Au apărut de câteva zile, mai ales în presa britanică, și au fost (desigur!) preluate și la noi, informații în care WHO (Organizația Mondială a Sănătății) e citată cu declarații de tipul ???hotdog-ul e cancerigen???. Șoc și groază!
De curiozitate, dar și pentru că e de bun simț să te informezi de la sursă, nu din presa tabloidă, am intrat pe site-ul WHO și am aflat ce vă zic si vouă mai jos.

Am cunoscut-o pe Doamna Jofi acum câțiva ani, la un eveniment organizat de Farmec. Numele său este Sofia Irimie și deține, de mulți ani, șefia laboratorului de la Farmec, locul în care se inventează și reinventează toate noile formule care ies apoi pe piață spre bucuria noastră. I-am pus (și) atunci nenumărate întrebări despre produse și felul în care pielea noastră reacționează la ele. A răspuns la toate, cu lămuriri suplimentare, cu dorința ca noi să înțelegem perfect cum stau lucrurile.

Am știut, încă de la începutul campaniei ???Fii activ la orice vârstă??? că e un exemplu perfect de om care rămâne activ și conectat, indiferent de vârstă, și am avut dreptate!
Când am întâlnit-o, la Cluj, era coafată, machiată și avea o geacă roșie de piele pe care i-am admirat-o! Dar, mai mult de atât, i-am admirat tonusul și bucuria cu care trăiește fiecare nouă zi!

Până în 2050, se estimează că numărul celor care vor avea peste 60 de ani se va dubla, ajungând la două miliarde de oameni, și 80% dintre ei vor trăi în țări cu venit mic și mediu. Descoperirile medicinei, tehnologia, au făcut posibilă prelungirea vieții populației, dar lumea trebuie să găsească soluții pentru adaptarea la aceste realități, iar conceptul de ???îmbătrânire activă??? este o preocupare constantă în câteva organizații la nivel mondial.

Sigur că avem faimosul proverb ???Cine n-are bătrâni, să-și cumpere???, dar, pe de altă parte, prea adesea ne plângem că-i ???ținem??? pe pensionari, de parcă oamenii ăștia n-ar fi muncit niciodată și de parcă noi vom rămâne pe veci tineri!

Am fost provocată* să scriu ceva despre vremea anilor de liceu sau poate să-mi dau câteva sfaturi, de la mine cea matură (deși nu m-aș baza pe asta!) pentru mine cea de la vârsta adolescenței. M-am gândit mult la abordare, ce mi-aș spune să fac și să nu fac dacă m-aș întâlni cu mine, cea de acum… hm, mulți ani!

Prima pornire a fost o listă relativ lungă de DOs and DON’Ts, că nu e ca și cum n-aș fi făcut și prostii, dar pe urmă m-am gândit mai bine și am ajuns la altă concluzie!

Săptămâna trecută mi-am pus rochia de prințesă și am participat la Gala prin care Fundația Vodafone a aniversat 17 ani în România. Și cum altfel s-o facă decât prin a-și onora și premia  partenerii, instituții și organizații non-guvernamentale, sau, mai pe scurt spus, Oameni care au înțeles ce înseamnă cu adevărat să te implici pentru a reda speranțe.

Primesc, anual, câteva comunicate din partea lor, le-am parcurs și rapoartele de activitate în ultimii ani, așa că mi se părea că sunt, cumva, la curent, cu activitatea lor de făcut bine. Cu toate astea, când sunt strânse și prezentate, alături de beneficiari și cei care s-au implicat pentru a face lucrurile mai bune, sentimentul e ușor copleșitor.

Ieri am fost la un eveniment organizat de UniCredit, respectiv premierea întreprinderilor sociale care au câștigat la competiția națională organizată de NESst și care vor fi premiate de bancă, generos, aș zice, cu granturi de aproximativ 30.000 de euro.

Cunoșteam deja unele dintre cele cinci proiecte câștigătoare dar am fost interesată mai ales de unul dintre ele, respectiv ???Made in Roșia Montana???, fiindcă, așa cum am mai scris, e ușor să protestezi, dar asta nu înseamnă că viața celor de-acolo se schimbă cu ceva. Proiectul ăsta, însă, e ceva concret!

Sunt plecată de acasă de două săptămâni deja și m-am întâlnit cu multe grade Celsius. Ce-i drept, și cu zone în care m-am ???lăfăit??? doar cu 18, dar, în majoritatea zilelor, canicula și-a făcut simțita prezența și pe drumurile patriei. Căldură din aia care-ți dă în cap!

Am, însă, câteva secrete care mă ajută să trec mai ușor prin zilele de cuptor. Sunt testate și probate în ani, și zic ca poate vă ajută.

Am luat o mică pauză de blog pentru că am plecat la plimbare prin țară! Prin toată țara, vreme de aproape o lună, la finele căreia voi fi parcurs aproximativ 2500 de kilometri, alături de cel mai fain grup pe care l-ai putea alege pentru o astfel de călătorie!

Pentru că a cam început sezonul concediilor și drumurilor la mare, la soare, preocuparea pentru bronzul perfect, mi-am zis că poate n-ar fi rău să scriu despre importanța protecției solare. Mai ales că, la începutul lunii, pe când eram la TIFF, după o noapte tremurată în Piața Unirii, a doua zi, la Bonțida, cu doar un pic de soare și fără excesiv de multe grade Celsius, seara, la hotel, am descoperit că eram nițel prăjită. Cu frisoane incluse.

Acum niște ani, pe vremea când eram la Jurnalul, am făcut un mini ziar pe post de broșură de prezentare a evenimentelor, cărților, CD-urilor și albumelor pe care urma să le lansăm la targul Gaudeamus din acel an. Pentru că timpul era limitat, am rugat vreo doi-trei colegi din redacție să-mi dea o mână de ajutor.

Unul dintre ei, V.I., s-a oferit să scrie despre Fotografie de Jurnal, albumul în care reuneam, an de an, cele mai bune imagini făcute de fotoreporterii ziarului – la vremea respectivă, cea mai tare echipă de fotoreporteri din presă! A scris un text atât de fain despre poze și, mai ales, despre fotoreporterii JN-ului și cum îi frecam noi la cap cu tot soiul de cereri de ilustrație, încât cred că-mi aduc aminte și acum pasaje din el. O singură problemă a fost atunci: titlul era prea lung, așa că am fost nevoită să-l măcelăresc un pic și, în loc de ???Vreau o fotografie cu viața!???, a ieșit ???Vreau o foto cu viața!???. M-a certat colegul meu, dar până la urmă a înțeles (sper!) că rigorile spațiului tipografic nu sunt negociabile de fiecare dată!