Firește că nu m-am dus la nici o plimbare azi. Nu mi se pare că libertatea presei ar fi amenințată zilele astea în vreun fel, nu mi se pare că a confiscat cineva postul tv pe care apare precizarea „post confiscat???. Dar m-am uitat, pentru că am fost curioasă să văd ce au de spus oamenii ăia care au ieșit la ???plimbare???, una care, desigur, nici nu a fost un protest organizat. Desigur.
Și-ar mai fi și amărâții care au tot așteptat – și încă așteaptă, probabil – mijloacele de transport comun de suprafață care n-au putut să mai circule pe lângă Cotroceni fiindcă, na, erau unii care, absolut întâmplător (adică nu organizat, aia zic), s-au trezit cu chef de plimbare prin zonă.

În fine, cât m-am uitat, asta au zis unii și alții dintre cei ieșiți la ???plimbare„ azi:

Tocmai am citit, pe HotNews, scrisoarea deschisă, sau ce-o fi ea, a unor anteniști pentru Dan Voiculescu. O să citez un mic fragment: “… apărat inseamna si ceea ce s-a intamplat in anii de criza, cand posturile TV au cazut unul dupa altul, iar noi am ramas in picioare (…) Noi am putut sa ne continuam, normal, vietile. “Normal” in Romania de astazi este un privilegiu de care putini s-au bucurat. Noi, da”.

A început Bacul de anul ăsta. Vom zâmbi amar la perlele elevilor, vom suspina de-a dreptul când o să vedem notele, cu gândul la biata noastră bătrâneţe şi la faptul că ne vor prelungi, cu siguranţă, vârsta pensionării, că poate dăm colţul între timp şi nu mai e cazul.

Să urmărim împreună următorul material, filmat azi, după proba de română:

Dincolo de citatul celebru al lui Mahatma Gandhi, Be the change you wish to see in the world, postat peste imagini sugestive pe reţelele sociale de către cei care fac colecţie de Likes, adevărul e mai degrabă că ne plângem de ceea ce nu merge bine sau aşteptăm să rezolve alţii decât să punem mâna să facem ceva, să schimbăm.

De la ţăranii care aşteaptă jandarmii să le facă dig, statul să le dea bani să-şi refacă gospodăriile până la părinţii care se plâng de subiecte prea grele la examene, dau vina pe profesori, sistem, făcători de subiecte, dar uită că ei înşişi nu şi-au încurajat copiii să citească ori să înveţe, mulţumindu-se să-şi imagineze că notele (bunicele, să zicem) primite de odraslă la şcoală sunt măsura reală a ştiinţei acestuia de carte.

Am urmărit cu oarecare interes reacţiile la subiectele pentru examenul de capacitate la română fiindcă ăsta mi se pare un indicator al nivelului pe care-l au generaţiile viitoare. Trec de perle, pentru că alea sunt o selecţie făcută din – sper!!! – lucrările celor mai slabi dintre ei. Adică, na, dacă te apuci să scrii chestii despre profa sexy îmi imaginez că eşti conştient, tu, elev, că aberezi la greu doar ca să fie ceva scris pe foaia aia.

De două săptămâni sunt cumva ruptă de chestiile la zi, altele decât cele care au legătură cu TIFF sau FITS. Cu toate astea, am urmărit meciurile Simonei Halep și, acum câteva zile, am dat share unei postări a WTA care cerea iubitorilor de tenis să voteze cea mai populară jucătoare a lunii mai, alegând între Sharapova, Serena Williams și Simona Halep.

Am votat cu Simona, normal, și am îndemnat și pe alții s-o facă. În final, au fost 305.000 de voturi, iar 95% dintre acestea în favoarea Simonei. În consecință, pe cine numește WTA jucătoarea lunii? Păi nu pe Simona, ci pe… Sharapova, care a avut doar patru procente din preferințele votanților. WTF, WTA??!

Foto: treizecizero.ro

Urât, foarte urât să păcălești oamenii să voteze pentru ca, în final, votul lor să fie total irelevant. Lipsit de fair play și, de asemenea, lipsit de profesionalism la capitolele comunicare și community management. Huo!

Mie îmi place să merg cu trenul. Țăcănitul ala, drumul de fier, cele două șine paralele, ideea de călătorit, cunoscut oameni noi și, firește, gândul bun de a ajunge la destinație, toate astea la un loc au darul de a mă binedispune. Și nici nu eram – până acum – genul care să se plângă, mă rog, nu prea mult, de serviciile CFR-ului. Ba chiar i-am lăudat, acu’ vreun an, când am descoperit serviciul lor de cumpărat bilete online… și reducerile aferente.

Călătoria de ieri până azi pentru a ajunge dintr-un oraș din România în alt oraș din România, și nici măcar (d)în cele mai îndepărtate colțuri ale țării, m-a făcut să mi se ia. Dincolo de orarul mizerabil care îl făce pe tren să plece la șase jumate din București si să ajungă la patru dimineața în Cluj, făcând astfel aproape inutile vagoanele de dormit și cușetele, că cine se culcă la ora șase jumate?!, vagonul de clasa întâi era de pe vremea lui Pazvante*, înghesuit, mizer, cu spațiu pentru bagaje doar cât să încapă o poșetă de pisi și geanta adibas a vreunui navetist (așa că trollerele au stat pe hol), cu buda defectă, fără priză și cu un “coș” de gunoi care a cedat și s-a răsturnat cu curu’n sus înainte să ajungem la Ploiești. Fără să fie atins. Vagon restaurant nu există, că pe lângă cele 12 vagoane deja existente încă unul era prea mult!

După rezultatele de ieri, se pare că în România sunt mai mulţi nesimţiţi decât proşti. Unii, însă, fac parte din ambele categorii.

Foto via Andrei

Nu ştiu şi nu înţeleg cum de s-a ajuns la Mă piş pe el de vot, şi chiar cu mândrie, după cum se vede. Nu înţeleg cum un drept pe care l-am primit odată cu democraţia ajunge să fie terfelit în felul ăsta şi de ce îşi imaginează toţi cei care n-au votat că nepăsarea lor ar putea face vreo diferenţă?

Nepăsarea n-a schimbat nimic, niciodată. A fost, în schimb, o bună bază pentru abuzuri. Tot circul politic de la noi e o consecinţă a nepăsării, iar neprezentarea la vot va fi, mereu, un vot pentru putere. Drept urmare, Maria Grapini se duce să ne reprezinte, pe toţi, în Parlamentul European. Inclusiv, sau mai ales pe cei care n-au votat. Mai puţin pe ăia care, ca şi mine, au ales să aleagă altceva!

Felicitări! Le-aţi arătat voi!

La amiază, prezenţa la vot în Capitală era în jur de 17 procente. Adică 4 din 5 bucureşteni cu drept de vot au ales să nu-şi rupă câteva minute din preţiosul lor timp duminical pentru a-şi exercita un drept pe care, dacă nu l-ar avea, s-ar da cu fundu’ de pământ strigând, sus şi tare, “Democraţie!”.

S-a spus că prin participare la vot legitimăm clasa politică şi de-aia n-ar trebui, vezi Doamne, să votăm. Sau că nici unul nu merită, toţi sunt o apă şi-un pământ. Dar ştiţi ceva? Oricum rezultatele alegerilor vor fi validate, cu sau fără aportul “scârbiţilor”, aşa că tot ce mai pot face aceştia din urmă, acum, când mai e oră până la închiderea urnelor, e să se ducă naibii să influenţeze, totuşi, cine se duce în Parlamentul European şi în numele lor. Sau cine nu se duce, dacă n-au alte opţiuni.

Nu cu mult timp în urmă, mai mulţi elevi de la câteva licee din România au câştigat premii la mai multe categorii de vârstă ale unui concurs organizat de NASA, Space Settlement. Invitaţi de agenţia americană să-şi ridice premiul dar şi să participe la o conferinţă, elevii au cerut sprijin de la Ministerul Educaţiei, că doar sunt elevi şi reprezintă – cu brio! – România. Ce-au primit în schimb? Păi nu sprijin, asta e clar! Au primit o palmă peste ceafă, că de ce s-au înscris ei la concurs aşa de capul lor, cine (de la minister) le-a dat voie şi de ce – Arhi are detalii la el pe blog.