Probabil cea mai mare provocare cu care m-am confruntat ca freelancer a fost partea de new business, fiindcă, deşi n-aş spune deloc că-s vreo timidă, îmi repugnă ideea de a mă duce peste unii sau alţii ca să-i întreb dacă nu cumva le trebuie un PR. Telefonul sună, totuşi, aşa că e ok. Poate că dacă n-ar suna ar trebui să mă educ în sensul unei autopromovări cu ceva agresivitate inclusă, poate chiar să trimit (şi acum sunt ironică, da?) un newsletter cu o invitaţie către diverse firme care să se întreacă pentru bunele mele servicii…

Eventual o invitaţie cu formulari de genul “să ne prezentaţi brandurile pe care le reprezentaţi” şi “ataşat găşiţi brieful (pe care am uitat să-l ataşăm acum)” – ha ha ha, hi hi hi, ce ne-am distrat şi ce o să ne mai distrăm!

Da! Ce? Nu se face aşa? Ei, bine, iată că se face!

Exact! Golden!
A! Sper că n-am fost prea subtilă. N-aş vrea să înţelegeţi că mi se pare ok un asemenea demers, de la idee la execuţie!

Ritmul ultimelor zile, cu bătut Londra la pas de dimineaţa până seara, dar şi cu publicat unul-două articole pe zi, a fost suficient de epuizant pentru ca azi, revenită în ţară, să-mi doresc doar să dorm. În loc de asta m-am trezit frumuşel de dimineaţă şi, de atunci, am făcut pauză doar preţ de o scurtă vizită şi pentru prepararea cafelei cu numărul doi. Şi mâine e la fel, vineri, de asemenea. Iar în weekend trebuie să citesc mult ca să recuperez lectura pentru premiul Augustin Frăţilă.

Cu toate astea, tot ce-mi doresc, e un somn cât cuprinde. Aş putea, doar sunt freelancer, recuperez mâine. Dar nu merge aşa, există o autodisciplină impusă care trebuie respectată. Fiindcă, da, e mult mai simplu să dormi decât să n-o faci, e mai simplu să asişti decât să te implici, e mai simplu să aştepţi decât să meriţi. Dar nici una dintre aceste atitudini n-o să vă asigure, dragi studenţi, jobul la care (doar) visaţi!

Azi vedem ce sfaturi are pentru voi Iulia Tănase, Managing Partner la IMAGE PR – mulţumesc tare mult, Iulia, pentru răspunsuri! Citiţi şi procesaţi pentru că, aşa cum spune (nu numai) ea, un bun practician NU trebuie să se limiteze niciodată doar la ce știe, la cum ştie.

Ai muncit, ai intrat la Comunicare, crezi că de-acum viața ta e aranjată, un post de PR undeva, salariu bun, condiții mișto de lucru, carte de vizită drăguță și invidia prietenilor care au ales meserii mai puțin cool. Nu știi acum, că ești abia la început, dar ca să ajungi la cartea de vizită de invidiat, vor mai trece mulți ani, mulți ani în care o să trebuiască să muncești, să muncești pe bune, adică, să te implici, nu doar să te limitezi la a sta și a aștepta ca lucrurile să se întâmple. Fiindcă acum, dacă doar mergi la școală, iei notițe cu minte în altă parte și-ți exersezi semnătura de șef de agenție de PR pe marginea cursului, nu se cheamă că muncești pentru visul tău.

În episodul 7 al seriei cu sfaturi și resurse pentru studenții la comunicare, personajul principal e Ioana Mănoiu, Managing Partner la GMP PR, și vorbește exact despre cum socoteala de acasă NU se potrivește cu cea din târg – mulțumesc, Ioana, pentru răgazul de a răspunde la întrebări! :)

Când lucrezi în relații publice nu prea poți să dispari când ai tu chef, să închizi telefonul și basta! Sau poate că poți, nu știu, eu am preferat să nu încerc, fiindcă, dacă apare vreo problemă, e mult mai ușor s-o rezolvi la început. Și pentru că informațiile ce pot fi relevante pentru oricare dintre clienții tăi nu bat la ușă să te întrebe când ai chef de ele.

Așa că, deși mi-am luat lumea în cap câteva zile, sunt de găsit, totuși, iar serialul cu resurse și sfaturi pentru studenții la comunicare continuă, așa cum am promis, cu Tereza Tranaka, Managing Partner, Oxygen PR – mulțumesc frumos pentru răspunsuri, Tereza!

Dragi cititori, privitori, trecători, iată că am ajuns şi la episodul cu numărul 5 din serialul cu sfaturi şi resurse pentru studenţii de la comunicare. Pentru că socoteala din bancă nu se potiveşte cu cea din agenţie, am rugat mai mulţi managerii de agenţii de PR din România să spună cum devine treaba cu teoria şi practica şi cum se rupe cercul vicios al lipsei de experienţă care nu-ţi permite să te angajezi pentru că… n-ai experienţă!

Ieri am văzut o invitaţie care n-ar fi trebuit să ajungă niciodată la presă aşa cum a ajuns şi mi-am amintit o poveste de-acum doi ani, cred, în care o tânără absolventă de comunicare care nu făcea diferenţa între generare de articole şi plata unor advertoriale, argumentul suprem fiind că “aşa a învăţat la facultate”.  Mă îndoiesc că aşa a învăţat însă n-am nici un dubiu că în practică există o diferenţa fundamentală între a genera şi a plăti.

De asta cred că e important ca studenţii la comunicare să ţină cont de sfaturile şi resursele oferite de practicieni. În episodul de astăzi, invitată este Imola Zoltan, Managing Partner la McCann PR – mulţumesc frumos, Imola, pentru răspunsuri! (şi colegei Melania!)! :)

În vremuri de restrişte pentru print (dar lasă că nici restul presei n-o duce neapărat bine), jurnaliştii au probleme să scrie despre chestiile bune pe care le face o companie sau alta, dacă respectiva companie nu trece şi pe la Departamentul Vânzări. A fost o discuţie lungă (şi, pe alocuri, aberantă) pornită acum câteva luni, apopo de relaţii publice şi earned vs. paid media dar nu vreau s-o reiau.

Da, presa n-o duce bine, are probleme de conţinut de calitate, credibilitate şi fonduri, şi, da, există comunicatori care nu ştiu să pună informaţiile pe care le au de transmis în contextul ori cuvintele potrivite. Tot aşa cum există jurnalişti (ok, nu generalizez, dar există cel puţin un jurnalist!) care au întrebat dacă nu cumva menţionarea UNESCO într-o ştire este sau nu reclamă pentru organizaţia cu pricina, tot aşa cum sunt comunicatori care te sună zilnic să te întrebe “Când apare ştirea”.

Atâta timp cât practicianul de PR face legătura între organizaţie şi publicul său, împărţit pe categorii – asta deja e teorie! – într-un mod din care să beneficieze ambele entităţi, e perfect. Detaliile acestui demers sunt, însă, nenumărate şi cam orice pas greşit poate duce la o criză, una pentru care teoria nu te pregăteşte niciodată aşa cum o poate face practica.
Mai mult, nu ştiu să existe vreun manual de crativitate în PR şi comunicare. Reţetele succesului sunt unice pentru fiecare succes în parte, iar campaniile copiate nu vor avea niciodată acelaşi efect, aşa că e nevoie să nu te blazezi dacă vrei o carieră în PR.  Stiţi voi: Stay hungy! Altfel, aş adăuga, o să muriţi de foame! :)

O carieră frumoasă în PR au Oana Bulexa şi Monica Jitariuc, cele două Managing Director de la The Practice şi protagonistele episodului 4 din serialul cu sfaturi şi resurse pentru studenţii la comunicare – multumesc mult pentru răspunsuri, doamnelor! :)
Ca şi până acum, vă recomand să citiţi cu atenţie aceste sfaturi şi recomandări. Nu vă vor garanta jobul mult visat în PR, dar, cu siguranţă, vă vor oferi o perspectivă suplimentară celei din manualul de comunicare!

Fac relaţii publice şi comunicare de 11 ani dar nu am terminat vreo facultate de profil. Am încercat, acum câţiva ani, am şi intrat la SNSPA, dar la unul din examene o colegă a întrebat-o în şoaptă pe vecina de bancă dacă s-au se scrie legat sau nu în nu mai ştiu ce propoziţie. Am râs, am terminat sesiunea aia şi nu m-am mai întors. Până acum, nu regret decizia. Dar caut să mă perfecţionez în fiecare zi!

Azi am mai văzut nu ştiu ce promo la nişte cursuri de succes în care celor interesaţi li se spunea “trimite-ţi un CV”. Am văzut nenumărate greşeli de scriere şi de gramatică la oameni care, chipurile, fac PR, iar ăsta e un lucru care mă scoate din minţi, alături de faimosul “Lasă, mă, că merge şi aşa!”.

Din păcate, unora le merge. Dar, dragi viitori specialişti în comunicare, dacă nu vreţi să vă râdă lumea pe la colţuri, ar fi ideal să vă perfecţionaţi scrierea şi citirea. Despre alte lucruri de perfecţionat, citiţi în serialul pe care îl public zilele astea. Astăzi, episodul 3, cu Hortensia Năstase, Managing Partner la Golin Harris România – mulţumesc mult, Ho, pentru răspunsuri!

Cu toate că toamna e ca vara, cel puțin în aceste zile de octombrie cu soare și peste 20 de grade Celsius, vacanța s-a terminat, iar studenții au început deja să învețe materia care, cel puțin teoretic (!), îi formează ca viitori profesioniști în domeniile alese. Și nu știu alții cum sunt, dar cum interesul meu e să avem studenți la comunicare cât mai bine pregătiți, am rugat mai mulți manageri de agenții de relații publice și comunicare, să răspundă câtorva întrebări legate de pregătirea în acest domeniu.

Demersul meu este inspirat, parțial, de faptul că așteptările studenților în ceea ce privește munca în PR au, adesea, mult mai mult sclipici decât există în realitate, dar și de faptul că mi s-a întâmplat, în mai multe rânduri, să am ocazia de a sta de vorbă cu studenți sau absolvenți de comunicare și să constat că socoteala din bancă nu prea se potrivește cu cea din practică.

Începe așadar, un nou serial printre rânduri, unul al cărui conținut sper să fie util pentru studenții care se pregătesc să devină comunicatori. Invitata de astăzi este Sorana Savu, Senior Partner la Premium Communication – mulțumesc frumos pentru răspunsuri, Sorana! 

Există o preocupare constantă a marketerilor şi comunicatorilor pentru topuri ale celor mai apreciate branduri, avem şi la noi aşa ceva, făcut de BIZ, prin urmare cred că e de interes care ar fi aranjarea la nivel mondial. APCO Worldwide, una dintre cele mai mari agenţii de comunicare din State, prin APCO Insight, a făcut astăzi publice rezultatele unei cercetări care s-a întins pemai bine de zece ani şi are la bază modelul Emotional Linking, dezvoltat (şi patentat!) chiar de către firma de comunicare.

Prin acest model se măsoară opt dimensiuni ale ataşamentului faţă de un brand: curiozitate, mândrie, admiraţie, relevanţă, putere, accesibilitate, identificare şi înţelegere, iar tot studiul a inclus peste 600 din cele mai mari mărci la nivel mondial, cu peste 70.000 de oameni din 15 pieţe din lume.