaţiei mele au primit chestii din alea (habar n’am cum să le zic altfel!) cu care poţi să faci baloane de săpun, şi asta au şi făcut, Andrei fiind, după cât de pare, cel mai priceput!
(desigur, am respectat regula cu minim doi brăileni la fiecare eveniment, de data asta Andrei, Andreea şi Raluxa!)
După ce ne-am distrat cu baloanele de săpun, ne-am ocupat locurile în public, în sala plină, aşteptând cu nerăbdare să înceapă spectacolul. Între timp ajunseseră şi întârziaţii Piticu şi Auraş. Urma să vedem premiera spectacolului D-ale Bibicilor, un show cu texte din piesele lui Caragiale, numere de acrobaţie (unele chiar foarte spectaculoase!), dresură de căţei, porumbei, capre, cai, tigri şi foci, cu artişti de circ, dar şi cu actori profesionişti dintre care îi amintesc pe Manuela Hărăbor, Magda Catone, Anca Sigartău, Monica Davidescu şi pe Bogdan Stanoevici, Bogdan Vodă, Silviu Biriş sau Ovidiu Popa!
N-aş putea să vă spun ce mi-a plăcut mai mult: caii care dansau (bine, Auraş, nu dansau, doar făceau trop-trop în ritmul muzicii, na!), numărul de acrobaţie cu primăvara – într-adevăr, cu nimic mai prejos faţă de ce am văzut la Cirque, faptul că nu m-am prins cum naiba făcea Iozefini numărul cu cercurile, statuile umane dresura de tigri, cea de foci sau numărul “mexican” cu corzile colorate?! Totul e atât de bine gândit şi regizat încât nimic nu a fost în plus sau în minus – poate doar durata spectacolului, fiindcă aş mai fi putut să stau lejer cel puţin o oră peste cele două cât a durat D’ale Bibicilor!
După spectacol, invitaţii mei şi cu mine ne-am bucurat de o întâlnire în exclusivitate cu Brânduşa Novac, Directoarea Globus, dar şi regizor + scenarist al spectacolului pe care tocmai îl văzusem, cu Monica Davidescu (e chiar mai frumoasă în realitate decât la TV), cu una dintre acrobatele din spectacol (Ana, de 15 ani artist al Circului!) şi cu doi domni, actori din distribuţie: Bogdan Stanoevici şi Bogdan Andreescu Lazăr, iar apoi am mers să vizităm locul în care se antrenează artiştii de la Globus şi să-i felicităm pentru spectacolul pe care tocmai îl văzusem.
(poza şutită cu neruşinare de la Raluxa, că pe mine mă lăsase bateria!)
Am aflat multe lucruri interesante, printre altele faptul că misiunea Brânduşei de a păstra tradiţia Circului în România e îngreunată de faptul că nu există o şcoală în acest sens şi nici fonduri (sau interes din partea autorităţilor), că Globus ia premii pe bandă rulantă peste tot pe unde se duce în străinătate, dar în România e mai puţin promovat şi (re)cunoscut fiindcă TVR, de exemplu, vrea să i se garanteze ratingul difuzării unui spectacol ca să-l difuzeze (gratis, fără să plătească drepturi!!!), că înainte să-i fie alocat un buget cât de cât decent, a trebuit, vreo doi sau trei ani la rând, să dubleze veniturile din bilete, ca să fie luaţi în serios, şi că dresura animalelor din Circ nu constă în a le obliga pe ele să facă ce n-ar avea chef, ci în descoperirea a ceea ce le place să facă şi realizarea numărului de circ în jurul personalităţii animalului iar la finele vieţii artistice, animalele de la Globus se pensionează într-o rezervaţie!
A fost distracţie la Circ, parol, Bibicilor, curat distracţie!, şi vă recomand să acordaţi circului Globus două ore din timpul vostru fiindcă n-o să vă pară rau! Până în toamnă se joacă D’ale Bibicilor, iar în toamnă se pregătesc alte două premiere!
De final, fiecare dintre cei care au participat sâmbătă la mica mea acţiune (alături de cei amintiţi mai sus, Mădălina Uceanu şi Claudiu Ciobanu, dimpreună cu fiicele: Ana Mădălinei, Ana şi Sara lui Claudiu) a primit câte o scrisorică colorată şi personalizată, cu speranţa că nu vor uita anii copilăriei şi că, din când în când, îşi vor aminti că uneori, doar uneori, e bine să nu te iei aşa de tare în serios! Obiceiuri sănătoase, cum ziceam! :)
Mulţumesc, tuturor, pentru participare, Globus pentru deschidere şi Activia pentru darurile pe care le-am oferit!