Cel mai de încredere dicţionar al lumii – Oxford, adică – a adăugat recent pe listă sintagma friend zone, oficializând, cumva, această “aria 51” a relaţiilor. Ce m-a distrat, însă, nu a fost includerea ca atare ci definiţia:

a situation in which a platonic relationship exists between two people, one of whom has an undeclared romantic or sexual interest in the other | o situaţie în care există o relaţie platonică între doi oameni, dintre care unul are interese romantice sau sexuale nedeclarate faţă de celalalt

N-am priceput niciodată de ce e musai ca femeile să aibă o zi a lor, şi încă internaţională, vezi bine, faţă de săracii bărbaţi care, din câte ştiu eu, n-au aşa ceva. Unde mai pui că ziua fatidică e doar la o săptămână după ce 1 Martie face ravagii prin buzunarele domnilor, mai ales dacă au multe colege. Sau vecine. Sau mătuşi.

Ca de obicei, pentru Oscaruri fac noapte albă iar poveştile puse aici pe blog mă ajută să nu adorm până e gata ceremonia… Nu că durerea de măsea ar fi prea generoasă în sensul ăsta oricum! Am favoriţi, ca toată lumea, despre unii ştiu deja că nu vor câştiga, dar chiar şi-aşa, m-aş bucura măcar să nu câştige Argo sau Les Miserables pentru Cel mai bun film, şi după aia mai vedem! Deocamdată să urmărim cu ce se îmbracă vedetele pe covorul roşu!

Kelly Rowland in Donna Karan Atelier

Problema cu Valentin ăsta, dincolo de aroma puturoasă de comercial, e că reuşeşte să construiască nişte aşteptări care, dacă nu sunt împlinite, duc la discuţii, explicaţii şi certuri, ba chiar la despărţiri: Ştiam eu că nu mă iubeşti, nemernicule!

Iar bietul “nemernic” nu pricepe neam cum devine cazul şi de ce tigaia dry cooker pe care i-a cumpărat-o de Sf. Valentin s-a transformat brusc în armă albă. Doar văzuse la televizor că toată lumea o laudă!!! Adică nu e bună? Trebuia să-i ia o inimioară din aia roşie de pluş? Un ursuleţ?

Habar n-am ce vor femeile (nimeni nu ştie, nici Mel Gibson!), dar, domnilor, pot să vă spun ce cred că n-ar trebui să faceţi mâine, în fatidica zi a îndrăgostiţilor!

Două evenimente importante în lumea muzicii şi filmului au avut loc ieri seară, unul la Londra, premiile BAFTA, şi un altul la Los Angeles, premiile Grammy. Ambele cu fiţe şi covor roşu, ambele cu absenţe notabile şi prezenţe discutabile (cel puţin în sensul ţinutelor alese), dar fiecare strălucitor în felul său.

Am avut destul de puţin timp să mă plimb printre rochii pe motiv de deadline strâns la un proiect dar chiar şi-aşa, nişte Cele mai bune şi Cele mai rele tot am ales, după cum urmează:

La finele anului trecut, showbiz-ul se veselea cu detalii despre nou înfiripata idilă între Ştefan Stan, câştigătorul primei ediţii de la Vocea României, şi Andreea Mantea, actualmente ceva prezentatoare la Kanal D. Au curs mulţi pixeli peste tot prin presă iar locurile de muncă ale celor doi protagonişti au făcut trafic şi audienţe bune pe marginea poveştii, ceea ce mă face să cred că e mai degrabă o găselniţă bună  de PR decât una autentic amoroasă.

Probabil că aş fi ignorat cu succes toată istoria dacă n-aş fi văzut un titlu care m-a făcut, vorba aia, să dau click!, respectiv Ştefan Stan s-a despărţit de iubita Mantea cu un sms.

Citit printre rânduri – şi nu prea! – cam aşa ar suna mesajul pe care reţeaua CBS l-a transmis, întru trimitere mai departe, către vedete, organizatorilor Premiilor Grammy. Ceremonia are loc duminică, iar CBS transmite live de la Staples Center (LA), şi, în loc să exulte cu gândul la invitatele care au chef să se dea în stambă pe covorul roşu mai mult golaşe decât îmbrăcate, le-a rugat pe acestea să facă ce-or face dar să nu-şi mai arate, mă scuzaţi, fesele, sânii şi altele, după cum se vede mai jos:

Mi-a plăcut mult provocarea cu rochia de vis şi cred că de-acum am suficient avânt pentru a porni la vânătoare de materiale întru transformarea în realitate a rochiei făcută din cer şi mare.  Sigur, poate că n-o să arate ca-n vis, că eu nu sunt designer şi nici măcar pricepută în croitorit, dar e suficient, pentru început, că ştiu cum vreau să arate şi, mai ales, cum vreau să mă simt eu în ea.

Există, totuşi, zece rochii semnate Rhea Costa şi, dacă aveţi blog, una dintre ele, pe alese, poate fi a voastră dacă povestiţi cititorilor despre ea.

N-am fost niciodată fan Coke Light, gustul ăla, cu oricât de puţine calorii, mi se pare prea diferit de Coca Cola, şi nici dintr-asta nu mai consum decât răzleţ. Dar îmi place aproape tot ce fac ei în materie de publicitate, campanii, PR, CSR, toata gama de comunicare, şi îmi place mult!

Adică… trebuie să recunoaşteţi că-ţi trebuie curaj să lansezi o campanie împotriva obezităţii, în condiţiile în care eşti , pe faţă!, una dintre ţintele CSPI,  ba chiar să dai o astfel de replică oficială: “This is irresponsible and the usual grandstanding from CSPI. It won’t help anyone understand energy balance, which is key according to recognized experts who’ve studied this issue — a group that doesn’t include CSPI. Enough said”

Când eram copil, rochia mea preferată era una de voal, toată numai volane, cu picăţele mici, portocalii. O iubeam atât de tare încât aş fi purtat-o non stop şi nu pricepeam neam de ce naiba nu am voie să mă îmbrac cu ea şi la joacă sau la plimbare. Mama, draga de ea, încerca să-mi explice că ar fi păcat să stric rochia la joacă şi că mai bine o păstrez pentru ocazii speciale, aşa că, precum măgăruşul din Shrek, îmi făcusem un obicei din a întreba aproape zilnic dacă era rost de vreo ocazie specială. Habar n-aveam ce înseamnă asta; mie îmi plăcea că rochia aia mă face să mă simt eu specială, o mini-mama, aşa, aproape un om mare!

Între timp, am învăţat comoditatea dar, dacă vreau să mă simt specială, chiar şi fără ocazie, sic!, dincolo de alte “instrumente”, ies din sfera băieţească de confort a pantalonilor şi pun haine de femeie :)