pr intre randuri - by ruxandra predescu
Home
.eu
 pr intre randuri - by ruxandra predescu
  • Home
  • .eu
Cântece şi încântări, De suflet

Regal de jazz la Bucureşti

November 12, 2011 by ruxandra 1 Comment

NB Acest articol este scris de Anne-Marie Chelariu, corespondent printre rânduri la concertul Duke Ellington Orchestra ce a avut loc joi seara la Bucureşti. Enjoy!

În timp ce scriu asta curge pe fundal In a sentimental mood, singura piesă pe care nu au cântat-o cei din Duke Ellington Orchestra vineri seară la Bucureşti. În rest a fost un concert care m-a dus într-o călătorie frumoasă. Piesă după piesă, parcă toate urmăreau un fir de film şi se potriveau cu imaginile derulate în mintea mea cât ascultam cu ochii închişi.

S-o luăm cu începutul. Sala Palatului, la ora 20:00, nu e foarte plină. M-am întristat un pic că erau prea puţini tineri în public, că la aşa un concert şi la asemenea moştenire de talent n-au fost mai mulţi interesaţi să asiste. Pe rândul din faţă, un tânăr cam de vârsta mea se uita nerăbdător când la ceas, când la scena încă goală. Venise neînsoţit şi m-am gândit dacă a fost în aceeaşi situaţie ca şi mine: prietenii lui ascultă alt gen de muzică şi a preferat să îşi ofere experienţa asta muzicală nederanjat de reacţii nepotrivite.

Organizatorii (Events) au spus că la 20:30 va începe cântarea. Aşa a fost. Membrii orchestrei au intrat în aplauze timide şi şi-au ocupat locurile. Tânărul din faţa mea aplaudă cu fervoare. Paul Mercer (nepotul jazz-man-ului căruia îi dedică Orchestra concerte tribut) salută publicul şi spune că se află a treia oară la Bucureşti. Înainte să dea drumul primei piese rosteşte „Welcome to the family!??? şi începe binecunoscutul Take the A train. Piesa te prinde încă de la început şi începi să dai din picior sau din cap, aproape insensizabil.

Paul Mercer este, pe lângă un pianist de excepţie, şi-un maestru de ceremonii de excepţie. Din public se simte că e liantul orchestrei, că ştie poveştile tuturor, momentele în care au emoţii, clipele în care trebuie să nu intervină şi să lase instrumentul său în surdină pentru ca cel de la microfon să dea frâu suitei de sunete groovy. „We actualy take the A train daily, because we have such a train in New York City???, ne împărtăşeşte înainte să prezinte cea de-a doua piesă, The Cotton Club Stop, piesă care l-a făcut pe Duke Ellington faimos în 1928.

Un festin audio. Instrumentiştii se perindau cu rândul prin faţa microfonului. Oh, those cats! Cum străluceau instrumentele, cum ieşeau sunetele, cum se auzeau încurajările celorlalţi membri din orchestră! Luminile cădeau aşa cum trebuiau să cadă, noi băteam din degete, ciocănelele pianului vorbeau cu bassul, toba, trompeta, trombonul.

Au urmat The Mooch, The Black and Tan Fantasy (cu probabil cel mai jucăuş solo de trompetă a lui Lou Sollof), Harlem Airshaft din 1938 (prezentat de Paul Mercer ca fiind un dancehall indie groove), o demonstraţie de piesă 2 in1 (tot de la Paul am aflat că marelui Duke îi plăcea uneori să cânte câte trei, patru piese fără întrerupere şi fără să sesizezi trecerea dintre acestea). După Caravan (care a început cu un solo antrenant marca Dave Gibson) am trecut la partea mai slow a serii şi aşa a început Sophisticated Lady. Luminile au scăzut în intensitate şi am picotit în visare cu C-Jam Blues (prezentat ca un exerceţiu bun de jazz pentru începători), Satin Doll (dedicate for the lovely ladies in the house) şi Diminuendo and Crescendo in Blue (piesa care l-a făcut din nou popular pe Duke Ellington în 1956).

Am simţit că se apropie finalul după ce ne-am amuzat cu Jack the Bear în interpretarea contrabasistului Hassan Ash-Shakur (“Funny cat, great bass player!???) care ne-a cântat şi binecunoscuta arie a Panterei Roz, dar şi These boots are made for walking (care doar la contrabas sună excelent!). Ultima piesă a fost Cotton Tail, adică “cearta??? dintre cei doi iepuri, o “gâlceavă??? intrumentală între saxofonişti.

That`s all, folks! şi au urmat mulţumirile. Ne-am ridicat în picioare. Nu fluiera nimeni şi parcă nu îndrăzneam să cerem bis datorită respectului pe care-l impuneau cei de pe scenă. Dacă ei au spus că mai au un singur cântec şi asta a fost, păi asta a fost. Ne-au fericit totuşi cu o ultimă piesă, It don`t mean a thing (if you ain`t got that swing), sigur o ştiţi şi voi, a fost reinterpretată în diverse moduri până în zilele noastre.

Au fost două ore în care am zâmbit încontinuu. Două ore în care am mai închis ochii, doar ca să las filmul să curgă. Două ore în care singurul lucru la care m-am putut gândi a fost: Oare cum ar fi fost să fi trăit în anii de glorie a lui Duke Ellington, în anii jazz-ului pe stradă, în Cotton Club, în anii în care these cats puteau fi ascultaţi pe bandă sau în barurile din New York, Harlem sau New Orleans.

Mulţumesc, Anne-Marie, pentru poveste, chiar m-am plimbat un pic prin New Orleans cu ocazia asta, fiindca am reascultat şi eu câteva dintre piesele marelui Duke!

Share:
Cântece şi încântări, De suflet

Concert din muzică de hang

November 2, 2011 by ruxandra 2 Comments

Pe Francesco Agnello l-am cunoscut la Sibiu, anul trecut, la conferinţa de presă care a precedat spectacolul Warum Warum regizat de Peter Brook. Am fost vrăjită, ca toţi cei prezenţi, de muzica eterică ce venea din instrumentul muzical, un hang. Între timp aveam să aflu istoria instrumentului şi să am bucuria de a asista la două concerte ale lui Francesco.

Mi-a plăcut atât de mult încât am încercat, anul trecut, să fac un concert de hang la Bucureşti. Din păcate, însă, faptul că instrumentul nu e prea cunoscut nu m-a ajutat şi a trebuit să renunţ… pentru o vreme. Zilele acestea, însă, Francesco a venit la Bucureşti pentru un alt proiect artistic şi m-am bucurat foarte tare că a acceptat să petreacă vreo două ore în compania unor oameni frumoşi pe care i-am invitat alături de mine în această seară şi cărora le mulţumesc pentru că m-au creditat când le-am promis o întâmplare pe placul lor. Sper că am şi reuşit să le ofer asta!

Foto via Cristian Şuţu. Mai multe, aici, video aici

Evenimentul – deşi mie nu-mi vine să-i spun aşa, fiincă a fost mai degrabă, vorba lui Francesco, un happening – nu a fost un concert propriu-zis, ci o poveste pe muzică de hang. Francesco ne-a spus, emoţionant, cu modestie şi umor, povestea întâlnirii lui cu teatrul şi, mai apoi, cu hangul, pe o stradă din Avignon, cum a aşteptat multe luni ca să ajungă să aibă propriul său instrument, cum i-a cunoscut pe creatorii hangului, Sabina şi Felix, care azi îi sunt buni prieteni, şi cum aceştia l-au îndemnat să petreacă câteva ore cu mai multe instrumente pentru a şi-l alege pe cel potrivit lui.

Am ascultat, de asemenea, cum i-a cunoscut pe trei dintre cei mai mari regizori de teatru din lume, Peter Brook, Eugenio Barba şi Pippo del Bono (toţi trei prezenţi cu spectacole la FITS!) şi cum un regizor de film l-a auzit într-un concert şi a trimis nenumărate mailuri pentru a da de el şi a-i propune să lucreze ceva pentru coloana sonoră a următorului său film. Pe regizor îl cheamă Pedro Almodovar.

Şi pe urmă a desfăcut hangul din învelişul său şi a început să cânte. Aşa:

Live, sunetul e încă şi mai impresionant, mai amplu, mai profund şi vă doresc mult să aveţi experienţa asta fiindcă este incredibilă, uluitoare, extraordinară!

Şi gata! Acum, daţi-mi voie să reiterez mulţumirile pentru cei care au venit în seara asta,  Cristinei Bazavan pentru tot ajutorul, lui Mimo, care ne-a ajutat să ne înţelegem mai bine cu Francesco, Nicoletei Gavrilă şi gazdelor, The Institute, o cafenea piartistică unde găsiţi cele mai colorate creioane şi super atmosferă îmbogăţită cu cărţi şi reviste de comunicare, publicitate şi marketing, că doar nu degeaba locul ţine de Millenium People!

Nu în ultimul rând, Merci, Francesco!!!

Share:
De suflet, dinRomania, Foto

Redescoperă România, redescoperă emoţiile

October 31, 2011 by ruxandra 2 Comments

Voi scrie despre weekendul de la Sâmbăta ca despre o continuare a excursiei din martie, să fie, aşadar zece zile de Redescoperă România. Mai mult, fideli scopului nostru, vineri am trecut pe la Palatul Cantacuzino de la Buşteni, iar sâmbătă am vizitat cea mai mare herghelie de lipiţani de pe la noi, aşa că am ce povesti.

Despre vizite şi obiective turistice, însă, e vreme de scris, România nu pleacă nicăieri, aşa că azi postul meu e depre emoţii şi despre ce a însemnat Redescoperă România pentru mine.

Cum să încep?! Cu telefonul de la Bobby şi ezitarea de a mă alătura proiectului în prima tură, fiindcă se brodea să pice peste ziua mea pe care, de când mă ştiu, o petrecusem cu prietenii şi familia, acasă. Am acceptat, totuşi, pentru că mi se părea o experienţă de neratat. Până la urmă, o să am parte de aniversări în fiecare an, dar de câte ori o să mai am ocazia de a asista la sărbătoarea Făşangului, de exemplu?! E inutil să spun că nu-mi regret decizia, pentru locuri, dar, în primul rând, pentru oamenii pe care i-am cunoscut şi care au reuşit, cum necum, să treacă de crocodilii bulimici, lucru deloc simplu. Şi, nu în ultimul rând, am avut o aniversare de neuitat!

Pentru mine, Redescoperă România e despre oameni, în primul rând, despre emoţii şi bucurii împărtăşite cu cei din jur, lucrul cel mai de preţ pe care mi l-a oferit această experienţă, iar weekendul trecut a confirmat acest lucru fiindcă a concentrat starea noastră de “împreună”.

Vineri seară, îmbrăţisări şi pupături şi o euforie generală. Aproape că nu a contat cine cu cine nu se ştia – puţine cazuri, de altfel – fiincă oricum toţi ne cunoşteam prin intermediul posturilor de pe bloguri din timpul fiecărei excursii. Toţi şi fiecare eram “colegul” sau “colega”. S-a dansat şi s-a petrecut de voie.

A doua zi am fost în teste. Echipaţi toţi cu tricoul oficial al revederii, am făcut şase echipe şi ne-am întrecut în probe care mai de care mai haioase. De fapt, dintru început, la proba cu ţeava, am făcut o criză de râs şi nu m-am oprit câteva zeci de secunde. Cu chiu cu vai am reuşit şi ne-am reorganizat după înălţimea fiecăruia pe o ţeavă, fără să coborâm de pe ea şi fără să vorbim. La râs cum ziceam, însă, am avut permisiunea juriului.

După aia au urmat nodurile. Zece, adică, făcute de Doru, pe care a trebuit să le reproducem. Mie mi-a picat unul strâmb, care a fost înlocuit cu altul, dar pe care tot nu am reuşit să-l fac, of! După noduri, a venit proba de tras la poartă. Unii au nimerit, unii nu, de distrat, însă, ne-am distrat corespunzător. La fel şi la proba de foc, la propriu, când Augustin ne-a pus să facem focul cu o cremene şi, ce să vezi, am reuşit! La ultima probă, cea la care trebuia să nimerim o doză turtită de bere cu nişte bile grele de metal, am fost trolaţi la greu de cei care terminaseră parcursul înaintea noastră. Dar câteva lovituri norocoase tot am izbutit, ceea ce a clasat echipa “Cireşarii. Gen” pe un onorant loc patru, după cum aveam să aflăm în aceeaşi seară.

După prânz am dat o fugă prin împrejurimi şi am ajuns, printre altele, la herghelia de lipiţani de la Sâmbăta de Jos. Nu în ultimul rând, am avut plăcuta ocazie de a-i cunoaşte pe Octavian şi Bogdan, doi tineri de nădejde din localitate care se plimbau cu o autoutilitară de teren.

Seara am avut parte de (încă) o surpriză pusă la cale de organizatori, respectiv o festivitate de decernare a premiilor Redescoperă România în care toţi am primit o diplomă pentru un accomplishment personal pe fundalul muzical al unui refren special ales pentru fiecare dintre noi. A fost un moment emoţionant pentru fiecare, mai ales la final, când au fost premiaţi Bobby, Anca şi Ana, oameni pentru care ne-am ridicat cu toţii în picioare. S-a lăsat cu lacrimi la final de festivitate şi cu Mulţi ani trăiască pentru energicul Bunescu a cărui zi de naştere am sărbătorit-o.

După festivitatea de premiere, au urmat, ei bine, un alt fel de artificii! Adică am ieşit cu toţii afară, în câmp, să lansăm stele…călătoare sub forma de lampioane. A fost minunat! (foto by Zdeto)

Aşa cum spuneam şi pe twitter, dacă ar fi fost să aleg eu noaptea din an care să dureze cu o oră mai mult, n-aş fi ales o alta! Şi cum ora 4 s-a făcut 3, iată cum am avut parte de şi mai multă veselie şi antren în noaptea ce a urmat. Am dansat de ne-am tocit pingelele, am râs şi ne-am distrat şi, unii dintre noi, am apucat să completăm şi Oracolul Redescoperă România. De altfel, tot evenimentul a fost, aşa, ca un soi de banchet de final de şcoală, tot aşa cum Redescoperă România a fost un curs intens despre locuri frumoase şi oameni faini.

Şi să nu uităm de imn!

Duminică, înainte să ne răsfirăm pe la casele noastre, ne-am tras în poză, întru amintire. Deşi, zău nu văd cum oricare dintre cei prezenţi ar putea uita vreodată această experienţă, atât de intensă, atât de frumoasă şi emoţionantă.

În fine, mulţumesc  Petrom şi partenerilor Redescoperă România, BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45, Muzeul Ţăranului Român pentru o experienţă minunată. Redescoperă România este o iniţiativă ce nu se va termina, indiferent dacă proiectul continuă sau nu. Fiecare dintre noi – cei implicaţi direct în RR sau nu – vom mai hoinări prin ţară şi vom povesti ce am văzut, aşa că acesta nu este o încheiere, ci doar un alt început :)

Share:
De suflet, dinRomania, Foto

Cum “sună” liniştea

October 30, 2011 by ruxandra 2 Comments

Sâmbătă dimineaţă, la hotel Diana din Sâmbăta de Sus, pe balconul camerei. Bate soarele, de nu poţi sta cu ochii deschişi şi, cu toate că, probabil, nu-s mai mult de 10 grade afară, pe balcon stau în pijama şi desculţă, dimpreună c-o cafea şi cu viciul meu de toate zilele. Şi e numai bine.

Îmi e somn încă. Vineri a fost o zi lungă, cu multe emoţii şi un eveniment urât (mama, coaste, trei, fracturate), harmălaie de mailuri, un bagaj printre picături şi, până seara, puţin loc de destindere, cu toate că drumul a fost superb. Mihai zice că a aranjat detaliile până la frunza ruginie ce ne-a însoţit, o vreme, pe parbriz, şi mărturisesc onest că eram deja sedusă de plafonul panoramic al maşinii lui. Revederea cu colegii din Redescoperă România a fost, de asemenea, mult-aşteptată şi emoţionantă.

Închid ochii şi inspir aerul bun. E ceva, nu pot să spun exact ce, care mă seduce iremediabil la momentele astea, parcă aş fi pisica din desene animate dusă pe sus de aroma vreunui deliciu. Nu doar soarele prietenos ori cuibăreala mea pisicească din scaunul comod. E altceva. Şi deodată îmi dau seama că e… sunetul liniştii. Spre deosebire de dimineţile oraşului, aici, la Sâmbăta, nu se aud decât trei vrăbii (sau ceva zburătoare cântătoare), care fredonează nişte muzică de înviorare, pasămite. Pe undeva, mai departe, aud zgomotul făcut de o roată ce trece peste pietriş. Poate e o maşină sau doar o roabă, nu ştiu, nu mă interesează, dar îmi place cum se aude. Însă acum s-au oprit, vrăbii şi roată, şi totul e mut, ca un peisaj frumos pe care-l vezi la TV cu sunetul oprit.

Deschid, leneşă, un ochi. Soarele dă buzna şi pentru doar o fracţiune de secundă văd cum trei case de mai încolo trimit tot atâtea fuioare de fum să lege prietenie cu cerul senin, lacrimă. Aproape că pot auzi cum trozneşte lemnul în sobe.

Cu greu mă urnesc din picoteala asta plăcută. Mă aşteaptă o zi lungă şi o noapte pe măsură: cea mai lungă din an! Şi tocmai am avut parte de un început perfect!

Vă reamintesc faptul că Redescoperă România este un proiect Petrom, susţinut de BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45. De asemenea, ne-a fost alături şi Muzeul Ţăranului Român.

Share:
De suflet

Viaţa în roz

October 28, 2011 by ruxandra 4 Comments

Azi ar fi fost ziua lui Darly şi îmi e tare dor s-o sun şi să vorbesc cu ea, să-i ciripesc, veselă, ce-am mai făcut, că uite, plec iar prin ţară peste o oră, şi ea să-mi pună c-a făcut plăcintă cu merele din mărul care-mi place mie.

Ştiu că s-ar supăra dacă aş plânge, azi, mai ales, între toate zilele din an, şi mi-ar spune că ea m-a învăţat mai bine, m-a învăţat să vad viaţa în roz. Ştiu. Dar tot îmi e foarte foarte dor!


Share:
De suflet

La mulţi ani, Draga doamnă!

October 24, 2011 by ruxandra No Comments

Pentru mine cele mai emoţionant moment de la Festivalul Internaţional de Film de Comedie de la Cluj a fost legat de doamna Draga Olteanu Matei. Mi-au dat lacrimile şi când s-a urcat pe scenă pentru a prezenţa “Cucoana Chiriţa”, dar şi când a primit, la Gala de închidere, premiul de excelenţă pentru întreaga carieră.

Seara, după Gală, la coctailul de la City Plaza, mă preumblam prin hol după un pahar cu suc. La o masă, actriţa dimpreună cu Dorel Vişan şi alţi doi domni. Cum mai devreme, după Gală şi după ce acceptase să facă o fotografie cu câţiva dintre bloggerii prezenţi la Festival, schimbasem o privire şi un zâmbet, mă gândeam să merg către dânsa s-o întreb ceva despre… în fine, nici nu e important.

Cu paharul de suc în mână, m-am îndreptat spre masa doamnei, gândindu-mă cum să formulez întrebarea. Doamna mi-a observat intenţia şi mi-a zâmbit deschis. Şi cum păşeam către masa celor patru, m-am gândit că e seara dânsei, şi că ar trebui să nu fie deranjată de nici o întrebare, chiar şi despre film şi comedie şi Caragiale, fiindcă se afla printre prieteni şi oameni în preajma cărora se simţea relaxată.

Aşa că m-am oprit, mi-am dus mâna la piept şi am făcut un gest de reverenţă. Doamna actriţă a zâmbit şi a  înclinat uşor capul, mulţumindu-mi pentru reverenţă şi pentru că am ales să nu-i “cer” să redevină serioasă într-un moment în care era relaxată. Şi m-am simţit de parcă mi-ar fi acordat o sută de interviuri!

Azi e ziua dânsei, împlineşte o vârstă la care (mulţi) alţi oameni nu mai vorbesc despre comedie şi despre cât e de important este râsul în viaţa noastră. La mulţi ani, cu drag!

foto Nicu Cherciu

Share:
De suflet

Tânără şi neliniştită

September 12, 2011 by ruxandra 6 Comments

Îi moroşancă, mică de stat, mare de sfat, unul dintre cei mai pozitivi şi tonici oameni pe care i-am cunocut în online şi în offline, toată numa’ suflet şi energie şi asta se simte în ceea ce face, fie că e PR plin de Farmec, scriitura tvdeceistă, organizare de evenimente, cântări şi povesti.

Şi, de dragă ce-mi e, iaca, scriu aicea, negru pe alb:

La mulţi ani, Alina! Rămâne cum am stabilit! :)

Share:
De suflet

insomnie. sau ploaie. sau nu ştiu.

September 7, 2011 by ruxandra 2 Comments


Share:
Cântece şi încântări, De suflet

Toamnă

September 1, 2011 by ruxandra 7 Comments

Pentru mine e ca o zi de sărbătoare venirea toamnei. Pentru că abia aştept frunze foşnitoare în culori nebune, seri răcoroase cât să fie bine c-ai ajuns acasă, soare blând, miros de must, pere dulci şi găluşte cu prune (sunt la dietă dar pot să visez, da?), amintirea caietelor noi în care îmi promiteam solemn că voi scrie frumos şi îngrijit şi chiar reuşeam asta… vreo cinci pagini! :)

Şi îmi mai place toamna şi pentru asta, văzută şi ascultată, negreşit, la fiecare 1 septembrie, ca un ritual. Enjoy!

Îmi place clipul, îmi place muzica, îmi plac mâinile lui şi aerul uşor amuzat. Cred că aş putea să scriu o carte de la vitrina unei cafenele. Minunat!

Share:
De suflet, Foto

O poveste foarte frumoasă. Da’ foarte!

August 29, 2011 by ruxandra 17 Comments

La finele săptămânii trecute, Cristi Şuţu s-a dus la mare, la 2 Mai. Ca el au mai făcut şi alţii, destul de mulţi, de fapt, că a fost festival în Vamă weekendul ăsta, deci nimic special până acum. Dar citiţi în continuare, vă rog.

Cum sătea la cafea, la Micul Golf, Cristi, care are mereu camera foto la el şi face cele mai radiografii de fotografii, de vezi şi ce nu se vede în ele, o privire, un zâmbet, un fir răzleţ de păr ce spune o întreagă poveste… hai că divaghez! Deci cum şedea Cristi aşa la o cafea, pe dig încolo ceva îi atrage privirea. Şi sur(prinde) mai multe cadre şi le pune pe blog şi-mi dă şi mie voie să iau unul ca să pot spune şi vouă o poveste.

O poveste cu un băiat şi o fată. Una frumoasă, cum am spus, continuarea ei e pe blogul de la Foto Union.

Vedeţi de ce e special? Cât de fain să surprinzi momentul magic?! Dar staţi aşa! Asta nu e tot! Cristina s-a gândit că ar fi tare frumos, macig chiar!, dacă cei doi protagonişti ai frumoasei poveşti ar vedea fotografiile lui Cristi şi s-ar bucura, desigur, să aibă aşa o amintire din fix acel moment.

Şi a dat sfară-n online ca să-i găsim. Cu RT, cu Share şi, uite, şi cu postul ăsta, fiindcă mi-a plăcut tare povestea şi vreau un happy end magic! Adică să căutăm perechea în carul cu online, să-i găsim şi să se bucure retrăind momentul acela!

Ce să fac?! Sunt o romantică! Dar daţi şi voi mai departe, vă rog! Amorul se pune la cauze nobile  :)

Share:
Page 6 of 12« First...«5678»10...Last »

Publicate recent

  • Hamlet la Craiova: A fi sau a nu fi în sală? Asta e întrebarea!
  • Shakespeare + tehnologie = LOVE
  • Furtuna lui Bob Wilson a cucerit Craiova
  • Faceți exerciții de admirație!
  • Chestiunea ”Man or bear?”
  • FILM: Michel Gondry – Cartea cu soluții
  • Astra Film 2023: O bucurie de festival!

Categories

  • Barbatii. Ghid de buzunar
  • Cântece şi încântări
  • Carte
  • concurs
  • De suflet
  • De-ale fetelor
  • Dileme
  • Din casă
  • dinRomania
  • domnul Sony & Maxine Jazz
  • evenimente
  • Filme
  • FITS
  • Foto
  • ganduri printre randuri
  • Interviuri
  • Necategorizate
  • Obiceiuri sănătoase
  • Online stuff
  • PR sau piar
  • ţara mea de d'oh!
  • Teatru
  • texte de tot râsu'

Ză claud

bloggeri blogging blogosfera bucurii campanii comedy cluj comunicare concert concerte concurs copii dans domnul sony eveniment evenimente farmec Festival festivalul international de teatru de la sibiu festivaluri film filme FITS ganduri printre randuri ideo ideis interviu interviuri lectii de fericire marta usurelu muzica obiceiuri sanatoase pisici politică povesti PR premii promo relatii publice revista biz romania Sibiu social media teatru TIFF umor vodafone
©2020 Ruxandra Predescu