Da, ştiu că e complicat pentru domni să reţină nume dubioase de culori, dar cum sunt mulţi care lucrează în diverse domenii care le cer o oaresce familiaritate cu codurile Pantone, voila, poate mai învaţă şi ei câte o culoare. Măcar una, în fiecare an. Culoarea anului.

Dacă pentru 2013 americanii de la Pantone au ales Emerald, care nu e nici verde, nici albastru, nici turcoaz, ci câte un pic din toate, pentru anul viitor avem o culoare întrucâtva mai complicată: Radiant Orchid, un purpuriu, se zice în comunicatul de presă, doar că unul magic, enigmatic şi captivant – beat that!

Nu ştiu câţi dintre voi urmăriţi Grey’s Anatomy şi câţi vă aduceţi aminte că Meredith se apucase să tricoteze ca să-şi mute mintea de la… altele! Fiindcă e relaxant.
Mie îmi făcea Darly pulovere şi veste când eram copilă, în liceu le furam pe-ale lui tata, că-mi erau largi şi-mi plăcea chestia asta, mai târziu am început să nu mai port prea des pulovere. Nush de ce, exact. Probabil pentru că mi se pare mai călduros un polar şi mai elegant un sacou.
Dar ieri şi azi mi-au ieşit în cale nişte idei mişto legate de acest obiect vestimentar, aşa că vi le arăt şi vouă.

Prima idee e de la Cola, respectiv un generator de pulovere, un site în care poţi să-ţi faci propriu model, iar cele mai votate 100 chiar vor fi realizate şi trimite fericiţilor câştigători. Eu am făcut unul da’ nu l-am înscris, a fost doar aşa, for fun:

Pisici, urşi, unicorni şi pinguini. Very me!

A doua chestie e Christmas Jumper Day (13 decembrie) când vor fi licitate, în beneficiul Salvaţi Copiii UK, pulovere semnate de nume celebre ca McQueen, Burberry, Vivienne Westwood, House of Holland sau Mary Katrantzou. Mie mi-au plăcut după cum urmează:

Burberry

Alexander McQueen

Mary Katrantzou

Sper să n-avem o iarnă prea rece, totuşi! :)

Când am aflat că există un produs financiar gândit în mod special pentru femei mi s-a părut o chestie cam exagerată, ca să fiu sinceră. Başca, nici opţiunile din aplicaţia de pe FB,Tutorial pentru înţeles femeile, nu mi s-au părut extrem de apropiate de realitate. Adică variantele best of… c’mon!

Însă ideea comunităţii unasiuna.ro îmi place. Şi, între timp, două dintre prietenele mele au achiziţionat produsul, iar eu am aflat de ce se adresează femeilor şi de ce ăsta e un lucru bun, totuşi.

În perioada mea aproximativ corporatistă, căram zilnic după mine o geantă suficient de mare ca să adăpostească acolo toate cele necesare pentru supravieţuirea în sălbăticie vreo câteva zile. Cel puţin aşa presupun, că n-am experimentant niciodată treaba asta… dacă nu punem la socoteală jungla specifică unui loc de muncă. Oricum, mai toate genţile mele erau mari. Şi grele. Şi, de obicei, orice căutam în ele se găsea exact în ultimul buzunar cotrobăit!

Dar într-o zi mi-am făcut curaj şi am răsturnat tot ce era în ea!

Acum câteva zile am citit un articol foarte interesant despre noile tipologii masculine, o analiză făcută pentru marketeri şi comunicatori în principal, dar care e utilă oricărei persoane interesată de subiect – o găsiţi pe AdWeek. Sigur, e doar un studiu, cum spuneam, şi mi-ar fi plăcut o perspectivă mai umană, mai apropiată de ceea ce-i defineşte pe aceşti bărbaţi tineri, bogaţi, dincolo de ei ca target pentru un brand sau altul. Poveştile lor, preferinţele lor şi, da, pentru că asta e o permanentă dilemă feminină, unde sunt şi cum îi agăţăm!

Azi am dat fix de un studiu pe tema asta, realizat de Moelfre Women’s Institute, din Holyhead, Marea Britanie, aşa că m-am gândit că poate vă interesează, cu atât mai mult cu cât ne întrebăm tot timpul unde-s toţi bărbaţii mişto de la noi din oraş! Vă spun mintenaş!

Primul produs Farmec şi, cred, cel mai cunoscut dintre ele, laptele Doina, s-a lansat în 1965, iar doi ani mai târziu la Cluj-Napoca începe producţia seriei de succes Gerovital H3 by Ana Aslan. În 1969, tot la Cluj-Napoca se realizează o altă premieră, primul produs cosmetic produs în România sub formă de spray. Găsiţi o întreagă istorie a companiei chiar pe site-ul lor, cu fotografii, unele chiar de epocă.

Şi, mai nou, o găsiţi şi muzeul amenajat în incinta celui mai nou magazin Farmec, ale cărei porţi se deschid mâine la Cluj, la parterul blocului spray – şi dacă eu, bucureşteancă, ştiu unde e blocul ăla, voi, cei din Cluj îl găsiţi, probabil, cu ochii închişi sau aşa ceva! Deşi, hm, proababil că voi ajunge acolo mâine înaintea unor clujence! :)

Dacă-mi displace, totuşi, ceva la toamnă, e momentul de trecere şifonierească de la vara în care puneai o rochie pe tine şi nişte papuci în picioare şi gata!, la toamna în care ţinutele sunt mai complicat de alcătuit, iar dimineţile (sau serile!) devin o bucurie, mai ales atunci când te grăbeşti, tragi dresul pe tine şi vezi cum se duce firul!

Îmi displace şi cum, rând pe rând, conservatele şi congelatele iau locul legumelor proaspete în farfurie iar zilele, din ce în ce mai scurte, nu mai îmbie la plimbări, caloriile se acumulează şi uite cum apare astenia!

Totuşi, cu un mic efort, se poate şi altfel, iar lejeritatea zilelor de vară poate fi păstrată şi după ce vara a trecut!

Când am fost să ascult orchestra din Amsterdam, la Enescu, v-am zis, în treacăt, că am avut locuri lângă un cuplu de doamne aflate la… cam a treia tinereţe, aşa. Una dintre ele, cea care stătea mai aproape de noi, era de-a dreptul cool, însă. Mărunţică, cu pantaloni de piele roşie (dar nimic ţipător), cu o tolbă de asemenea de piele, şi rame de ochelari Chanel (că rog!), din piele de aceaşi culoare, cămaşă şi-un sacou, păr scurt, nevopsit, şi o prezenţă discretă dar puternică. Nu aveai cum s-o ignori, pur şi simplu emana bucurie în timp ce asculta, cuminte, un pic sprijinită în baston, concertul.

La finele săptămânii trecute, după o perioadă de mâncat în oraş (c-am fost în deplasare şi gazda nu gătea! :p), take out sau comandat acasă (din lipsă acută de timp), am ajuns la piaţă. Ca de obicei, la Matache, care, chiar şi fără hala-i celebră, rămâne una dintre cele mai bune pieţe din oraş.

Bogăţie şi risipă de gusturi şi culori, atât de multe încât cu greu am ales doar câteva legume… aş fi făcut ca la şaorma, cu de toate, atât de frumos şi îmbietor arătau, chiar şi crude. Sau mai ales crude. Tot pentru că, înca o vreme, rămân pe lânga casa omului, mi-am propus şi o cură, cât de cât. Dacă nu de slăbire (pentru că ficatul meu e oricum prea ocupat cu nişte medicamente pe care sunt nevoită să le iau), măcar de detoxifiere. Şi cum asta presupune să gătesc mai la abur, mai fără ulei, sare şi, drept urmare, mai fără gust, am făcut ce fac ori de câte ori am vreo dilemă culinară: am sunat la mama!

De trei ani, de când sunt freelancer, n-am mai fost în concediu. Nu că înainte de asta mi-aş fi consumat vreodată cele… nici nu ştiu exact câte sunt! 21? de zile legale. Că nu aveam când. Mereu e câte ceva de făcut, cel puţin în domeniul şi în industria în care lucram. Deci mai subţire cu concediul.

Totuşi, după ce anul trecut am fost 10 zile la Ideo Ideis, am decis că festivalul ăsta e atât de potrivit pentru încărcat bateriile încât, chiar dacă nu e vorba, nici pe departe, de un dolce far niente, şi nici măcar de mare sau de vreo piscină ori lac ori altă variantă de apă în care să te bălăceşti, Ideo va reprezenta concediul meu şi anul ăsta! Ca să nu spun că n-am avut! :))