Când am fost la Londra, astă toamnă, shoppingul nu era câtuşi de puţin pe lista mea de priorităţi. În general nu e, dar în alea trei zile a fost cu atât mai puţin! În mod suficient de ironic, însă, a ajuns acolo din pricina unei doamne care ocupa prea mult loc pe trotuar şi care a trecut grăbită pe lângă mine, agăţându-mi, din mers, geanta. A cărei baretă a cedat nervos la asemenea tratament şi… s-a rupt! Eram pe Regent, am intrat în trei magazine, din mers, din al treilea mi-am luat geantă nouă şi asta ar fi fost tot dacă… nu ne prindea ploaia într-o zi pe lângă Harrods.

Şi-uite-aşa am ajuns să mă plimb prin faimosul magazin!

Mă gândesc că e bine să ştiţi că aveţi un serviciu nou la dispoziţie, se cheamă Peditel şi ar putea rezolva micile probleme medicale cu asistenţă via telefon, fără să mai mergeţi la spital cu cei mici.

Citez din comunicatul de presă:

“Peditel, primul serviciu telefonic de sfat medical pediatric de urgenta din Romania, functioneaza in regim permanent, 24/24, 7 zile pe saptamana, la Spitalul de Urgenta pentru Copii, Cluj-Napoca. Printr-un apel la numarul scurt 1791, parintele este indrumat, de catre un medic specialist, cum sa intervina, sa monitorizeze si sa amelioreze simptomele copilului sau, in situatii medicale cu risc minor. Aproximativ 30 de medici specialisti – medici pediatri si medici din sistemul de urgenta ai Spitalului de Urgenta pentru Copii Cluj – lucreaza in ture pentru a asigura serviciul functional.

Ieri citeam aici despre un trist divorţ, cel dintre modă şi stil. Cum că prima ar fi luat-o razna, potrivind alandala rochii de seară cu pantofi de alergat, de exemplu, iar stilul, săracu’ de el, s-a simţit oripilat de asemenea manifestări. Seara m-am uitat la Premiile Gopo, iar azi dimineaţă şi la ţinutele de pe covorul roşu. Sunt, ce bucurie!, multe potrivite, dar şi mai multe care n-aveau ce să caute la un eveniment cu ştaif.

Să zicem, totuşi, că vedetele ar putea avea scuza că-şi doresc să şocheze. Treaba asta, însă, nu e valabilă la conferinţe şi la întâlniri de afaceri.

Nu cred că ştiu pe cineva care să nu aibă nostalgii legate de vremea copilăriei fără griji, cu program obligatoriu de somn, joacă şi jucării, mai multe ori mai puţine, vizite la mătuşi care aveau pitite borcane pline cu dulceaţă de căpşune, bara de bătut covoare pe care toată lumea era campioană olimpică la gimnastică. Dar la mine, pe lângă toate astea, copilăria e legată cumva şi de dinastia Martineilor, urşii de pluş cu care am dormit şi călătorit de-a lungul anilor.

Ieri am urmărit povestea aproape incredibilă a felului în care un om de comunicare a reuşit să enerveze pe toată lumea cu un mesaj pe Twitter – literalmente toată lumea, istoria a ajuns la nivel global – ba chiar să-şi oblige firma în care lucra să dea două declaraţii oficiale, din care a doua confirmă concedierea respectivei angajate – detalii aici.

Azi vă arăt cum reţelele sociale au ajutat un ursuleţ pierdut să ajungă din nou împreună cu copilul său. Fiindcă nici un ursuleţ de plus n-ar trebui să rămână fără copil. Şi viceversa.

Când am aflat că există un produs financiar gândit în mod special pentru femei mi s-a părut o chestie cam exagerată, ca să fiu sinceră. Başca, nici opţiunile din aplicaţia de pe FB,Tutorial pentru înţeles femeile, nu mi s-au părut extrem de apropiate de realitate. Adică variantele best of… c’mon!

Însă ideea comunităţii unasiuna.ro îmi place. Şi, între timp, două dintre prietenele mele au achiziţionat produsul, iar eu am aflat de ce se adresează femeilor şi de ce ăsta e un lucru bun, totuşi.

Poate ştiţi, poate nu, dar metroul londonez a împlinit 150 în 2013, prilej cu care Metrorexul lor, care se cheamă, simplu, London Underground, a produs şi distribuit o mulţime de broşuri cu poezii. Una dintre broşurile astea a ajuns la mine zilele trecute via Piccadilly Circus iar conţinutul şi, mai ales ideea, m-au sedus fără doar şi poate.

Fiecare petrecem mai mult sau mai puţin timp în metrou, ne uităm la ceilalţi sau, dimpotrivă, citim, ascultăm muzică, ne gândim la ale noastre, şi dacă toate astea inspiră la poezie, de ce nu?

Dacă-mi displace, totuşi, ceva la toamnă, e momentul de trecere şifonierească de la vara în care puneai o rochie pe tine şi nişte papuci în picioare şi gata!, la toamna în care ţinutele sunt mai complicat de alcătuit, iar dimineţile (sau serile!) devin o bucurie, mai ales atunci când te grăbeşti, tragi dresul pe tine şi vezi cum se duce firul!

Îmi displace şi cum, rând pe rând, conservatele şi congelatele iau locul legumelor proaspete în farfurie iar zilele, din ce în ce mai scurte, nu mai îmbie la plimbări, caloriile se acumulează şi uite cum apare astenia!

Totuşi, cu un mic efort, se poate şi altfel, iar lejeritatea zilelor de vară poate fi păstrată şi după ce vara a trecut!

Când am fost să ascult orchestra din Amsterdam, la Enescu, v-am zis, în treacăt, că am avut locuri lângă un cuplu de doamne aflate la… cam a treia tinereţe, aşa. Una dintre ele, cea care stătea mai aproape de noi, era de-a dreptul cool, însă. Mărunţică, cu pantaloni de piele roşie (dar nimic ţipător), cu o tolbă de asemenea de piele, şi rame de ochelari Chanel (că rog!), din piele de aceaşi culoare, cămaşă şi-un sacou, păr scurt, nevopsit, şi o prezenţă discretă dar puternică. Nu aveai cum s-o ignori, pur şi simplu emana bucurie în timp ce asculta, cuminte, un pic sprijinită în baston, concertul.

La finele săptămânii trecute, după o perioadă de mâncat în oraş (c-am fost în deplasare şi gazda nu gătea! :p), take out sau comandat acasă (din lipsă acută de timp), am ajuns la piaţă. Ca de obicei, la Matache, care, chiar şi fără hala-i celebră, rămâne una dintre cele mai bune pieţe din oraş.

Bogăţie şi risipă de gusturi şi culori, atât de multe încât cu greu am ales doar câteva legume… aş fi făcut ca la şaorma, cu de toate, atât de frumos şi îmbietor arătau, chiar şi crude. Sau mai ales crude. Tot pentru că, înca o vreme, rămân pe lânga casa omului, mi-am propus şi o cură, cât de cât. Dacă nu de slăbire (pentru că ficatul meu e oricum prea ocupat cu nişte medicamente pe care sunt nevoită să le iau), măcar de detoxifiere. Şi cum asta presupune să gătesc mai la abur, mai fără ulei, sare şi, drept urmare, mai fără gust, am făcut ce fac ori de câte ori am vreo dilemă culinară: am sunat la mama!