Ştiam cine e Violeta Luca, dar mi-a atras atenţia mai ales prin două decizii neaşteptate, cea cu devansarea Black Friday, care mi s-a părut curajoasă dar şi foarte mişto, şi cea în urma căreia a ales să schimbe câteva sute de oameni în Flanco pentru că, aparent, le-a cerut “imposibilul”: să fie amabili cu clienţii, să zâmbească, să nu stea cu spatele, să nu mestece gumă.

Am cunoscut-o anul trecut la Zilele BIZ (mersi, Marta!) şi mi-a plăcut şi discursul ei de-atunci. O chestie, de altfel, de mare bun simţ: spune-le clar ce aştepţi de la ei oamenilor cu care lucrezi. Dar oferă şi un sistem. I-am spus atunci că aş vrea să facem un interviu, unul pe care, din pricină de Black Friday şi perioadă a Sărbătorilor, l-am amânat pentru ianuarie. Acum, însă, e gata, aşa că fără alte introduceri, vă urez lectură plăcută a interviului cu Violeta Luca, CEO Flanco!
(Şi mulţumesc, Violeta, pentru răgazul acordat întrebărilor mele!)

Prietenii sunt cei care te însoţesc la drum lung, în care ai încredere şi care te încântă cu surprize plăcute, care te ajută, zi de zi, să te simţi mai bine cu tine, mai sigur pe tine, pe care îl poţi recomanda şi altora, fără rezerve şi surprize, şi care te ajută atunci când vrei să faci ziua mai bună altora.

Un prieten bun e cel a cărui istorie îţi e cunocută şi care te însoţeşte zilnic. Pentru mine, unul din prietenii buni în 2013 a fost Farmec, şi nimic din ce am scris mai sus nu e nepotrivit, dacă ne gândim că am încercat – şi v-am oferit şi vouă să încercaţi! – produse în care am ajuns să am încredere şi care, unele dintre ele, cel puţin, au devenit parte din rutina mea zilnică.

Justine Sacco, cea care a iritat o lume cu un simplu tweet, şi care, ulterior, şi-a pierdut jobul de PR Manager la IAC din pricina scandalului, a revenit astăzi cu scuze oficiale:

Justine Sacco, PR Manager la InterActiveCorp (IAC), firmă care are, printre multe altele, Vimeo şi ask.com, se pregătea ieri de un lung zbor către Cape Town. Cândva, printre bagaje şi altele, s-a decis să trimită următorul mesaj pe Twitter: Mă duc în Africa. Sper să nu iau SIDA. Glumeam! Eu sunt albă!

Fireşte, nici nu i-a trecut prin cap că acest mesaj avea să declanşeze o furtună pe Twitter, una care avea să se întindă şi pe alte reţele Social Media şi nu numai.

Îmi place să fac daruri şi, deşi sunt o persoană mai degrabă generoasă, cred că în cazul ăsta e vorba de o expresie a egoismului, fiindcă mie îmi place să-i văd pe dăruiţi că se bucură, iar alegerea unui cadou cât mai potrivit cu destinatarul e, de asemenea, şi un talent al celui care dăruieşte. Un fel de win-win!

Există, aşa cum văd eu lucrurile, două variante, cea în care iei omului ce nu şi-ar lua singur dar se va distra cu darul (maşinuţe şi trenuleţe de jucărie, de exemplu, pentru băieţii din gaşcă) sau ceva util.

Se dă următoarea situaţie: compania X, care vinde produsul Y, are o campanie umanitară. Pentru fiecare produs Y vândut, compania donează o sumă considerabilă destinată unei cauze umanitare, una gravă, care are nevoie de o rezolvare urgentă şi care nu poate veni din altă parte decât ca urmare a acestei campanii.

Dar se întâmplă că produsul Y s-ar putea să aibă o problemă la un lot, nu se ştie care, şi e posibil ca unii dintre cei care îl consumă să sufere, pentru o foarte scurtă perioadă de timp, un disconfort minor perfect tolerabil şi care poate avea o sumedenie de alte cauze: o mică durere de cap, să zicem.

Dacă anunţă problema, compania trebuie să retragă tot produsul Y de la vânzare şi, prin urmare, cauza umanitară respectivă s-ar transforma, cu siguranţă, într-o catastrofă.

Ce ar trebui să facă compania? Să mintă, având în vedere cauza bună, sau să spună adevărul?

Vineri, F64, magazinul de aparatură foto, a trimis un comunicat prin care anunţa preluarea de către un investitor străin:

Compania F64, cu o cifră de afaceri de 18 mi­lioa­ne de euro şi cu numeroase bran­duri de renume în porto­fo­liu, va fi preluată de un investitor străin, la 12 ani de la lan­sare (…) Deoarece poziţia F64 în contextul actual al pieţei foto-video este una favorabilă, decizia de schimbare a acţionariatului este destul de previzibilă. În zilele următoare managementul F64 va oferi mai multe detalii despre schimbările ce au loc în această perioadă, se arăta în comunicat. Comunicat oficial, da?

De câteva săptămâni, Domnul Sony a rămas singurul Sony complet funcţional în casă, vechiul laptop cu acelaşi nume devenind, cel mult, un desktop care moare când ţi-e lumea mai dragă. Întrebând în dreapta şi în stânga cu ce-aş putea să-l înlocuiesc, în buget, cum ar veni, să fie zvelt  dar rezistent, uşor dar cu greutate, zburdalnic dar nu şi alunecos, devreme acasă şi, eventual, să scrie singur texte, strategii şi prezentări, mi s-a spus că aşa ceva nu există. Dar dacă sunt gata să renunţ la partea cu scrisul, aş putea încerca un Lenovo.

După alte permutări de caracteristici, modelul IdeaPad U310 a plecat acasă cu mine. De la Flanco, că acolo a fost cea mai bună ofertă pentru el (sic!)! Da’ nu văd să mai fie. Lăsaţi, sunt altele.

Cred în brandurile care înţeleg să facă parte din viaţa mea, care înţeleg că eu trebuie să ştiu că le pasă, că nu e vorba doar un produs sau un serviciu pe care mi-l oferă, fiindcă, oricum, aproape nici un produs nu e unic, ci e o experienţă menită să construiască o relaţie pe termen lung. Nu un one night stand, o relaţie. Fiindcă dacă tot ce vor sunt banii mei, la următoarea ofertă cu un centimetru/minut mai bună a concurenţei s-ar putea să renunţ la produsul sau serviciul lor.

Acestea fiind spuse, aş vrea ca linia asta aeriană să aibă curse şi la noi. Pentru că:

Zilele trecute a fost lansat site-ul oficial al alegerilor europarlamentare din 2014, o campanie de informare desfăşurată sub deviza “Acţionează. Reacţionează. Decide” şi întrucât şi România are nişte europarlamentari de oferit, cred că alegerile merită un minim efort de documentare.

Politicienii români au acest obicei drăguţ, de a da vina pe Uniunea Europeană pentru toate măsurile nepopulare pe care le iau, uitând, că, de fapt, alinierea la legislaţia europeană e una, iar incapacitatea lor de guvernare şi legile făcute ca să le servească mai bine interesele, ale lor, ale politicienilor, nu ale noastre, plătitori de taxe, n-au legătură cu Europa decât în măsura în care organismele europene îi trag de mânecă.