Plimbarea cu barca trasă de pompieri săvârşită de Ponta acum o săptămână ne-a arătat un premier care nu doar că e lipsit de fler când vine vorba de propria-i imagine, dar mai are şi consultanţi la fel de “inspiraţi” ca el, care îl învaţă să mintă cu tupeu. De exemplu, “Fă, Doina, aveai chef de nişte inundaţii?” era suficient de nasoală şi ca simplă bădărănie, lipsă de consideraţie şi de sapte ani de-acasă, dar ideea de a nega evidenţa, a doua zi, a făcut din Ponta nu doar un bădăran (chestie care, de altfel, nici nu cred că i-ar fi dăunat în faţa electoratului PSD) ci, mai grav, un mincinos. Din nou.

Azi, precum probabil ştiţi, premierul naţiei s-a dat cu barca pe la inundaţii, cu şi pentru jurnalişti. Barca trasă de oamenii de la ISU, ca să nu cumva să răcească la degetul mic de la picior sau, vorba Corinei, la ovare, căci rar am văzut o imagine care să arate mai evident lipsa de ouă decât asta:

De aici.

Cel mai des, atunci când vine vorba de sistemul de învăţământ din România, vina se învârte într-un cerc vicios, de la părinţi către profesori, de la profesori către minister, de la minister către părinţi, şi nimeni nu-şi asumă vreo responsabilitate pentru viitorul “beneficiarilor” (sau poate ar trebui să scriu ceea ce sunt, adică “victime” ale) acestui sistem. Culmea, exponenţii fiecăreia dintre categorii au partea lor de dreptate însă nimeni n-ar recunoaşte că e şi o vină colectivă şi, poate cel mai important, că rezolvarea trebuie să vină tot de la ei, că nu te poţi aştepta ca tot elevii să găsească soluţii!

Textul de mai jos este scris de o profesoară de matematică din Constanţa şi cred că reprezintă (încă) un semnal de alarmă. Citiţi-l cu atenţie, mai ales dacă aveţi copii de vârstă şcolară. Citiţi-l şi, dacă e cazul, luaţi măsuri. Până nu e prea târziu!
***

Preferinţa fiecăruia dintre noi pentru un brand sau altul există şi pentru că, dincolo de preţ şi calitatea produsului sau serviciului, ne place să ne asociem şi noi cu o parte din valorile pe care brandul le comunică.  Prin urmare, atunci când brandul susţine incultura prin ditai reclama, e normal nu doar să mă distanţez cât pot de el, dar şi să consider că cei care nu o fac sunt, în cazul ăsta, nişte inculţi!

Pentru că cele mai bune romane NU sunt, în nici un caz!, jocurile video!

foto via

Am urmărit şi urmăresc în continuare ce se întâmplă în Ucraina, la graniţa de nord a României, încleştările între putere şi opoziţie, între est şi vest, între ambiţii şi speranţă. E mai mult decât impresionant ce se întâmplă în Piaţa Independeţei, dorinţa de progres a celor care sunt în stradă, felul oribil în care oficialităţile se opun acestui lucru şi faptul că s-a recurs la muniţie de război. Imaginile sunt de război, iar hoteluri şi biserici sunt transformate în spital sau morgă. Sunt sute de morţi şi cine mai ştie câţi răniţi!

Cazul Iuliei Ionescu a aprins spiritele:  unii dau vina pe părinţi, alţii pe duhovnic, sunt analizate tot felul de detalii care apar în presă  – apropo, în afară de o declaraţie de la PR-ul CFR (e o coincidenţă de nume, apropo) şi una de la BOR,  eu nu am văzut alte declaraţii oficiale pe tema asta, cam totul e “o sursă”.

Ce ştim, totuşi, este că o copilă de 15 ani a plecat de-acasă cu gândul de a se călugări şi că gândul ăsta, al călugăririi, nu era nou. Prima dată îl mărturisise duvovnicului ei când avea doar 12 ani.

Toată țara a văzut înregistrarea cu învățătoarea șpăgară și cum aceasta îi certa pe părinți că au contribuit cu sume prea mici la “cadourile” destinate celor din școală. Excelând la capitolul tupeu, doamna învățătoare le vorbea părinților, cu o superioritate demnă de cauze mai bune, despre costurile unei școli de fițe, punând la colț pe părinții care își imaginau, săracii, că învățământul ar fi gratuit.

Avem o seamă de comitete şi comiţii care se ocupă de “bunul” mers al culturii în România, începând cu un minister care a făcut mult mai des subiectul unor ştiri cu tentă negativă decât nişte construcţii de durată şi, vorbă mare!, vreo strategie!, continuând cu ICR despre care m-am săturat să tot vorbesc, trecând pe la comisiile dedicate de la Senat şi Camera Deputaţilor şi, de ce nu?, şi pe la TVR care a decis că nu ne trebuie post cultural!

Toate aceste comitete şi comiţii (şi altele, neamintite aici) ar trebui să decidă destinele educaţiei culturale, să se îngrijească de accesul cetăţeanului la manifestări culturale felurite, după bunul său plac şi nivel de educaţie. Dar, ce să vezi, asta nu se întâmplă! Ba dimpotrivă!

Ministrul de Interne, Radu Stroe, şi-a dat astăzi demisia, în a patra zi după accidentul aviatic în care şi-au pierdut viaţa pilotul şi studenta la medicină.

Prea târziu pentru o demisie de onoare şi pentru un regret atât de tâmpit precum: “Îmi pară rău că s-a întâmplat [accidentul] în mandatul meu”. A acţionat prost, a reacţionat şi mai prost.

Nu în ultimul rând, nu cred că şi-a dat demisia, asta e doar o formulă de aşa-zisă onoare. Cred că i s-a cerut acest lucru pentru ca monstruoasa coaliţie să poată spune că a luat măsuri, PNL că are onoare şi Ponta că o acceptă/respectă cu părere de rău.

Însă câteva demiteri şi demisii nu schimbă cu nimic neasumarea responsabilităţii în cazul morţii celor doi şi a felului în care s-a intervenit şi nici faptul că medicul Radu Zamfir spune că a trimis coordonatele, iar autorităţile spun că nu e aşa. A, şi că la Moscova nu răspundea nimeni la telefon.

Penibil. Şi trist. Foarte trist.

Anunţat cu tam-tam şi preluat de toată lumea, concertul Avicii în România, care urma să aibă loc pe 2 mai 2014, va fi minunat, dar lipeşte cu desăvârşire din agenda artistului care a anunţat acum vreo oră, pe contul său oficial de FB, că informaţia este falsă şi că nu are programat nici un concert la Bucureşti.

Cei de la bilete.ro, care aveau exclusivitate pe concertul ăsta, au anulat posibilitatea de se a comanda bilete, dar concertul e încă listat şi probabil că sunt destui care au apucat să cumpere bilete deja. Până acum nu există nici o veste oficială de la organizatori, doar atât:  afişul evenimentului a dispărut de pe site-ul lor.

Tim Bergling aka Avicii

Şi iar mă gândesc că poate ar fi bine ca, în cazul unui concert cu un artist aşa pe val şi, prin urmare, scump, să verificăm şi noi înainte să îndemnăm oamenii să-şi ia bilet, că poate e vreo firmă de apartament din Piteşti… Oh, wait! Chiar e o firmă de apartament din Piteşti, iar adresa şefului e una de gmail! Sau să verificăm măcar dacă respectivul concert apare pe pagina artistului?!

Şi, hai, dacă presa generalistă are o scuză, cât de cât, aia “de specialitate” n-are nici o scuză.

Numa’ zic. Wake up!